vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăIstorieSERIAL: "Sfârșitul Ceaușeștilor" (40) / Șobolanii părăsesc corabia

SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (40) / Șobolanii părăsesc corabia

-

În focul evenimentelor din decembrie 1989, mulţi apropiaţi ai lui Ceauşescu au apelat la şmecherii pentru a părăsi corabia aflată în derivă. Generalul Stănculescu şi-a puns piciorul în ghips. Dăscălescu s-a încuiat într-un WC ca să nu fie luat în elicopter. Hîrjău a zis că se duce la toaletă şi a dispărut. Aghiotanţii dictatorului s-au făcut nevăzuţi. Nicolcioiu a “uitat” să deconteze banii cu care venise din Iran. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).

“La plăcinte, înainte! La război, înapoi!” Această zicală acoperă perfect acţiunile câtorva dintre oamenii importanţi din sistemul comunist sau apropiaţi ai aparatului central, în decembrie 1989. Când şandramaua a început să se clatine, aceştia au fugit sau au încercat să iasă din joc pentru a-şi scăpa pielea.

Trimis la Timişoara pe 17 decembrie 1989, în calitate de prim-adjunct al ministrului Apărării Naţionale, generalul Victor Atanasie Stănculescu a făcut şi o vizită într-un spital din oraş. Pe 21 decembrie, el a simulat o criză de vezică biliară. Astfel, a evitat să fie pus în situaţia de a citi manifestanţilor timişoreni decretul care instituia starea de necesitate. În noaptea care a urmat, abia revenit la Bucureşti, s-a dus din nou la spital, de data asta pentru a-şi pune piciorul în ghips, doar-doar o scăpa de chemarea “în dispozitiv”.

În dimineaţa de 22 decembrie, secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu, Mihai Hîrjău, a motivat că-l doare stomacul pentru a se duce la toaletă. Imediat şi-a luat tălpăşiţa din sediul CC, aducând-o pe Elena Ceauşescu în pragul apoplexiei. “Curticeanu, trădare la Armată, trădare la Cancelarie!”, s-a auzit strigătul Tovarăşei, după cum şi-l aminteşte Silviu Curticeanu, şeful Cancelariei prezidenţiale.

- Advertisement -

Generalul Vasile Milea se sinucisese cu puţin timp în urmă, iar Tovarăşa aflase, disperată, că a “trădat” şi Hîrjău.

Puţin mai târziu, Constantin Dăscălescu, ultimul prim-ministru al României socialiste, a pretins că se duce să-şi ia paltonul şi s-a ascuns într-un WC, numai ca să nu urce în elicopter cu soţii Ceauşescu.

Şeful statului a fost abandonat chiar şi de ofiţerii însărcinaţi cu paza sa personală. Aghiotanţii săi erau locotenent-colonelul Vasile Tălpeanu şi maiorul Vasile Bălaşa, de la Direcţia a V-a a Securităţii. Fiecare avea în subordine un şef de grupă şi şapte ofiţeri din aceeaşi unitate. În dimineaţa de 22 decembrie, Bălaşa a dispărut, fiind de negăsit. A rămas “la datorie” doar Tălpeanu, care era poziţionat la uşa Cabinetului 1. În haosul care a însoţit fuga la elicopter, s-a eschivat însă şi Tălpeanu! El a rămas în clădire, deşi avea misiunea de a nu se despărţi de comandantul suprem. Locul său, ca gardă personală a lui Ceauşescu, a fost luat de maiorul Florian Raţ, tot de la Direcţia a V-a.

- Advertisement -

O afirmaţie interesantă a făcut căpitanul Marian Rusu, alt ofiţer de la Direcţia a V-a. Întrebat dacă nu l-a abandonat “prea repede” pe Ceauşescu (puţin după 13.30, la o oră şi jumătate după fuga de pe acoperişul CC), Rusu a răspuns: “Poate cam târziu. Alţi colegi au plecat din dimineaţa de 22 decembrie, din sediu, iar alţii chiar din seara de 21 decembrie”.

– Va urma –

Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

  • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
  • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
  • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
  • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: redactia@ziaristii.com și le veți primi prin poștă sau curier.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

EPISODUL 39. Variantele morții lui Milea

EPISODUL 38. Suspiciunea soţiei lui Milea

EPISODUL 37. Șocul lui Ceaușescu: „Milea a trădat!”

EPISODUL 36. Moartea lui Milea

EPISODUL 35. Planul de la ora 3

EPISODUL 34. Ultima noapte în Palat

EPISODUL 33. Moartea bate la ușă

EPISODUL 32. Agenţi care pentru o ţuică îşi trădează ţara

EPISODUL 31. Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu (VIDEO)

EPISODUL 30. 21 decembrie: mitingul fatal

EPISODUL 29. Aici, Radio Europa Liberă!

EPISODUL 28. Pe culmile disperării (VIDEO)

EPISODUL 27. Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

EPISODUL 26. Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

EPISODUL 25. Mințit și în Iran

EPISODUL 24. Ultima vizită. La Teheran

EPISODUL 23. O stenogramă pierdută

EPISODUL 22. 1945 – un fals moment de vitejie

EPISODUL 21. „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

EPISODUL 20. „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

EPISODUL 19. Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

EPISODUL 18. O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

EPISODUL 17. Asaltul tăcut al turiștilor sovietici

EPISODUL 16. Ultima vânătoare: măcel la fazani

EPISODUL 15. Lovitura-șoc dată lui Ceaușescu: fuga Nadiei

EPISODUL 14. Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

EPISODUL 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

EPISODUL 12. „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova

EPIDODUL 11. Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

EPISODUL 10. Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

EPISODUL 9. FSN era pregătit să proclame “victoria revoluției” în 1987!

EPISODUL 8. Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974. Sub umbrelă sovietică…

EPISODUL 7: Comploturile anti-Ceaușescu

EPISODUL 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

EPISODUL 5. Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

EPISODUL 4. Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

EPISODUL 3. „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

EPISODUL 2. Întâlnirea de la Malta

EPISODUL 1. „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -