vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsInstanța confirmă: sindicatul lui Rădoi e „cartel mafiot". Drulă a câștigt procesul...

Instanța confirmă: sindicatul lui Rădoi e „cartel mafiot”. Drulă a câștigt procesul de calomnie intentat de USLM. „Sper ca noul ministru să nu stea ghiocel”

-

Cătălin Drulă a câștigat procesul de calomnie pe care i-l intentase USLM, sindicatul lucrătorilor de la Metrou condus de baronul Ion Rădoi. Fostul ministru al Transporturilor comparase organizația lui Rădoi cu cartelurile mafiote. Decizia este în primă instanță, iar sindicaliștii pot încerca să conteste în apel.

Magistratul de la Judecătoria Sectorului 1, unde oamenii lui Rădoi au depus plângerea, declarându-se ofensați de comparația cu Mafia, a concluzionat: „Respinge excepția lipsei calității procesuale active ca fiind neîntemeiată. Respinge cererea ca fiind neîntemeiată. Obligă reclamanta (USLM – n. red.) la plata către pârât (Drulă – n. red.) a sumei de 4.926,80 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare”.

Cătălin Drulă a reacționat pe Facebook: „Astăzi am câștigat procesul pe care mi l-a intentat USLM, sindicatul de la metrou. Mă acuzaseră de defăimare pentru că aș fi făcut «afirmații care au avut un impact foarte mare asupra demnității, onoarei și reputației membrilor USLM». În fapt, nu am făcut decât să nu întorc capul și să spun niște adevăruri pe care zeci de miniștri le evitaseră. Sper ca noua conducere a ministerului să nu revină la vechile practici prin care ministrul stă ghiocel în fața intereselor nelegitime ale unor lideri de sindicat“.

- Advertisement -

Noul ministru al Transporturilor este însă un coleg de partid de-al lui Ion Rădoi: PSD-istul Sorin Grindeanu. Acesta a fost și premier în primăvara lui 2017, dar la momentul respectiv n-a schițat nimic împotriva mafiei de la Metrou.

În scurtul său mandat (ianuarie-august 2021), Cătălin Drulă a dat lovituri grele puternicului sindicat al baronului Ion Rădoi, care în ultimii 20 de ani fusese temut de toate guvernele și obținuse privilegii nemăsurate.

Ministrul

- Advertisement -

– a schimbat conducerea Metrorex,

– a susținut demersul acesteia de evacuare a chioșcurilor amplasate ilegal de sindicaliști în stațiile de metrou,

– anularea reținerii abuzive și ilegale din salarii a cotizațiilor pentru absolut toți angajații, indiferent dacă erau sau nu înscriși în USLM și dacă voiau sau nu să plătească,

– blocarea creșterii cu 18% a salariului în plină criză și pandemie, decizie luată ilegal de fosta conducere PSD a Metrorex astă-toamnă.

Drulă a sprijinit Metrorex și atunci când, furioși că-și pierd marea sursă de venituri provenită din închirierea chioșcurilor amplasate ilegal în stații, sindicaliștii lui Rădoi au blocat metroul, astă-primăvară.

Acum, pe numele lui Rădoi este un dosar penal la DNA. Există și interceptări în care acesta negocia cu Piedone, primarul Sectorului 5, blocarea acțiunii de demolare a chioșcurilor din stațiile de metrou din sectorul respectiv. Piedone a cerut, iar Rădoi a promis că-i va da și acestuia cotă-parte din profiturile obținute de chioșcurile respective. După apariția stenogramelor, Piedone a spus că a glumit, iar în doar câteva ore muncitorii de la ADP Sectorul 5 și-au făcut apariția la stațiile de metrou și au demolat gheretele sindicatului, după ce luni întregi primarul blocase acțiunea motivând că n-ar avea oameni disponibili.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Bomba cu ceas pusă de Firea sub București: de la 1 martie, PUZ-urile criminale emise de fosta primăriță vor permite blocuri de 30 de etaje pe spațiile verzi

Influent ziar elvețian despre Kovesi: „Această femeie hotărâtă a condus DNA până a fost alungată de post-comuniștii aflați la putere”

Dragnea s-a despărțit de „nepoțica” Irina, dar a rămas cu feciorelnicul Codrin. Lacheul ar fi lucrat pe partea de gelozie

* Alertă: tulpina Omicron a ajuns și în România! Au adus-o din Africa de Sud o brașoveancă și un vasluian

* Încă un caz de factură aberantă la energie electrică. Furnizorul dă vina pe o „eroare de sistem”

* Planul invaziei ruse: capturarea a două treimi din Ucraina, inclusiv capitala Kiev! Trupele lui Putin ar veni până la granița cu România

* Ministrul Romașcanu a abuzat de imunitatea parlamentară pentru a nu deschide portbagajul mașinii, la un control de rutină al Poliției

VIDEO. Satiră usturătoare a lui Oreste la adresa lui Rareș Bogdan: „S-a transformat într-un broscoi fără rușine” / „Când te urâțești la suflet, degeaba pui ruj roz” / „Prea mică satira politică pentru un prea mare mincinos!”

* Cei 5 deputați PNL care au votat-o pe avocata interlopilor la șefia Comisiei juridice din Parlament. Au mai contribuit: PSD – 7, UDMR – 2, Minorități – 1

* SERIAL (12). „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -