vineri, aprilie 26, 2024
AcasăMoravuriDragnea s-a despărțit de "nepoțica" Irina, dar a rămas cu feciorelnicul Codrin....

Dragnea s-a despărțit de „nepoțica” Irina, dar a rămas cu feciorelnicul Codrin. Lacheul ar fi lucrat pe partea de gelozie

-

Liviu Dragnea s-ar fi despărțit de tovărășica sa de viață, Irina Tănase, anunță presa tabloidă. Fostul lider al PSD ar fi plecat de acasă și ar fi trimis un SMS de adio. Totuși, nu e clar dacă despărțirea e temporară sau definitivă. Cel care și-ar fi băgat coada între cei doi ar fi Codrin Ștefănescu, lacheul favorit al lui Dragnea. Fostul PRM-ist ar fi hrănit viermele geloziei la șeful său, care a stat în închisoare aproape doi ani și două luni (27 mai 2019 – 15 august 2021).

Informația privind despărțirea lui Liviu Dragnea (59 de ani) de Irina Tănase (28 de ani) a fost publicată de tabloidele „Click” și „Cancan”.

„Când toată lumea aștepta anunțul nunții, fostul lider PSD a plecat pur și simplu de acasă. Surse din anturajul celor doi au declarat în exclusivitate pentru «Click» că Liviu Dragnea s-a supărat foarte tare și nu a mai așteptat nici măcar o discuție lămuritoare cu Irina, după ce un prieten i-a prezentat un filmuleț trucat cu iubita tinerică. Acum, politicianul e de negăsit, iar familia sa e foarte îngrijorată”, a scris „Click”.

„Cei doi se confruntă cu probleme serioase, după ce în relația lor a intervenit un apropiat al fostului lider PSD, care le pune bețe-n roate”, a precizat tabloidul, referindu-se la Codrin Ștefănescu.

- Advertisement -

Ziarul a citat „o sursă din anturajul celor doi”: „Da, sunt despărțiți acum, dar nu știu dacă e o despărțire definitivă, ea speră că nu. Totul s-a întâmplat din cauza geloziei, nu are legătură cu vreun fost iubit. Cineva i-a dat ceva, o făcătură prost făcută și ușor de demontat, dar pentru că el a fost doi ani închis, nu a mai știut ce să creadă. A văzut negru în fața ochilor și a plecat”.

Se pare că Dragnea nici nu a mai așteptat să afle și versiunea Irinei despre imaginile cu pricina, i-a trimis doar un mesaj și a plecat, fără să spună unde.

„I-a dat Irinei doar un mesaj, aceasta n-a apucat nici să se apere. Nimeni nu poate să ia legătura cu el, nici măcar copiii lui (fiul și fiica din prima căsătorie – n. red.), toată lumea este îngrijorată. Irina este nevinovată, nu i-a greșit cu nimic și-l iubește. Cineva din anturaj nu-i dorește împreună și a făcut tot posibilul să se bage între ei. Liviu nu mai vorbește nici cu cei mai apropiați prieteni. Nu ascultă pe nimeni, doar pe omul acesta”, a adăugat sursa „Click”.

- Advertisement -

„Cancan” spune că „omul acesta”, care „a băgat fitile”, este Codrin Ștefănescu.„Este unul dintre apropiații lui Dragnea, dar mulți îl suspectează că a făcut el niște manevre, a băgat niște fitile în tot scandalul ăsta mocnit”, scrie tabloidul.

Codrin Ștefănescu: „Ea a demonstrat că este o femeie care știe să lupte pentru bărbatul ei”

Codrin Ștefănescu a declarat pentru „Cancan” că nu știe dacă sunt probleme între Liviu Dragnea și Irina Tănase.

  • „Habar n-am! Eu lucrez cu Liviu în fiecare zi. Avem întâlniri cu partidul, cu alea, cu nu știu ce… Dar lucrul ăsta nu l-am vorbit. Ea a demonstrat că este o femeie care știe să lupte pentru bărbatul ei.”
  • „În viața mea nu m-am băgat în relația personală a unor oameni. Mai ales la prieteni! Niciodată! Că s-a scris de mine, de o grămadă de combinații pe care le-am avut, de femei, de manechine… Unele au fost reale, unele nu au fost, eu nu am spus absolut nimic. Dar niciodată, în viața mea, nu m-am băgat într-o chestie internă. Dimpotrivă, am încercat tot timpul să repar. Să fiu un prieten de bază, care să fie tot timpul calm. Și mintea limpede. Să-i calmeze pe oameni. Le spun «mai vorbiți o dată, mai analizați situația!». Sub nicio formă nu sunt eu unul dintre cei care să mă bag în relația unor prieteni foarte buni.”
  • „Eu țin și la Liviu, pentru că este prietenul meu, țin și la Irina, pentru că s-a dovedit a fi o femeie luptătoare timp de doi ani și două luni, cât a fost el închis. O femeie care a ieșit în presă, a vorbit cu subiect și predicat, care a fost foarte fermă în chestiile astea.
  • „Amândoi sunt prietenii mei și cu asta am închis orice fel de subiect. Dacă au o problemă între ei, e o problemă pe care și-o rezolvă ei! Nu voi și nu noi! Nu mă bag în relațiile personale ale prietenilor mei! Iar eu, personal, nu știu de această problemă, nu știu că există. Dacă e această problemă, e una strict personală. E a lor, ei și-o vor rezolva.”

Dialogul dintre „Cancan” și Irina Tanase

Cancan.ro: Am auzit că ar fi plecat din casă acum câteva zile.

Irina Tănase: De unde știți dumneavoastră așa ceva?

Cancan.ro: Informațiile noastre D.A.S.!

Irina Tănase: Nu… Păi, eu am o relație cu Liviu de atât de mulți ani, încât cred că fostul meu iubit este și căsătorit și are și copii, așa că nu avea cum să mă prindă (Liviu Dragnea – n. red.) cu fostul iubit. Dar nu înțeleg, de ce mă întrebați asta?

Cancan.ro: Pentru că asta este informația care ne-a survenit…

Irina Tănase: Da… Nu m-a… nu m-a prins Liviu cu niciun iubit și nici nu ne-am despărțit. Nu știu de unde ați auzit dumneavoastră chestia asta… Îmi pare rau…

Cancan.ro: Și acum sunteți acasă cu Liviu Dragnea?

Irina Tănase: Acum, în acest moment, nu. De ce…?

Cancan.ro: Aș fi vrut să vorbesc cu domnia sa, dacă era acolo.

Irina Tănase: Contactați-l!

Cancan.ro: L-am sunat, nu mi-a raspuns.

Irina Tănase: O să-i spun când o să-l văd.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Alertă: tulpina Omicron a ajuns și în România! Au adus-o din Africa de Sud o brașoveancă și un vasluian

* Încă un caz de factură aberantă la energie electrică. Furnizorul dă vina pe o „eroare de sistem”

* Planul invaziei ruse: capturarea a două treimi din Ucraina, inclusiv capitala Kiev! Trupele lui Putin ar veni până la granița cu România

* Ministrul Romașcanu a abuzat de imunitatea parlamentară pentru a nu deschide portbagajul mașinii, la un control de rutină al Poliției

VIDEO. Satiră usturătoare a lui Oreste la adresa lui Rareș Bogdan: „S-a transformat într-un broscoi fără rușine” / „Când te urâțești la suflet, degeaba pui ruj roz” / „Prea mică satira politică pentru un prea mare mincinos!”

* Cei 5 deputați PNL care au votat-o pe avocata interlopilor la șefia Comisiei juridice din Parlament. Au mai contribuit: PSD – 7, UDMR – 2, Minorități – 1

* SERIAL (12). „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -