O comparație a felului în care s-au împărțit funcțiile în Guvernul din decembrie 2020, în coaliția PNL – USR – UDMR, și în noiembrie 2021, în noua coaliție PSD – PNL – UDMR, scoate la iveală un substantial regres al liberalilor la toate criteriile de comparație. PNL a pierdut nu doar ca număr de ministere, dar și ca influență. Portofoliile-cheie au trecut în mâinile PSD.
Mai mult decât atât, dacă în precedenta coaliție era prevăzut că PNL va deține premierul până în 2024, acum ar fi vorba de un mandat doar până în martie 2023! Simpla alăturare a celor două tabele justifică furia liderilor liberali din teritoriu și impresia generală că PNL a dat în această criză vrabia din mână pe cioara de pe gard.
Astă-iarnă, la negocierile cu USR și UDMR, Ludovic Orban a obținut pentru PNL jumătate din cele 18 ministere ale Guvernului rezultat din alegerile de la 6 decembrie 2020. În plus, PNL avea și controlul asupra Secretariatului General al Guvernului. USR rămânea cu 6 ministere, iar UDMR – cu 3.
În precedentul Guvern, liberalii aveau premierul și controlau toate ministerele din circuitul avizator al banilor și de investiții, mai puțin Transporturile. Acum mai au doar premierul
Liberalii controlau, în plus, instituțiile esențiale în fluxul bugetar. Pe lângă premier aveau SGG-ul (Secretariatul General al Guvernului) și Finanțele. De asemenea, la ei rămâneau Apărarea, Internele și Externele.
Dintre ministerele care gestionează mari bugete de investiții, unul singur era „scăpat“ de Orban la USR – Transporturile. Pentru această cedare, precum și pentru cea de la Justiție (de asemenea preluată de USR), în PNL a izbucnit un scandal monstru.
Acum, PNL mai păstrează doar premierul. SGG-ul, Finanțele și Transporturile merg la PSD, iar Ministerul Dezvoltării Regionale (vital pentru administrația locală) e la UDMR. Apărarea e, de asemenea, preluată de PSD. Ca număr, din 20 de ministere, PSD are 9, PNL – 8, iar UDMR – 3.
Dintre cele 8 ministere de la PNL, liderii liberali acuză că doar 5 sunt, de fapt, ale partidului, celelalte 3 fiind acaparate de oamenii numiți direct de Iohannis. O încercare a membrilor BPN de a elimina această anomalie prin validarea uninominală a miniștrilor a fost respinsă de conducerea instalată de șeful statului pe 25 septembrie. Miniștrii s-au votat pe listă, la comun, și au trecut cu greu, cu acordul a doar 39% din totalul membrilor BPN.
Cîțu, astă-vară: „În PNL e o mare dezamăgire pentru modul în care au fost negociate portofoliile. Ministerele cu bani nu sunt la noi. Eu niciodată nu voi negocia interesele personale“
Astă-vară, în campania internă pentru șefia partidului, Florin Cîțu și „echipa câștigătoare“ și-au făcut o temă predilectă de campanie din acuzațiile aduse lui Orban că ar fi „vândut“ partidul USR-ului, pentru a-și securiza el însuși poziția de președinte al Camerei Deputaților.
Declarația făcută de Florin Cîțu nu mai departe de 9 septembrie (cu două săptămâni înaintea Congresului PNL), adică acum abia două luni și jumătate, pare azi de-a dreptul ireală: „În Partidul Național Liberal este o mare dezamăgire față de modul în care au fost negociate în iarnă portofoliile. Foarte mulți dintre colegii mei au spus că domnul președinte și-a negociat întâi poziția de președinte al Camerei Deputaților și după aceea au rămas portofoliile. La rectificarea bugetară, când m-am uitat ce ministere au cele mai mari bugete – și sunt Ministerele Sănătății, Transporturi, Investiții și mai era încă unul, dar cred că tot acolo – deci ministere care nu sunt la noi. Acolo sunt ministerele cu bani, și o negociere făcută de domnul președinte în iarnă a transmis și a creat această problemă în Partidul Național Liberal, unde aceste ministere au ajuns la USR. Dacă va face o astfel de negociere din nou, nu cred că va fi foarte bine primit în Partidul Național Liberal. Atunci când negociem, trebuie să negociem și interesele Partidului Național Liberal, nu interesele personale. Eu niciodată nu voi negocia interesele personale, doar ale Partidului Național Liberal și ale românilor, bineînțeles“.
Florin Roman, astă-vară, despre fostul Guvern: „Am pus întrebarea «Cum poţi să faci dezvoltarea României dacă nu ai reprezentanţi în acele ministere?»“. Acum tace, va fi ministru la Digitalizare
În ianuarie 2021, în timpul negocierilor dintre PNL și USR pentru formarea coaliției, Rareș Bogdan și Robert Sighiartău au lansat atacuri virulente la adresa lui Ludovic Orban, cerându-i demisia. Ulterior, Orban a spus că aceștia doi au vrut să arunce în aer negocierile și formarea coaliției. La vremea respectivă s-a aflat că Rareș Bogdan și Robert Sighiartău ar fi vrut și ei să fie miniștri, această nemulțumire stând la baza atacurilor.
În iulie 2021, pe când se afla la Cluj în campania electorală internă, Rareș Bogdan a strigat în fața delegaților PNL: „Dacă stăteam drepți și negociam drepți, aici trebuia să fie Marcel Boloș, care ar fi fost cel mai bun ministru al Fondurilor Europene! E o rușine că nu este în Guvernul Cîțu! Este o rușine pentru liberali și pentru România!“.
În noul Guvern PSD-PNL-UDMR, Ministerul Fondurilor Europene a trecut, într-adevăr, la PNL, dar n-a fost numit Marcel Boloș, ci Dan Vîlceanu.
Florin Roman, care acum a votat cu două mâini Guvernul PSD-PNL-UDMR și va fi ministru la Digitalizare, era extrem deranjat, astă-vară, că Orban n-a obținut ministere-cheie precum Transporturile și Dezvoltarea: „Din punctul meu de vedere, faptul că am avut un eşec al negocierilor în formarea Guvernului, în sensul că PNL nu a tras niciunul dintre cei patru aşi în timp ce domnia sa a ajuns la Camera Deputaţilor. Noi vorbind în campania electorală despre dezvoltarea României. Am pus întrebarea: «Cum poţi să faci dezvoltarea României dacă nu ai reprezentanţi în acele ministere?». Şi aici vorbim de Ministerul Transporturilor, de Ministerul Dezvoltării, Ministerul Fondurilor Europene, de niciun cuvânt de spus – decât, aşa, adiţional pe PNRR – în condiţiile în care PNL are 1.300 de primari“.
Tocmai Cîțu și Rareș Bogdan, care au făcut cea mai mare gălăgie pe tema Guvernului obținut de Orban, au fost cei care au negociat catastrofal acum cu PSD
Într-o scrisoare deschisă remisă colegilor ei luni dimineața, înaintea ședinței BPN de validare a Guvernului Ciucă, Raluca Turcan (vicepreședinte PNL) a amintit pe larg de episodul de astă-iarnă. Ea a reproșat că tocmai cei care au făcut cea mai mare gălăgie, acuzându-l pe Orban de trădare, au negociat catastrofal cu PSD, predând „la cheie“ PNL-ul în mâinile social-democraților. Florin Cîțu, Rareș Bogdan și Robert Sighiartău au fost pomeniți nominal de Turcan, care le-a spus că s-au milogit ce Ciolacu pentru un colț de pâine după ce se umflaseră ca mari negociatori în lunile precedente.
Raluca Turcan, luni dimineața: „Consider ca echipa de negociere nu a purtat o negociere pentru PNL, ci a pregătit o garnitura și o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD“, afirmă Turcan. „În primul rând s-a plecat la drum cu o minciună. Și un vot manipulat ordinar. Votul meu și al altora a fost folosit doar pentru a negocia cu PSD. Si doar in folosul unui grup extrem de restrâns. A fost o fraudă asupra votului colegilor“.
Consider ca echipa de negociere nu a purtat o negociere pentru PNL, ci a pregătit o garnitura și o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD.
Este puțin spus ca s-a negociat in genunchi.
Când am fost convinsă ca negocierea lui Ludovic cu USR e proasta, m-am ridicat de la masa. La fel și Rares, și Robert, și ceilalți mi-ati dat dreptate. Cum arata negocierea făcută de voi, comparativ cu negocierea lui Orban? Eu atunci m-am ridicat și am plecat. Voi ce ati făcut acum? V-ati milogit la Ciolacu sa prindeți un colț de pâine. Va cer sa ieșiti voi acum public, sa spuneti ca ati negociat mai bine ca Orban! In aceste negocieri, președintele partidului a negociat doar pentru el. Atat. Nimic altceva!!! Motivele? O sa le aflam, cu siguranță! Dar cu un preț prea mare plătit de partid. Nu a existat niciun criteriu obiectiv pentru formarea propunerilor de miniștri. Niciunul. Ați ignorat pana si cel mai important criteriu, cel referitor la rezultatele in alegeri (pe care PSD-ul, spre deosebire de voi, nu l-a ignorat)“.
Comparație între cele două Guverne negociate astă-iarnă de Orban și acum de Cîțu și „echipa câștigătoare“
Guvernul Cîțu – decembrie 2020
Premier – PNL (Florin Cîțu)
SGG – PNL (Tiberiu Horațiu Gorun)
Finanțe – PNL (Alexandru Nazare)
Justiție – USR (Stelian Ion)
Dezvoltare – UDMR (Cseke Attila)
Apărare – PNL (Nicolae Ciucă)
Interne – PNL (Lucian Bode)
Externe – PNL (Bogdan Aurescu)
Transporturi – USR (Cătălin Drulă)
Investiții și Fonduri UE – USR (Cristian Ghinea)
Sănătate – USR (Vlad Voiculescu)
Muncă – PNL (Raluca Turcan)
Economie – USR (Claudiu Năsui)
Educație – PNL (Sorin Cîmpeanu)
Energie – PNL (Virgil Popescu)
Mediu – UDMR (Tanczos Barna)
Agricultură – PNL (Adrian Oros)
Cultură – PNL (Bogdan Gheorghiu)
Cercetare-Digitalizare – USR (Ciprian Teleman)
Tineret și Sport – UDMR (Eduard Novak)
TOTAL: PNL – premierul + SGG + 9 miniștri; USR – 6 miniștri; UDMR – 3 miniștri.
Guvernul Ciucă – noiembrie 2021
Premier – PNL (Nicolae Ciucă)
SGG – PSD (?)
Finanțe – PSD (Adrian Câciu)
Justiție – PNL (Cătălin Predoiu)
Dezvoltare – UDMR (Cseke Attila)
Apărare – PSD (Vasile Dâncu)
Interne – PNL (Lucian Bode)
Externe – PNL (Bogdan Aurescu)
Transporturi – PSD (Sorin Grindeanu)
Investiții și Fonduri UE – PNL (Dan Vîlceanu)
Sănătate – PSD (Alexandru Rafila)
Muncă – PSD (Gabriela Firea/Marius Budăi)
Economie – PSD (?)
Educație – PNL (Sorin Cîmpeanu/Monica Anisie)
Energie – PNL (Virgil Popescu/Cristian Bușoi)
Mediu – UDMR (Tanczos Barna)
Agricultură – PSD (Adrian Chesnoiu)
Cultură – PSD (Lucian Romașcanu)
Cercetare-Digitalizare – PNL (Florin Roman)
Tineret și Sport – UDMR (Eduard Novak)
Familie – PSD (Gabriela Firea/Marius Budăi)
IMM-uri/Turism – PNL (Daniel Cadariu)
TOTAL: PSD – SGG + 9 miniștri; PNL – premierul + 8 miniștri; UDMR – 3 miniștri.
Domnilor jurnalișiti, aveți la ochi apărători cu au caii, nu vedeți numai înainte, nu vedeți pădurea de un copac uscat pădurea, nimeni nu vrea să vadă vina usr, pentru situația actuală, ei au fost sfinți, nimeni nu vrea să vadă mizeria de orban care a instigat usr să-l dea jos pe cîțu că pe urrmă vor reface alianța cu orban premier și multe alte mizerii, iar acum guvernarea psd-pnl-udmr este rezultatul acțiunilor necugetate de orban și usr, sau poate doreați să nu avem guvern până la alegeri anticipate în situația economico-sanitară actuală, de unde se mai plăteau salariile medicilor și pensiile ?!!