sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăMainCîțu le-a sugerat PSD-iștilor că, dacă nu-l acceptă pe el, atunci să...

Cîțu le-a sugerat PSD-iștilor că, dacă nu-l acceptă pe el, atunci să pună premier de la ei, numai să nu fie Ciucă sau alt PNL-ist! Se teme că pierde șefia partidului

-

Premierul demis Florin Cîțu le-ar fi sugerat la negocieri PSD-iștilor că, dacă nu-l acceptă pe el ca șef al noului Guvern, ar prefera ca postul să fie ocupat de un social-democrat, relatează Antena 3! Surse apropiate de PSD au dezvăluit pentru postul de casă al social-democraților că liderul PNL se teme să nu aibă soarta lui Ludovic Orban, iar liberalul ajuns premier să-l trădeze exact așa cum a procedat el cu fostul președinte al partidului.

Conform Antena 3, Florin Cîțu i-a rugat întâi pe social-democrați să-l accepte ca premier al următorului Guvern PSD-PNL-UDMR. Aceștia n-au acceptat, replicându-i că e imposibil, din moment ce tocmai ei au depus moțiunea de cenzură prin care a fost demis. Cîțu le-a explicat că, dacă ajunge alt liberal premier, se va crea în PNL un al doilea pol de putere, iar persoana respectivă îi va lua partidul, așa că a doua variantă propusă de el a fost aceea a unui prim-ministru independent. Nici aceasta n-a fost acceptată, PSD-iștii spunându-i că nu e viabilă o formulă cu Guvern 100% politic condus de o persoană nesusținută de nimeni.

În fața refuzului PSD, Cîțu a sugerat că ar fi dispus să le cedeze social-democraților postul de premier, preferând această variantă în locul uneia în care un alt lider liberal să ocupe postul! În orice caz, următorul șef al Guvernului nu trebuie să fie Nicolae Ciucă, ar fi spus Cîțu la discuții.

Dacă informațiile prezentate de postul oligarhului Dan Voiculescu sunt reale, atunci situația devine extrem de gravă pentru PNL, al cărui șef a ajuns să se milogească public de PSD să-l ajute să-și păstreze funcția în interiorul partidului.

- Advertisement -

În același timp, se dovedește cât de prost a putut să judece și să-și aleagă oamenii Klaus Iohannis atunci când a pus în mișcare toate instituțiile de forță ale statului român ca să-l dea jos pe Ludovic Orban pentru a-l înlocui cu Florin Cîțu. Noul președinte al liberalilor, ales pe 25 septembrie după mari presiuni exercitate asupra delegaților PNL, e dispus acum să-și vândă propriul partid pentru a-și păstra funcția.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

O ședință furtunoasă. Orban: „Dacă faceți alianță cu PSD, duceți partidul sub 10%!”. Cîțu: „Te dau afară!”

70% dintre bolnavii de Covid internați în regiunea spaniolă Castellon sunt români nevaccinați. Comunitatea românească e principalul focar de infecție

Liderii PNL își sfidează partidul. „Am făcut sondaj. Peste 80% din membri au optat pentru guvernare cu USR“

Idioți planetari: pelerini români fals vaccinați au răspândit virusul pe Muntele Athos! În Italia, românii se laudă că au dat acasă „o șpăguță” și și-au scos certificate false

* PNL a decis, prin vot (48-22), să negocieze o guvernare cu PSD. Termen: două săptămâni. Refacerea coaliției cu USR rămâne varianta de rezervă

* Orban s-a dus la ședința conducerii PNL pentru a încerca să oprească alianța cu PSD. „Treziți-vă! E sinucidere politică! O trădare gravă a românilor care au votat cu PNL”

* VIDEO. Mașinile șefilor PNL veniți la Vila Lac să aprobe Guvernul cu PSD – bombardate cu hârtie igienică. Șoferii au oprit în trafic și l-au înjurat pe Iohannis

DEZVĂLUIRI. Vineri, 29 octombrie, după ora 17.13 – momentul în care Cîțu a început să cumpere masiv like-uri de la ruși, vietnamezi, africani și arabi! De la români îi vin doar furie și râsete

VIDEO. CTP: „«Șocîțu» e un politician rânced, laș, oportunist, fripturist. Are probleme grave de caracter. Enervează 95% dintre români înainte să deschidă gura”

DNA anchetează un mare „tun” al lui Tudorache (PSD), la Sectorul 1: băncuțe cu prețul umflat de 20 de ori! Banii au mers la firme din județul Neamț, moșia baronului Arsene

2 COMENTARII

  1. Uauuuuu, ce-ati ajuns mai PNL!!!!!! V-a terminat klaunul si cutzul!!!!! In genunchi in fata PSD?!?!?! De fapt PNL nu mai e acum PNL, e PDL, cu boc, flutur, turcan, falca, toti oamenii din vechiul pdl a lui bleaga-basescu!!! Alooooo liberalilor, unde naiba sunteti, ori dormiti in papusoi asteptand sfarsitul fostului PNL?!?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -