Ziua de marți a adus o nouă demisie din Grupul parlamentar al PNL. Ion Iordache, senator de Gorj, a anunţat că părăsește Grupul PNL şi va rămâne parlamentar neafiliat. Este al treilea senator liberal care alege să-l urmeze pe Ludovic Orban. În total, numărul „rebelilor” anti-Cîțu a ajuns la 15.
Până acum au plecat 15 parlamentari dintre cei 134 ai PNL, adică 11,2% din Grupul liberal.
Cei 15 parlamentari care au părăsit Grupul PNL până în prezent:
- senatori (3): Adrian Oros (Cluj), Ovidiu Florean (Bistrița-Năsăud), Ion Iordache (Gorj);
- deputați (12): Ludovic Orban (București), Ionel Dancă (Vrancea), Ion Ștefan (Vrancea), Alexandru Kocsis (Iași), Luminița Barcari (Ialomița), Constantin Șovăială (Sibiu), George Ionescu (Prahova), Bogdan Bola (Constanța), Claudiu Chira (Timiș), Nicolae Giugea (Dolj), Gabriel Plăiașu (Dâmbovița), Antonel Tănase (București).
„Este un act de protest față de actuala conducere a partidului”, a scris Ion Iordache pe Facebook.
„Din cauza unor iresponsabili, dispare zilnic un sat românesc”, a continuat senatorul de Gorj. Referindu-se la „echipa Cîțu”, acesta vorbește despre „o clică iresponsabilă”, „o gașcă instabilă, care nu a muncit niciodată”.
Anunțul senatorului Ion Iordache
„𝘿𝙞𝙣 𝙧𝙚𝙨𝙥𝙚𝙘𝙩 𝙥𝙚𝙣𝙩𝙧𝙪 𝙤𝙖𝙢𝙚𝙣𝙞”
„Am decis să demisionez din grupul PNL din Senat și voi rămâne senator neafiliat politic.
Este un act de protest față de actuala conducere a partidului, care ia decizii fără consultare și care urmărește doar interesele grupului care a acaparat partidul.
Am amânat acest moment sperând că, măcar în ultimul ceas, noua conducere a PNL să-și amintească despre misiunea grea asumată anul trecut, să reformeze România și s-o transforme într-un adevărat stat de drept.
𝙎𝙥𝙚𝙧 𝙘𝙖 𝙨𝙚𝙢𝙣𝙖𝙡𝙪𝙡 𝙢𝙚𝙪 𝙙𝙚 𝙖𝙡𝙖𝙧𝙢𝙖̆ 𝙨𝙖̆ 𝙙𝙚𝙩𝙚𝙧𝙢𝙞𝙣𝙚 𝙤 𝙧𝙚𝙖𝙘𝙩̦𝙞𝙚 𝙙𝙞𝙣 𝙥𝙖𝙧𝙩𝙚𝙖 𝙩𝙪𝙩𝙪𝙧𝙤𝙧 𝙡𝙞𝙗𝙚𝙧𝙖𝙡𝙞𝙡𝙤𝙧 𝙙𝙚 𝙗𝙪𝙣𝙖̆-𝙘𝙧𝙚𝙙𝙞𝙣𝙩̦𝙖̆ 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙣𝙪 𝙨𝙪𝙣𝙩 𝙙𝙚 𝙖𝙘𝙤𝙧𝙙 𝙘𝙪 𝙖𝙘𝙚𝙖𝙨𝙩𝙖̆ 𝙜𝙪𝙫𝙚𝙧𝙣𝙖𝙧𝙚 𝙝𝙖𝙤𝙩𝙞𝙘𝙖̆, 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙣𝙪 𝙖𝙪 𝙛𝙤𝙨𝙩 𝙘𝙤𝙣𝙨𝙪𝙡𝙩𝙖𝙩̦𝙞 𝙣𝙞𝙘𝙞 𝙢𝙖̆𝙘𝙖𝙧 𝙤 𝙙𝙖𝙩𝙖̆ 𝙖𝙩𝙪𝙣𝙘𝙞 𝙘𝙖̂𝙣𝙙 𝙨-𝙖𝙪 𝙡𝙪𝙖𝙩 𝙙𝙚𝙘𝙞𝙯𝙞𝙞, 𝙙𝙖𝙧 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙩𝙧𝙚𝙗𝙪𝙞𝙚 𝙨𝙖̆ 𝙚𝙭𝙥𝙡𝙞𝙘𝙚 𝙤𝙖𝙢𝙚𝙣𝙞𝙡𝙤𝙧 𝙙𝙚𝙯𝙖𝙨𝙩𝙧𝙪𝙡 𝙙𝙞𝙣 𝙩̦𝙖𝙧𝙖̆.
Cum explici că, din cauza unor iresponsabili, dispare zilnic un sat românesc, că nu se știe când și cum se va rezolva explozia prețurilor la electricitate, gaze, materiale de construcții sau mâncare.
Datoria față de gorjeni mă obligă să iau atitudine, să apăr interesele lor, nu pe ale unei clici iresponsabile, de aceea nu-mi permit să dau niciun pas înapoi în lupta mea pentru bunăstarea gorjenilor!
Îmi doresc să fac parte dintr-o echipă formată din oameni echilibrați și dispuși să pună umărul la treabă, nu dintr-o gașcă instabilă care nu a muncit niciodată!
Nu renunț la proiectul meu pentru Gorj și la ideea că putem lua măsuri bune, independent de culoarea politică! Eu nu uit niciodată de unde am plecat și care sunt nevoile oamenilor care m-au trimis în Parlament!”
Ma tot gandeam, oare ce intrrese slujesc acesti oameni?!!!!
A mai demisionat azi si Violeta Alexandru,chiar ma intrebam de ce mai accepta o conducere nascuta din frauda!!!Bravo ei!!! Si in continuare la cat mai multi,sa se separe odata graul de neghina,caci avem nevoie de un adevarat partid liberal ,care sa serveasca cetateanul,nu politicul!!