luni, noiembrie 25, 2024
AcasăNewsÎncă un cântăreț renumit a fost ucis de Covid. Avea 74 de...

Încă un cântăreț renumit a fost ucis de Covid. Avea 74 de ani și nu era vaccinat

-

Petrică Moise, unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică populară din Banat, a murit sâmbătă, la vârsta de 74 de ani, din cauza infectării cu Covid-19. El se adaugă pe lista de artiști pe care se aflau deja Nicolae Sabău (91 de ani), Gabi Luncă (83 de ani), Nelu Ploieșteanu (71 de ani), George Finiș (71 de ani) și Cornelia Catanga (63 de ani), toți uciși de perfidul virus.

Petrică Moise era internat în stare foarte gravă la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, fiind diagnosticat cu Covid-19. Conform unor surse medicale, artistul nu era vaccinat.

Petrică Moise s-a născut pe 19 iunie 1947 la Chişoda, judeţul Timiş, într-o familie de paori bănaţeni, fiind unicul fiu al lui Aurel şi al Persidei Moise. Numele Petru i-a fost dat pentru că la ortodocși urma, pe 29 iunie, sărbătoarea de Sfântul Petru și Pavel, consemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc de pe un perete al casei părintești.

Pe când era elev la Școala generală din Chişoda, a fost descoperit de profesoara de muzică Gertruda Catona şi îndrumat spre Liceul de muzică şi arte plastice din Timişoara, pe care avea să-l absolve în 1966, la clasa de instrumente de percuţie.

- Advertisement -

A devenit apoi student la Conservatorul de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dar şi component al ansamblului „Mărţişorul” al Casei studenţilor din Cluj, ca solist vocal, sub îndrumarea taragotistului Dumitru Fărcaş, o legendă a acestui instrument.

A renunțat la Conservator în anul II, iar stagiul militar obligatoriu și l-a satisfăcut la Ansamblul armatei din Cluj, ca solist vocal.

În 1971 a fost admis la Facultatea de muzică a Institutul pedagogic din cadrul Universități din Timișoara.

- Advertisement -

Tot în 1971, şi-a început activitatea ca solist vocal la ansamblul „Doina Timişului” al Casei studenţilor şi la Ansamblul „Timişul” al Casei de cultură a municipiului Timişoara.

După absolvirea facultăţii de muzică, a continuat ca artist liber profesionist, cântând pe mii de scene din ţară şi din străinătate.

Celebrul său cântec „Iorgovan, frumoasă floare” a devenit un imn al bănăţenilor.

„Profesorul”

Petrică Moise a făcut turnee în Ungaria, Austria, Germania, Franța, Italia, Elveția, Suedia, Canada, SUA și Australia.

A colaborat cu ansambluri de amatori și profesioniste cum ar fi:

  • Timșul din Timișoara
  • Junii Sibiului
  • Țarina din Alba-Iulia
  • Mesișul din Zalău
  • Maramureșul din Baia Mare
  • Zarandul din Arad
  • Ciocârlia din București.

Deși era supranumit de colegi „Profesorul”, nu a predat la catedră, rămânând pe scenă, dedicat muzicii populare naționale.

În 1990 a realizat un L.P. la casa de discuri Electrecord, apoi câteva albume de muzică populară la studiourile de înregistrări particulare din Timișoara. A făcut o înregistrare și la studioul de radio și televiziune Novi Sad din Sebia.

Formația cu care a făcut majoritatea înregistrărilor sale se numește Virtuozii Banatului și era alcătuită din:

  • Ionicuț Butan – clarinet;
  • Remus Vălungan – chitară acustică;
  • Mircea Ardeleanu – țambal;
  • Costel Haida – contrabas;
  • Ilie Vincu – vioară;
  • Radu Vincu – vioară.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Prima decizie care aduce mari avantaje vaccinaților în raport cu nevaccinații. Lista măsurilor adoptate de Guvern

EDITORIAL. Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

* CTP: „Ești președintele țării de 7 ani și spui că «statul a eșuat»? În loc să spui: «Eu am eșuat. Dacă statul a eșuat, și eu am eșuat»”

* Cîțu l-a demis pe șeful USR-ist din Sănătate pentru că n-a făcut ceea ce însuși Cîțu i-a interzis prin OUG!

* Premierul Cîțu l-a numit la Justiție pe sinecuristul perfect: membru în 17 Consilii de Administrație, toate la stat, în toate guvernările! Bonus: masterand al Academiei SRI

* Dacian Cioloș e noul președinte al USR-PLUS. Victorie strânsă în fața lui Dan Barna: 50,9% – 49,1%

* OPINIE. Țara prizelor defecte. România, locul unde se trăiește și se moare în flăcări, ritualic, sub blestemul lui „las-o, bă, că merge și așa!“

* Fostul președinte Saakașvili s-a întors în Georgia după 8 ani de exil și a fost arestat, cu o zi înainte de alegeri. Stătea ascuns într-un apartament și s-a dat de gol pe Facebook

* FOTO. Noua Arcă a lui Noe: yachtul nuclear al salvării planetei. Vor urca în el doar bogaţii lumii şi experţii în schimbări climatice

* Simona Halep despre „ciocnirea” cu Emma Răducanu la Cluj: „Probabil vrea să joace «la mamaie», cum spune ea”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -