ÎPS Teodosie, arhiepiscopul ortodox al Tomisului și Constanței, este protagonistul unui nou episod penibil: refuză să se pensioneze de la Facultatea de Teologie din Universitatea Ovidius. Instituția nu i-a mai prelungit contractul după 65 de ani, scoțându-l la pensie. Teodosie a dat însă în judecată universitatea, scrie G4Media.
Senatul Universității „Ovidius“ din Constanța a decis ca toate cadrele didactice care împlinesc 65 de ani să iasă la pensie. Arhiepiscopul Teodosie a împlinit vârsta încă din 20 decembrie 2020, scrie Info Sud-Est. Conducerea instituției de învățământ a transmis sec că „și în cazul invocat vor fi aplicate prevederile specifice ale Legii Educației Naționale și ale Codului Muncii“.
Protagonist al unor scandaluri de proporții cu doctorate plagiate, ÎPS Teodosie nu vrea acum să se dea dus de la catedra universitară. Arhiepiscopia a comunicat Info Sud-Est că Teodosie a depus cerere de prelungire a activității după vârsta de pensionare „la solicitarea Decanului și a Consiliului Profesoral“.
Teodosie a fost decanul Facultății de Teologie timp de 14 ani, în intervalul 2002-2016.
Dan Mihăescu, purtător de cuvânt al Universității Ovidius, a confirmat că prelatul încearcă în instanță să-și prelungească șederea ca profesor: „ÎPS Teodosie a atacat în instanță Universitatea Ovidius din Constanța pentru că nu are metodologia prevăzută de Legea 1/2011 privind Norma universitară și statutul personalului didactic și de cercetare din învățământul superior, deci nu poate da curs solicitărilor cu privirea menținerea calității de titular după vârsta pensionării”.
Deee… ANTICRISTUL ăstaaa… NU MAI SCĂPĂM: E MAI RĂU DECÂT RÎIA…, „ROBATU'”!!!