vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMain9/11 – După 20 de ani. Deruta Lumii Libere și ofensiva marilor...

9/11 – După 20 de ani. Deruta Lumii Libere și ofensiva marilor dictaturi

-

Comemorarea a două decenii de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 comise de Al-Qaeda pe teritoriul SUA are loc în contextul trist și penibil al retragerii trupelor americane din Afganistan. Președintele Joe Biden anunța, într-o grotescă notă triumfalistă, că „războiul din Afganistan s-a încheiat!”. La puțin timp după această declarație, la Kabul se instala dictatura islamistă a talibanilor și era proclamat Emiratul Islamic al Afganistanului.

Războiul împotriva talibanilor – început în 2001 – a costat viața a peste 3.500 de oameni din rândul militarilor Coaliției Internaționale coordonate de SUA în Afganistan. Dintre aceștia, peste 2.300 sunt militari americani, victime care se adaugă celor 2.977 de cetățeni americani (dintre care 5 de origine română) asasinați în atentatele teroriste 9/11.

La 20 de ani de la 11 septembrie 2001, Guvernul american condus de Partidul Democrat decide că talibanii sunt frecventabili și negociază cu aceștia retragerea personalului american, militar și civil, din Afganistan.

Printre membrii primului guvern interimar al Emiratului Islamic al Afganistanului se numără Sarajuddin Haqqani, ca ministru de Interne.

- Advertisement -

Promovarea de către talibani, într-o importantă funcție guvernamentală, a fostului emisar taliban al grupării jihadiste Al-Qaeda este un fel de palmă dată peste obrazul națiunii americane, un scuipat simbolic pe mormintele celor asasinați în 11 septembrie 2001.

Haqqani se află pe lista celor mai căutate persoane de FBI și este acuzat de implicarea în atacul din 14 ianuarie 2008 de la hotelul Serena din Kabul, în care au murit 7 oameni, printre care și un cetățean american. Haqqani este suspectat că a luat parte la mai multe atacuri teroriste împotriva SUA și a forțelor Coaliției Internaționale în Afganistan. De asemenea, că s-a numărat printre conspiratorii care au organizat tentativa de asasinare a fostului președinte afgan Hamiz Karzai, în anul 2008.

Reprezentanții Guvernului SUA și-au declarat preocuparea în legătură cu această numire, dar au subliniat, cu o stupidă generozitate, că față de guvernul taliban se va reacționa în baza viitoarelor sale acțiuni.

- Advertisement -

După 20 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, SUA se înfățișează lumii ca o țară care, în plan extern, își pierde tot mai mult influența geopolitică și renunță la rolul de garant suprem al democrației capitaliste, iar în plan intern, degenerează moral sub presiunea diferitelor curente de sorginte neomarxistă care chestionează brutal și ideologic valorile tradiționale americane, inclusiv sistemul democratic american.

Rușinoasa retragere a SUA din Afganistan și cedarea acestei țări mișcării islamiste a talibanilor reprezintă nu numai o jignire adusă memoriei celor uciși în 11 septembrie 2001 și în luptele împotriva organizațiilor teroriste din Afganistan și din cuprinsul lumii, ci și începutul unei crize profunde a sistemului democratic capitalist.

În contextul în care națiunea americană dă semne că este tot mai puțin capabilă să folosească sistemul electoral democratic pentru a-și alege lideri demni de epoca istorică pe care o trăim – după Trump, un bufon exaltat, stupid și grandoman, americanii l-au ales președinte pe Biden, un politician aproape neputincios fizic și mai ales intelectual, semi-senil și total incompetent în cele ale politicii internaționale -, Lumea Liberă trebuie să-și regândească poziția pe scena politică mondială. La acest moment, democrațiile capitaliste nu mai au „de facto” un lider, rol deținut, până mai ieri, de Statele Unite.

Uniunea Europeană, o altă speranță a Lumii Libere, dă semne că este tot mai mult cuprinsă de degradare morală, sub stindardul unei aberante „revoluții neomarxiste”. În același timp, ca reacție la neomarxismul infiltrat în politicile unionale, naționalismul și extremismul de dreapta au declanșat o ofensivă politică asemănătoare celei instrumentate de nazism și fascism în anii ’20-’30 ai secolului trecut. Mulți europeni încep să fie seduși de „cântecul de sirenă” al naționalismului toxic și enclavizant, alimentat, nu de puține ori, de agenții de influență ai serviciilor secrete și de propagandă ale Rusiei lui Putin. Nu în ultimul rând, economia Uniunii Europene se află în pericol de a se „gripa”, pe fondul dependenței energetice sporite față de Rusia Imperială.

Toate aceste simptome avertizează că Uniunea Europeană poate fi oricând cuprinsă de o criză politică fatală, al cărei final va fi dispariția Uniunii și căderea Europei în infernul naționalismului, izolaționismului și chestionării mortale a tuturor garanțiilor politice care au asigurat, după căderea comunismului, pacea, progresul și prosperitatea continentului european.

După 20 de ani de la 9/11, Lumea Liberă este cuprinsă de o boală generată, paradoxal, de propriul succes. Bunăstarea materială, pacea, libera circulație a persoanelor, bunurilor și valorilor, sistemul politic democratic, progresul tehnologic etc. au slăbit spiritul cetățenilor Lumii Libere. Această lume, întemeiată pe valorile iudeo-creștine, degenerează tocmai pentru că a uitat ori a ignorat aceste valori. Nebunia a cuprins mintea și inima multora dintre liderii și locuitorii Lumii Libere, amenințând să arunce întreaga planetă într-o nouă eră a dictaturilor de tot felul.

Simțind mirosul de sânge, marile „reptile” ale scenei politice internaționale – Rusia lui Putin și China comunistă – își repoziționează forțele și se pregătesc să se înfrupte din hoitul în care speră că se va transforma Lumea Liberă.

În Afganistanul controlat de talibani, China comunistă și-a anunțat deja prezența economică, urmată, probabil destul de repede, de o prezență militară.

Pe frontul european, Putin adâncește dependența energetică a Uniunii Europene față de Rusia și coordonează cu mare dibăcie curentele naționaliste, anti-UE și anti-NATO din statele membre ale Uniunii.

Între timp, Lumea Liberă se scufundă în nebunia neomarxistă și în mlaștina neputinței în care este târâtă de lideri politici iresponsabili.

După 20 de ani, în iadul unde nădăjduim că plătește pentru crimele sale, duhul cel rău al lui Osama bin Laden primește, neașteptat, satisfacție: atentatele de la 11 septembrie 2001 au fost începutul unei crize grave, aproape mortală, pentru Lumea Liberă.

Singure, națiunile Lumii Libere au de ales dacă această satisfacție postumă îl va însoți sau nu, întru veșnicie, pe teroristul Osama bin Laden, dacă civilizația umană se va prăbuși într-o nouă eră a totalitarismului sau își va refirma Libertatea, Demnitatea, Democrația, Egalitatea și Fraternitatea, pe temelia spiritualității iudeo-creștine din care Lumea Liberă s-a născut. Alegerea aparține fiecăruia dintre noi.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Gheorghe Flutur: „«Festivalul democraţiei» a omorât PNL. Am greșit. Mă rog la Dumnezeu să se termine odată Congresul. Am contribuit la breaking-news-uri toată vara”

* Orban: „PNL nu are nicio datorie faţă de preşedintele Iohannis, dimpotrivă” / „Aproape toţi cei din aşa-zisa «echipă câştigătoare» pierd”

VIDEO. Scene ireale în Parlament: Florin Roman a confiscat microfonul, dar cei de la AUR l-au evacuat de la prezidiu! L-au lăsat fără scaun și fără microfon, care a ajuns la Anca Dragu

PSD, UDMR și PNL-Cîțu încalcă flagrant Constituția. Articolul 113: „Moțiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere”

Acuzație bolnavă lansată de premierul Cîțu: „Dacă AUR a negociat cu USR-PLUS ca această campanie de vaccinare să fie încetinită?!“

Revoltă în PNL: 32 de parlamentari pro-Orban îi cer lui Cîțu să nu facă înțelegeri cu PSD

Mișu Negrițoiu despre Florin Cîțu, pe care l-a dat afară de la ING: „Un mic satrap, foarte învechit. Nu știe să lucreze în echipă”

Șoșoacă are dosar penal. DSP Iași i-a făcut plângere după ce Urlătoarea și gașca ei au atacat un centru de vaccinare. Doctorița agresată: „M-am temut pentru viața mea“

* VIDEO. Jurnalista care-o ataca violent pe Maia Sandu era concubina secretă a unui oligarh pușcăriaș, cu care a făcut și un copil. Avea emisiune și la Europa Liberă

* Adolescenta româno-chino-canadiano-britanică uimește Planeta Tenis. La 18 ani a ajuns în finala US Open doborând recorduri istorice

4 COMENTARII

  1. Și-aici… tooot cuuu… „NEOMARXISMUL”-în-gurăăă…: a devenit un… CLIȘEU absoluuuut PENIBIL-spreee…-IDIOT acest cuvânt, pe care l-au inventat… „OAMENII-de-GROTĂ” ai lumii actuale, DICTATORII-și-DICTATORAȘII acestei contemporaneități, de la DEMENȚII ăia (de-a dreptu’…FASCIȘTI!) din Rusia sau Belarus până la BUFONII ăștia (deocamdată „doar” – Sic! –… FASCISTOIZI!) din Ungaria, Polonia sau Brazilia!!!

  2. Pe data de 11 septembrie 2001 abia împlinisem 10 ani. Îmi amintesc puține lucruri și trăiri din viața mea așa cum este fixată în memorie acea zi, referindu-mă aici la acel sentiment de nesiguranță și uimire. Toată presa a relatat acele evenimente care s-au petrecut în New York. În zilele și anii care au urmat acelor evenimente am aflat că niște afgani afoni în ale pilotajului au preluat avioane mari, de linie cu care s-au izbit în cele două turnuri gemene. Am aflat că aceste turnuri proiectate să reziste la impactul cu mai multe avioane s-au prăbușit până la baza lor deși erau lovite în partea de sus. Am aflat că deși două clădiri au fost lovite de avioane, a fost o a treia clădire de 47 de etaje, care din cauza ,, resturilor fierbinți de metal” conform wikipedia, care au format niște mici incendii s-a prăbușit până la baza ei. Am aflat că un alt avion comercial s-a prăbușit într-o laterală a Pentagonului deși în imaginile de la fața locului resturile avionului lipsesc, iar golul din zidul clădirii numai a formă de avion nu are. Sunt multe lucruri care nu au nici o logică în explicarea acelor atacuri, ba din contră sfidează cu nerușinare legile fizicii. Ce ar zice Isaac Newton dacă ar fi pus să investigheze prăbușirea acelor clădiri? Ceea ce mă miră este totala lipsă de curaj și frica de eticheta ,, conspiraționist”. De ce le este frică tuturor să le spună oamenilor adevărul? Președinți, oameni politici, analiști, fizicieni, ziariști, toți rostesc niște minciuni pe care nici ei nu le cred. Unde se va rupe lanțul acesta?
    ,, Să nu trăim în minciună!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -