PSD, UDMR și PNL-Cîțu încalcă flagrant Constituția. Articolul 113: „Moțiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere”

7
597
Ciolacu și Constituția, baba și mitraliera

Decizia de joi a Birourilor Permanente Reunite (BPR) ale Senatului și Camerei Deputaților este profund neconstituțională. Votul dat de reprezentanții PSD, UDMR și PNL-Cîțu încalcă flagrant articolul 113, alineatul 2 din Constituția României.

Birourile Permanente Reunite au stabilit, prin vot, ca stabilirea calendarului pentru dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură să fie amânată până după decizia CCR în cazul sesizării premierului privind existenţa unui conflict între Parlament şi Guvern. Propunerea de amânare, făcută de liderul senatorilor UDMR, Lorand Turos, a fost aprobată cu voturile PSD, UDMR și PNL-Cîțu. S-au opus USR-PLUS, AUR și Ludovic Orban (președintele PNL).

CCR a stabilit termen până pe 15 septembrie pentru trimiterea punctelor de vedere referitoare la sesizarea Guvernului privind moţiunea de cenzură. Asta înseamnă că o decizie a CCR nu poate veni înainte de 15 septembrie, adică la cel puțin 6 zile (sau 4 zile lucrătoare) după citirea moțiunii în Parlament.

Atenție, însă: în articolul 113, alineatul 3, Constituția României spune clar:

„Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere”.

 

Pe această temă, Constituția nu lasă loc de interpretări. Statuează cu maximă claritate: „moțiunea de cenzură se dezbate după 3 zile…”.

Singurul dubiu pe care îl poate introduce Constituția este cel referitor la zile în general sau doar zile lucrătoare. Asta înseamnă că, în cazul de față, moțiunea trebuie dezbătută și votată de plenul reunit al Parlamentului ori duminică, 12 septembrie, ori marți, 14 septembrie.

Președinții celor două Camere, Ludovic Orban (PNL) și Anca Dragu (USR-PLUS), au optat pentru ziua de marți, limita maximă pe care o permite Constituția în orice interpretare a conceptului de „zile”.

Dar Birourile Permanente Reunite au decis, practic, ca votarea moțiunii de cenzură să aibă loc după cel puțin 4 zile de la citirea ei în Parlament. Ne aflăm într-o evdentă situație de siluire a Constituției.

Tot acest joc murdar este făcut cu un singur scop: votarea moțiunii de cenzură să fie împinsă până după 25 septembrie, data Congresului PNL. Tabăra Cîțu spre astfel că va reuși să-l impună pe actualul premier și ca președinte al PNL, în locul lui Ludovic Orban.

Ludovic Orban (președintele PNL și al Camerei Deputaților)

  • „Nu am votat această propunere luată de BPR, care este profund neconstituțională.”
  • „Colegii să-și aducă aminte anul 2020: invocarea declanșării conflictului juridic de natură constituțională nu poate să oprească moțiunea de cenzură. Ca premier al PNL, în august 2020, când PSD a inițiat moțiune de cenzură împotriva Cabinetului pe care îl conduceam, eu însumi am invocat un conflict juridic de natură constituțională. În cuprinsul deciziei, CCR a spus foarte clar că Parlamentul a procedat corect în derularea procedurii moțiunii de cenzură.”
  • „Nu-i înțeleg pe colegii care au votat azi, cum au putut vota așa în lumina deciziilor CCR. Cu atât mai mult cu cât există o altă decizie a CCR cu referire la termenul constituțional: după 3 zile de la citire. În această decizie a CCR se spune că Parlamentul trebuie să dea dovadă de celeritate și nu poate apela la procrastinare (amânare, întârziere, temporizare, tărăgănare, tergiversare – n. red.).
  • „Comportamentul PSD este absurd, antidemocratic, perfid față de cetățeni, pentru că poziționarea lor este foarte ciudată. PSD nu a apelat la asemenea tertipuri nici măcar când a apărat guvernele PSD. Asta arată că PSD e un adversar al statului de drept, al democrației. Toți cei care au votat au făcut-o neținând cont de jurisprudența CCR.”
  • „Eu nu voi accepta niciodată o înțelegere pe masă sau pe sub masă cu PSD. Cariera mea de 31 de ani îmi arată că nu poți face compromis cu un partid care e cauza subdezvoltării României, care a făcut un rău imens României.”
  • „Cred că prestațiile din ultimele săptămâni ale contracandidatului meu au crescut șansele mele la Congres.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* O nouă victorie a taberei Cîțu cu ajutorul PSD. Votarea moțiunii de cenzură, amânată de conducerea Parlamentului până la decizia CCR pe contestația depusă de premier

* Acuzație bolnavă lansată de premierul Cîțu: „Dacă AUR a negociat cu USR-PLUS ca această campanie de vaccinare să fie încetinită?!“

* Cîțu a dat afară toți secretarii de stat ai USR-PLUS. „Eu nu știu ce interese ar reprezenta în ministere. Ale AUR? Ale PSD?”

* Orban nu se sperie de amenințările lui Cîțu: moțiunea de cenzură va fi citită în Parlament joi, de la ora 16.00

* 5 erori majore care au dus la criza politică. Autorii lor: Iohannis, Cîțu, Stelian Ion, PNL, USR-PLUS. Analiza unui fost președinte al PNL

* Revoltă în PNL: 32 de parlamentari pro-Orban îi cer lui Cîțu să nu facă înțelegeri cu PSD

* Drulă dă cu levierul în Cîțu: „Plec din cauza unui premier iresponsabil, care nu înțelege că e terminat politic“. I s-a adresat ca baronului sindical Rădoi: “Florine, s-a terminat!“

* Orban, acuzații-șoc: „Un personaj foarte important din România a decretat ca Orban să nu mai fie președinte. Cîțu trebuia să devină guvernator BNR”

* Mișu Negrițoiu despre Florin Cîțu, pe care l-a dat afară de la ING: „Un mic satrap, foarte învechit. Nu știe să lucreze în echipă”. Despre Klaus Iohannis: „Plutește” / „Orban este singurul care poate să ducă PNL mai departe, voi îl îngropați. Nu-mi pasă, dar păcat de țară!”

* VIDEO. Șoșoacă și fanii ei au atacat un centru de vaccinare. 12 pacienți netransportabili – nevoiți să se imunizeze în localitățile vecine

7 COMENTARII

  1. Din astea nici Dragnea nu a indraznit sa faca. Eliberarea borfasilor a fost facuta de dragnea care a invatat ceva din OUG13 prin sinistrele legi ale justitiei dezbatute si votate in Parlament, nu prin incalcarea Constitutiei si a procedurilor parlamentare. Toti cei care ati votat pe iohannis si PNL-ul, care ati manipulat si mintit pentru ei, care l-ati sustinut orbeste pe iohannis in ciuda esecurilor si complicitatilor din primul mandat aveti macar o tresarire de la tepele pe care l-ati luat #big time de la iohannis si PNL?!

  2. DEJA S-AU PETRECUT (în aceste ultime zile) și SE PETREC ÎN CONTINUARE… ÎNCĂLCĂRI ALE CONSTITUȚIEI, LEGILOR și REGULAMENTELOR-PARLAMENTULUI atât de MONSTRUOASE (!!!) încât… NICI LUUU’… DRAGNEA-&-BANDA NU LE-AU TRECUT PRIN BOSTANE SĂ LE ÎNFĂPTUIASCĂ!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here