vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsMiniștrii USR-PLUS nu participă la ședința de guvern de vineri. Coaliția se...

Miniștrii USR-PLUS nu participă la ședința de guvern de vineri. Coaliția se întrunește apoi pentru o discuție decisivă

-

Miniștrii USR-PLUS nu participă la ședința de guvern de vineri, programată la ora 16.00, în care ar urma să se adopte OUG privind programul „Anghel Saligny”, de alocare a 50 de miliarde de lei către primari în următorii 7 ani. Membrii USR-PLUS au decis să boicoteze ședința după ce premierul Cîțu l-a demis, acum două zile, pe ministrul Justiției, Stelian Ion.

Începând cu ora 18.00, este programată însă o ședință decisivă a Coaliției PNL – USR-PLUS – UDMR, la care și-au anunțat deja prezența liderii celor trei partide și unde se va decide, practic, viitorul acestui Guvern.

USR-PLUS a transmis deja că i-a retras sprijinul politic lui Florin Cîțu, iar dacă acesta nu demisionează, membrii acestui partid vor pleca din Guvern. Surse din USR-PLUS au declarat că o moțiune de cenzură ar putea fi depusă, în acest caz, chiar vineri seară în Parlament.

Pe contul său de Facebook, Dan Barna a anunțat: „Cele 80 de voturi ale USR PLUS care au ajutat la formarea actualei majorități sunt astăzi semnături pe moțiunea de cenzură pe care am anunțat-o aseară (miercuri – n.red.) după demiterea abuzivă și lipsită de temei a ministrului Stelian Ion. Îi invităm alături de noi pe toți parlamentarii responsabili și interesați ca această criză politică declanșată de un prim-ministru iresponsabil să dureze cât mai puțin. Cerem celorlalte forțe politice să nu intre în tergiversări și jocuri politicianiste, să depunem și să votăm urgent moțiunea. E momentul să vedem dacă discursul se transpune în fapte. Florin Cîțu trebuie să plece. Este o moțiune necesară și poate fi evitată doar dacă Florin Cîțu își dă demisia de onoare sau coaliția îi retrage sprijinul politic“.

- Advertisement -

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat joi seara, la România TV, că o moțiune de cenzură depusă de USR-PLUS sau AUR va fi votată de toți cei 174 de parlamentari ai acestui partid.

Fără USR-PLUS, coaliția PNL – UDMR – minorități naționale e insuficientă pentru a asigura majoritatea în Parlament. Împreună, aceste trei grupuri ar avea 181 de parlamentari, iar pentru majoritatea simplă e nevoie de 233 de voturi. Marcel Ciolacu a declarat, tot joi, că PSD nu va susține un guvern minoritar.

Pe de altă parte, joi s-a consumat o ședință a conducerii PNL – la care n-a participat tocmai președintele Ludovic Orban – în care s-a votat, în unanimitate, susținerea premierului Florin Cîțu în acțiunile sale.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Mesaj dur al celui mai performant liberal. Ilie Bolojan atrage atenția taberei Cîțu că împinge PNL într-o fundătură. „Unde ne ducem mai departe? Care sunt pașii următori?”

* Domnul Cîțu și-a făcut harakiri

* Orban: „Am fost informat la alibi de revocarea lui Stelian Ion, prin SMS, cu două minute înainte de declarația premierului. Nu putem arunca România în ghearele PSD“

* Secretarul general al PNL: „E timpul ca USR-PLUS să dovedească, în sfârșit, maturitate politică. Doar Dragnea și-a torpilat două guverne cu moțiuni de cenzură”

Dan Barna: „Florin Cîțu nu poate conduce nimic. E mai rău decât Dragnea. Ia decizii noaptea ca hoții. Trebuie să plece!”

* Clotilde Armand despre Cîțu: „Mizerabil și mișelesc gest”. Către Iohannis: „Domnule Președinte, ați greșit! Dvs. sunteți problema!”

Bilanț rușinos al Secției Speciale: 7 procurori au făcut doar 5 rechizitorii în 3 ani, dar au blocat 6.465 de dosare! „Moftul lui Dragnea” ne-a costat peste 4,5 milioane de euro și încurajarea corupției în justiție

Încă un dosar pentru Dragnea! Vacanțe exotice în Qatar, Maldive, Bali și Caraibe, alături de concubina Irina, pe banii PSD – subvenție de la stat

Senatorul Bodog (PSD), trimis în judecată de DNA. Ca ministru, a falsificat semnături pentru ca o consilieră a sa să ia leafă de la stat fără a trece pe la serviciu

* O doctoriță, soția unui antrenor de fotbal, a eliberat certificate de vaccinare false pentru toată echipa! Apoi a și decontat, luând bani de la Casa de Asigurări

4 COMENTARII

  1. USR+ sa initieze suspendarea lui Iohannis si apoi motiunea impotriva guvernului. Presedinta interimara Anca Dragu a numeasca apoi un premier. Iohannis ne-a distrus cu catastrofele pe care le-a numit premieri incepand cu ciolos care dupa guvernarea catostrofala de un an cu pesedistul dancu pe post de vicepremier si uzurpator de reforme au dat tara pe tava lui dragnea, catastrofele grindeanu, plagiatorul analfabet tudose, analfabeta veve, analfabetii functionali si marionetele fara coloana vertebrala orban si citu!

    • Hei…, heiii…, „tudor”OV-ule RUSKOIESC, ia-o mai ușurel…, Zău așaa, bă PUTINELule: ceee…, ați prins momentul de haos și s-a umflat orezu-n voi, vreți „SÂNGE”, acum…!!!

      Înțelegem că rolul vostru, al PENIBILILOR „trolls” plătiți de Ambasada-Rusiei, este să creați ANARHIE în România, darrr… NICI AȘA!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -