Reacțiile constănțenilor au arătat faptul că Regulamentul de Parcare, valabil actualmente în municipiul reședință de județ, trebuie neapărat modificat, cât mai urgent posibil. Consilierii locali ai USRPLUS vin cu un set de astfel de propuneri către consilierii PNL, partenerii de majoritate absolută în Consiliul Local Municipal Constanța (CLMC).
Consilierii municipali de la USR-PLUS Constanța au declarat, în repetate rânduri, că se simt datori să țină cont de părerile locuitorilor orașului, dar și ale celor aflați în tranzit sau în vizită, cum ar fi numeroșii turiști estivali, referitoare la sistemul de repartiție, rezervare și taxare a locurilor de parcare auto.
În consecință, ei s-au hotărât să propună modificarea inadvertențelor, neclarităților și prevederilor care s-au dovedit ca fiind inechitabile în aceste reglementări administrative.
Astfel, aceștia propun următoarele amendamente la Regulamentul Parcărilor și la cel privind asigurarea numărului minim de locuri de parcare pentru construcțiile de pe raza municipiului Constanța:
* Plata parcării – numai pentru intervalul orar 08.00-20.00.
* Abonamente pentru Zonele 0 și 1.
* Cartierul-stațiune Mamaia trebuie să devină Zona 2 (cu excepția parcărilor din zonele Perla, Cazino și Summerland, care vor rămâne în Zona 0).
* Posibilitatea închirierii unui loc de parcare-de-reședință și pentru cei care dețin un autovehicul în folosință.
* Pentru imobilele noi (locuințe unifamiliale, semicolective sau colective), este necesară asigurarea a două locuri de parcare pentru fiecare unitate locativă, indiferent de suprafața acesteia.
Amendamentele vor fi discutate în cadrul coaliției PNL – USR-PLUS. Între aceste partide există, încă din noiembrie 2020, un protocol de colaborare-coordonare la nivelul Consiliului Local Municipal Constanța.
Ele dețin împreună majoritatea absolută în CLMC: 20 de consilieri (11 PNL, 9 USR-PLUS) din totalul de 27 (ceilalți 7 sunt de la PSD).
Actualul Regulament-al-PARCĂRILOR din Constanța este, pur-și-simplu,… REVOLTĂTOR: ooo… (ADEVĂRATĂ!) RUȘINE, ooo… HOȚIE-administrativă!!!
NICI CHIAR LUIii… MAZĂRE (printre altele: ăla cuuu… INFAMELE bariere-cu-PLATĂ din-și-dinspre Mamaia!!!) NU I-A DAT PRIN BOSTAN SĂĂĂ… JECMĂNEASCĂ (!!!) ÎN ASEMENEA HAL CONSTĂNȚENII și VIZITATORII (TURIȘTII, în special!!!), daaaaaaaaaaaaaaaaaa?!!!!!
Părerea majorității localnicilor (în primul rând!!!) este căăă… TREBUIE REGÂNDIT și RECLĂDIT „DIN-TEMELII”, adică de la nivel deee… PRINCIPII!!!
MĂCAAAAR dacă s-ar cheltui cu FOLOS (pentru COMUNITATE/ORAȘ!!!) sumele IMENSEEEE care seee… JECMĂNESC de la automobiliști!!!