Șeful Guvernului, Florin Cîțu, îl va propune pentru funcția de ministru al Finanțelor pe deputatul Dan Vîlceanu (42 de ani), preşedintele filialei PNL Gorj. Aflat la al doilea mandat de deputat, Vîlceanu se numără printre oamenii de cea mai mare încredere ai premierului.
Anunțul lui Florin Cîțu a fost făcut în conferința de presă de sâmbătă, în care temele de maxim interes erau rectificarea bugetară (pentru șeful Guvernului) și dosarul reținerii acestuia timp de două zile în SUA (pentru jurnaliști).
Dan Vilceanu (42 de ani), președintele filialei PNL Gorjj, este unul dintre susținătorii lui Cîțu în competiția acestuia pentru șefia partidului.
Vîlceanu s-a născut în orașul Bumbești-Jiu, județul Gorj. Este de profesie economist, după ce a absolvit în 2003 Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor, în cadrul Universității de Vest Timișoara. A făcut ulterior (2005) și un masterat în „Management și Integrare Europeană”, apoi un doctorat (2016), la aceeași facultate.
Din punct de vedere profesional, el a evoluat astfel: economist la SC Trefo SRL (2004), director economic la SC Rominex Mining Engineering SA (2006), director economic la SC Trefo SRL (2016).
Dan Vîlceanu a ajuns în PNL la fuziunea acestui partid cu PDL, a cărui filială gorjeană o conducea.
Între 2012 și 2016, Vîlceanu a fost consilier județean în Gorj.
Ceva foarte greu de evitat din trecutul acestui smecher:a aterizat in PDLul lui Basescu ,dupa ce s-a format in PSD,ca sef la TSD! Deci,concluzia e una :grupul care l-a impus lui Iohannis pe catu ,ca premier,e grupul de la Cluj al lui PETROV!Din prima zi dupa alegeri au actionat sa-l inlature pe Orban de la conducerea PNL,iesind cu atacuri la persoana ,prin portavocea grupului,Rares Bogdan!Luati istoricul stirilor despre Orban-PNL de dupa alegeri,puneti-le cap la cap si veti trage singuri concluzia..Se pare ca Iohannis ori a actionat singur sa-l dea la o parte pe Orban de la conducerea PNL,ori i s-a cerut,caci,dupa demisia sa din functia de premier,Iohannis l-a evitat ,asta se vede clar in toate iesirile lor cand au avut loc evenimente anul acesta.
NU ne vine ușor s-o spunem (este CLAR de ce…), dar începem să-ți dăm dreptate 100% în privința acestui RĂZBOI (!!!) INTERN din P.N.L.!!!
La început am zis (am și scris AICI!) că noi, ceilalți (adică: NE-P.N.L.-iștii din centrul-dreapta al electoratului!) ar trebui săăă… NU ne amestecăm, că nu-i „musacaua” noastră…: așa ni se părea CORECT și COLEGIAL (la coaliția guvernamental-parlamentară ne referim!)!!!
Dar…, urmărind ceea ce s-a întâmplat, NU NE PUTEM PREFACE CĂ NU VEDEM NIȘTE (MAAARI!!!) PORCĂRII (!!!), începând cu… AMESTECUL PREȘEDINTELUI IOHANNIS (de partea lui… Cîțu, asta a fost clar încă de la început!)…
Așadar…, acum…, DEȘI MĂRTURISIM ÎNCLINAM INIȚIAL (!) SĂ-L PREFERĂM PE ACTUALUL PREMIER (pen’căăă… pare maiii… REFORMIST, maiii… DINAMIC!!!), considerăm că Ludovic Orban… TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ PREȘEDINTELE P.N.L.!!!
Cât despre Florin Cîțuuu…, a făcut niște GRAVE GREȘELI…, cea cu ascunsul „petelor” din trecutul său… (DOAR!!!) PUNÂND CAPAC LA TOT, fiind… „BOMBOANA-de-pe-COLIVĂ”!!!
Așadar… NU „ADIO” (!!!), darrr…, CATEGORIC: LA-REVEDERE (!!!), Florin Cîțu, MAIII… MATURIZEAZĂ-TE șiii… MAI VORBIM…, MAI VEDEM…, DUPĂ UN TIMP (!!!), daaaaaaaaaaaaaaaaaaaa?!!!!!
Tare mi-e teama ca individul nu mai poate da inapoi..rares bogdan la b1 tv ameninta cu „un razboi total pana la congres”..si ca sa vedeti cum s-a transformat acest personaj dupa alegeri,si-a sters toate postarile facute inainte de 24 iulie, ce aveau legatura cu campania pe care o facea lui catu!Poate si pentru ca erau pline de reactii furioase la adresa lui…oamenii pur si simplu il bombardau cu intrebari despre promisiunile sale electorale,despre dosarul 10 august si despre penalii pe care echipa catu ii adopta ,in loc sa-i inlature!Ce mi se pare grav ,e atitudinea lor,inclusiv a lui rares bogdan, tot mai sfidatoare la adresa oamenilor care i-au votat cu speranta ca vor curata tara de coruptie!
ASTA este și părerea noastră: CHIAR DACĂ AR VREA (șiii… NU PREA PARE SĂ VREA AȘA CEVA!!!), Florin Cîțu… NU MAI POATE DA ÎNAPOI (!!!), pentru simplul fapt că, așa cum era deja EVIDENT, el nu este decât… O MARIONETĂ (!), în tot acest… (IMENS-)ANGRENAJ (atenție: NU NUMAIII… ROMÂNESC, ci șiii… INTERNAȚIONAL: U.E. și S.U.A.-N.A.T.O.!!!)…
Pur-și-simpluuu…, NU MAI ESTE TIMP PENTRU A MAI FI „CROIT” (și pus-în-aplicare!) ALT SCENARIU!!!
Așadar…, VOR-ÎNGROȘA-OBRAZU’ (ÎN… CONTINUARE!!!) TOȚI CEI CARE-S „ROTIȚE” în acest MECANISM-COMPLEX (Președintele-Țării „y compris”!…) șiii… NU SE VA SCHIMBA NIMIC, cel puțin… NU ÎN ACEST AN!!!
(DIN PĂCATE!!!)
Adicăăă…, NU se va schimba nimic în planul lor: Cîțu rămâne prim-ministru…, el va fi ales (CUM-NECUM: adică ȘIII… FORȚAT – !!!!! –, dacă nu se va putea altfel!!!!!!!!) nou președinte al P.N.L…., iar Orban, implicit, va fi trecut… „ÎN-LINIA-A-DOUA” (CEL PUȚIN!…), atât în partid cât și în… Stat/Parlament (în mod concret: sunt șanse… MINIME să mai păstreze MĂCAR președinția Camerei-Deputaților!!!)…
ASTA E SITUAȚIA…, NU CREDEM CĂ MAI ESTE CEVA DE FĂCUT…, ORICÂTEEE… NOI „SCHELETE” VOR CONTINUA SĂ CADĂ DE PRIN DULAPURILE LUI CÎȚU!!!
„BRAVOOO”…, Cîțuleee…, DIN-LAC-ÎN-PUȚ…, ce maiii…!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Acum introduci/”ÎNȘURUBEZI” foști… FRUNTAȘI-P.S.D. în Guvernul… COALIȚIEI de CENTRU-DREAPTA!!!
(DE-)HALAL SĂ-ȚI FIE…
Important e să ştie să se împrumute.
Pentru ca nu poate mai mult ,dar si ca nu doreste ca altcineva mai bun ca el sa il concureze-ministrul de finante Nazare era mai profesionist ca el,rezultatele sale l-au facut indezirabil! Devine un fel de dancila sau ca fostul premier taranist Radu Vasile,greu de demis..doar parlamentul mai poate face ceva,daca cei de la usrplus ii vor retrage sprijinul ,caci liberalii au congresul mai devreme decat ei.Insa ,probleme mai sunt si la usrplus,caci Planul de Redresare inca nu a fost aprobat ,ba a mai primit si critici.
DIN PĂCATE…, NU se va întâmpla NIMIC… NICI ÎN PARLAMENT!!!
În coaliția-majoritară de centru-dreapta, bineînțeles că U.D.M.R. nu mișcă vreun deget…, iar U.S.R.P.L.U.S…. NU ARE CURAJ SĂ FACĂ CEVA, deși… ESTE CLAR CĂ ACUM (spre deosebire de noiembrie-trecut!) L-AR PREFERA PEEE… ORBAN CA PRIM-MINISTRU: relațiile cu Cîțu sunt acum (DIN NOU!) FOARTE-RECI, ba chiar… ULTRA-TENSIONATE, în Guvern, unde Stelian Ion și chiar Cristian Ghinea i s-au cam alăturat lui… Cătălin Drulă (care-i „pe val” ȘI în partid șiii… s-ar putea să candideze, CU IMPORTANTE ȘANSE – !!! – la șefia lui!), iar vice-premierul Dan Barna (care are și el… MAAAARI – !!! –probleme în a-și păstra șefia partidului, ceea ce i-l face simpatic mai degrabă peee… omologul Orban, care are exact aceleași necazuri, în P.N.L.!) oricum vorbea aproape-NUMAI cu Orban (șiii…, atenție: chiar… SE ÎNȚELEGEAU BINIȘOR!!!), în întâlnirile șefilor-de-partid pentru coordonarea coaliției, căci el și cu Cîțu sunt caaa… șoarecele-și-pisica, de câteva luni cel puțin… (s-a văzut și azi, la ceremoniile de Ziua Marinei, din Portul Constanța, unde Barna și Cîțu, chiar dacă au fost nevoiți să-și-dea-mânaaa… „ÎN-SCÂRBĂ”, seee… evitau în mod OSTENTATIV!!!)…
Vă rugăm să ne credeți…, căăă… , vorb’aiaaa…, mai știm și noi câte ceva…, peee… „partea-asta”: deșiii… CHIAR ȘI-AR DORI, (NICI!!!) U.S.R.P.L.U.S…. NU VA FACE, DIN PĂCATE…, NIMIC (în Parlament) CA SĂ SCAPE DE CÎȚU (declarația lui Dacian Cioloș… NU ARE ȘI NU VA AVEA NICIOOO… VALOARE/CONSECINȚĂ PRACTICĂ/CONCRETĂ!!!), din două motive… EMINAMENTE-POLITICE:
1. ȘTIU ȘI EI, cei de la U.S.R.P.L.U.S., căăă… LUCRURILE SUNT DEJA HOTĂRÂTE, AICI șiii… „AFARĂ” (U.E. plus S.U.A.-N.A.T.O.!!!) și NU SUNT ÎN POZIȚIA/SITUAȚIA DE A SEEE… AȘEZA-CONTRA-VÂNTULUI!!!
2. NU vor să RIȘTEEE… „REPUNEREA-PE-TAPET” a IDEII/PROPUNERII privind ooo… REDISTRIBUIRE A MINISTERELOR ÎNTRE PARTIDELE COALIȚIEI (!!!), nici de cătreee… RĂZBUNĂTORUL (!!!) Cățu, dar nici de cătreee… „GREII” din Ardeal ai P.N.L.-ului (care deja cer asta de luni-bune și care, cu două-trei excepții IMPORTANTE – !!! –…, îl susțin peee… Cățu, cel puțin deocamdată!)!!!
Din nenorocireee…, ASTA-I „TREABA”…, POLITICA RĂMÂNE OOO… „CENTURISTĂ” (Sic!), mai ales în „UNICA, ETERNA și MEREU-FASCINANTA Românie”, daaaaaaaaaaaaa?!!!
Scuze, CORECTĂM (în ultimele rânduri): „(…) CÎțu (…)”!
Așa m-am săturat de circul lor ieftin. Și fără pâine. De doi ani am renunțat la TV. Toate, același DRAC. M-am săturat să le văd și mutrele prin ziare. România=Ora-nchiderii, vă rog treceți pe la Cassă! Mare păcat de țara asta. A fost jefuită mereu. Dar ca jefuitorii autohtoni n-a prădat-o nimeni. Ei, mândri că sunt români! Ei cu Dumnezeu pe buze! Ei au jefuit la sânge țara asta.
Rușine!
Silă!