vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsCristina Pocora va fi noua șefă a CNA. "Antena 3 și RTV...

Cristina Pocora va fi noua șefă a CNA. „Antena 3 și RTV au strigat mai tare decât PSD, atât de încrâncenate au fost!”

-

Fosta deputată liberală Cristina Ancuța Pocora (42 de ani) a fost propusă de membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) pentru a prelua postul vacant de președinte al acestui for. Pocora a intrat în CNA în 2018, la propunerea președintelui Klaus Iohannis.

Desemnarea Cristinei Pocora drept candidat la conducerea CNA s-a făcut prin votul secret al membrilor. Ea anunțase miercuri dimineață că-și depune candidatura pentru postul de președinte. A fost singura propunere pentru această funcție.

În urma alegerilor interne din CNA, Nicolaie Bălaşa a rămas vicepreşedinte.

Cei doi – Pocora și Bălașa – urmează să fie validați de Parlament în noile funcții. Majoritatea PNL – USR-PLUS – UDMR s-a înțeles deja în această privință.

- Advertisement -

A treia femeia la conducerea CNA

Cristina Pocora este a treia femeie care va conduce insituţia (cu mandate consecutive), după Laura Georgescu şi Monica Gubernat, care au fost numite însă de PSD. Georgescu a fost opțiunea lui Victor Ponta, iar Gubernat – cea a lui Dragnea. Amândouă au fost demise din funcția de președinte înainte de încheierea mandatului.

Cristina Pocora a fost deputat PNL de Ialomița timp de două mandate (2008-2016). Ea a mai ocupat și alte funcții publice:

  • consilier parlamentar în Senatul României (2001-2006);
  • consilier Cabinet Ministru în Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul (2005-2006);
  • secretar de stat în Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul (2006-2008).

O veste proastă pentru Antena 3 și RTV

Venirea Cristinei Pocora la șefia CNA nu este o veste bună pentru Antena 3 și România TV. Fosta deputată PNL a criticat dur aceste televiziuni de propagandă și fake news, în cazul așa-zișilor „saci cu voturi furați la alegerile pentru Primăria Sectorului 1”.

- Advertisement -

În ședința CNA în care posturile Antena 3 și România TV au primit amenzi de 25.000 de lei, respectiv 10.000 de lei, Cristina Pocora a spus: “S-a văzut limpede cum două dintre televiziuni, pe subiectul ăsta cu «fraudă, au fost furați Tudorache și Firea!»… Antena 3 și România TV parcă au strigat mai tare decât PSD-ul, atât de încrâncenate au fost! Dacă la celelalte trei televiziuni – B1, Digi 24, Realitatea Plus – am văzut că știrea, dezbatarea, subiectul, lucru încă neclarificat… și anume, cine a câștigat alegerile… a fost dezbatută cu un echilibru, prezentând ambele variante, din ambele părți câte un punct de vedere. Aici am văzut cum verdictul era dat… și «au fost furați și Firea, și Tudorache». Mi s-a părut că Antena 3 și România TV au fost agenți electorali mai puternici decât a fost PSD-ul în această perioadă care a trecut dupa exprimarea votului”.

Mesajul prin care Cristina Pocora și-a anunțat candidatura la șefia CNA

Consiliul Național al Audiovizualului este o instituție care a rămas în urmă. O simțim cu toții, de la membrii Consiliului, la ceilalți angajați ai instituției, la parteneri și societate.

Din păcate, deși există un acord general pentru o reformă structurală, puțini pași au fost făcuți în acest sens, până acum.

Monitorizarea se face cu “pixul, pe hârtie”, dosarele de licență stau în teancuri printate. Suntem încă la nivelul “dosarelor cu șină”. Reacționăm rigid și lent. Nu proactiv, ci doar coercitiv. Și de multe ori, prea târziu.

#CNA trebuie să se transforme dintr-o instituție încremenită, care doar dă licențe și rezolvă sesizări, într-o instituție dinamică, activă, care are o strategie coerentă, care poate să contribuie la schimbarea în bine a dezbaterii publice, care are o influență benefică în societate.

Am decis să-mi depun candidatura pentru postul de Președinte al CNA pentru că eu cred că putem schimba starea de fapt. În întreaga carieră, indiferent de organismul în care am activat, am căutat să fac lucrurile mai aplicat. Să vin cu suflu proaspăt, să muncesc, în echipă, mai mult, mai transparent, mai bine. Pentru că trebuie să ne reamintim în fiecare zi: rolul nostru, al celor care deținem funcții publice, este de a sluji interesul public.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Ofensiva Moscovei: Cozmin Gușă încearcă să construiască o mișcare care să scoată România din Uniunea Europeană!

* VIDEO. „Sărmăluță”, comicul TVR: „Nu avem niciun operator, dom’ Cristoiu! Suntem singuri, dom’ Cristoiu! Nici scaune nu avem!”

* „Șmecherul cu BMW”, care bate cu crosa de golf, a fost încătușat după două zile. Polițiștii o caută și pe țoapa violentă

* O uriașă escrocherie: „uniunea ziariștilor” cu pensii speciale. Gen. Pavel Abraham, col. Dogaru, baronul Morega, pușcăriașul Roșca Stănescu, caraghiosul Brătianu-„Cartof” iau 50% în plus la pensie. Schema a fost pusă la cale de Doru Dinu Glăvan de la Radioul public

Radu Moraru, dement: „Aș vrea să-i agăț în cârlig pe preoții trădători care-i îndeamnă pe oameni să se vaccineze” / „S-ar putea să nu mă mai vedeți niciodată, în nicio emisiune!”

* Radu Tudor, plătit de Dan Voiculescu cu 5.500 de euro pe lună. Banii vin doar pe drepturi de autor, deși prestația este zilnică

* O toxină AUR: Ovidiu Hurduzeu. Își făcea vacațele la Moscova, acum face propagandă pro-Rusia, anti-Occident, anti-vaccinare

* Mineriada din 13-15 iunie 1990. Cum a clonat regimul FSN un post de radio. Ziaristul care avea în birou un poster uriaș cu Ion Iliescu

* Formula în care noul Farul Constanța țintește sus: Hagi 89%, Marica 10%, Iașko 1%. Va avea stadion modern, de 18.000 de locuri

* Marea rușine a Euro 2020: brutele rasiste din galeria Ungariei. Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappé au fost jigniți grav la Budapesta. UEFA pregătește sancțiuni dure

1 COMENTARIU

  1. Era de așteptat această numire: conform algoritmului coalției guvernamental-parlamentare de centru-dreapta, locul revine P.N.L., iar acest partid anunțase, deja, care este propunerea sa: Cristina Pocora!

    La prima vedere, nu avem de ce să nu avem încredere în ea, așadar îi urăm SUCCES, adică: PROFESIONALISM, CORECTITUDINE și FERMITATE!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -