vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMainEURO 2020. Italia - Turcia 3-0: recordurile echipei lui Mancini. Derby-ul zilei...

EURO 2020. Italia – Turcia 3-0: recordurile echipei lui Mancini. Derby-ul zilei de sâmbătă: Rusia – Belgia

-

Vineri seara, în prima partidă de la Euro 2020 (denumit așa chiar dacă se dispută în 2021), Italia a zdrobit Turcia, la Roma: 3-0, în Grupa A. Gazdele au reușit să spargă un plafon istoric: două goluri pe meci.

Toate cele 3 meciuri de astăzi vor fi transmise de Pro TV.

Primul din cele 4 meciuri găzduite de „Arena Națională” din București va avea loc mâine (duminică), de la ora 19.00: Austria – Macedonia de Nord, în Grupa C.

Italia – Turcia 3-0

  • Goluri: Demiral (min. 53 – autogol), Immobile (66), Insigne (79).
  • Deși echipa lui Roberto Mancini a fost extrem de ofensivă (a tras, în total, de 24 de ori spre poarta turcilor), scorul la pauză era încă 0-0.
  • Pentru prima oară în istoria competiției, primul gol al unui turneu final a fost un autogol.
  • Este primul meci din istoria Campionatului European când Italia marchează 3 goluri. În cele 9 turnee finale anterioare la care a participat (din 15 disputate), „squadra azzurra” a jucat 38 de partide, dar n-a marcat niciodată mai mult de două goluri. Nici măcar în 1968, când a câștigat titlul (2-0 în finală cu Iugoslavia).
  • Italia a ajuns la 28 de meciuri consecutive fără înfrângere: 23 de victorii și 5 egaluri, golaveraj 77-7! Ultimul eșec: 0-1 cu Portugalia, în deplasare, în Liga Națiunilor, pe 10 septembrie 2018 (sunt aproape 3 ani de atunci). Din cele 5 remize, 4 au fost pe teren propriu (1-1 cu Ucraina, 0-0 cu Portugalia, 1-1 cu Bosnia, 1-1 cu Olanda) și una singură în deplasare (0-0 cu Polonia).
  • Italia are 9 victorii consecutive, toate fără gol primit. Golaverajul acestei serii: 28-0! Ultimul care a înscris în poarta „azzurrilor” a fost olandezul Donny Van de Beek, la remiza (1-1) de la Bergamo, din 14 octombrie 2020. De atunci au trecut 8 luni.
  • Echipa Italiei în meciul cu Turcia: Donnarumma – Florenzi (46 Di Lorenzo), Bonucci, Chiellini, Spinazzola – Barella, Jorginho, Locatelli (74 Cristante) – Berardi (85 Bernardeschi), Immobile (81 Belotti), Insigne (81 Chiesa).

Programul de sâmbătă, 12 iunie (toate meciurile – pe Pro TV)

  • 16.00: Țara Galilor – Elveția (Baku / Grupa A / Pro TV)
  • 19.00: Danemarca – Finlanda (Copenhaga / Grupa B / Pro TV)
  • 22.00: Belgia – Rusia (Sankt Petersburg / Grupa B / Pro TV)

Belgia e neînvinsă de 9 meciuri. Are o singură înfrângere (1-2 în Anglia) în ultimele 23 de partide.

Rusia are doar 3 victorii în ultimele 11 meciuri (4 egaluri, 4 înfrângeri). A făcut doar 0-0 în Republica Moldova (amical) și a pierdut cu 5-0 în Sebia (în Liga Națiunilor).

Elveția are o serie de 6 victorii consecutive, precedată de o serie de 7 partide fără succes.

- Advertisement -

Țara Galilor a pierdut doar două meciuri din ultimele 10, respectiv doar 3 din ultimele 19.

Danemarca are o singură înfrângere în ultimele 12 meciuri (2-4 în Belgia). În rest, 9 victorii și 2 remize. A primit un singur gol în ultimele 5 partide (1-1 la Innsbruck, în Austria, în „amicalul” cu Germania), golaveraj 17-1!

Finlanda se află la primul ei turneu final de Campionat European. În ultimele 6 partide are o serie neagră: 4 înfrângeri și 2 remize.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Start în Euro 2020 – o lună de fotbal de clasă! Program, echipe, suporteri, bani, istorie, transmisii TV

* Naționala de fotbal a României, cele mai proaste rezultate din ultimii 60 de ani! Mirel Rădoi continuă să-și roadă unghiile…

Gigi Becali și-a pus antrenor după un singur criteriu: telefonul de la FCSB l-a găsit pe Todoran la mănăstire, „la duhovnic”! Dacă s-ar fi aflat la stadion, nu era bun

CFR Cluj – campioană pentru al patrulea an consecutiv! Astra Giurgiu și Poli Iași retrogradează, U Craiova 1948 și Rapid promovează

România, în grupă cu Coreea de Sud, Honduras și Noua Zeelandă la Olimpiada de la Tokyo. Obiectivul lui Rădoi: o medalie

Dacă vrei Liga Campionilor, ia-ți antrenor german! Formidabila ștafetă Klopp – Flick – Tuchel. Chelsea e noua regină a Europei

Finală fabuloasă în Europa League: Villarreal – Manchester United 11-10 la penalty-uri! Al patrulea trofeu pentru antrenorul Unai Emery

Revoluție în fotbal! Conform noii reguli adoptate de UEFA, vom avea mai multe meciuri cu prelungiri și penalty-uri

Țeapă colosală luată de Olăroiu în China comunistă! „Am trăit o mare minciună”. I-au furat 10 milioane de dolari, deși i-a făcut campioni

1 COMENTARIU

  1. În al doilea meci al acestei ediții a turneului-final al Campionatului-European: Elveția – Țara Galilor 1-1 (0-0 la pauză; au marcat elvețienii în minutul 49 și au egalat galezii în minutul 74, ambele goluri fiind marcate cu capul, din centrări!).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -