Cauza morții lui Dalian Atkinson, fost fotbalist din prima ligă engleză de fotbal, decedat în 2016, a fost descărcarea pistolului cu şocuri electrice timp de 33 de secunde, în loc de 5 secunde, cât se recomandă la o intervenție a poliției.
Durata intervenției polițistului Benjamin Monk a fost de 6 ori mai mare decât cea standard, a anunţat, marţi, Parchetul care anchetează dosarul, informează France Presse, preluată de Agerpres.
Dalian Atkinson, care a evoluat la Aston Villa în anii ’90, a murit în august 2016, la vârsta de 48 de ani, după ce a primit o descărcare a pistolului cu şocuri electrice în urma unei intervenţii a poliţiei, la Telford, ca urmare a unui incident survenit în apropierea domiciliului tatălui său.
Deși neagă faptele, poliţistul în cauză, Benjamin Monk (42 de ani), a fost acuzat pentru ucidere şi este judecat de un tribunal din Birmingham.
Prezentând probele împotriva sa, reprezentanta Parchetului, Alexandra Healy, a apreciat că desfăşurarea faptelor demonstrează că agentul „nu a acţionat sub incidenţa legitimei apărări”.
Poliţistul Benjamin Monk „a continuat să ţină apăsat butonul de pornire de 6 ori mai mult timp decât faza de 5 secunde recomandată”, a declarat procuroarea.
Fostul sportiv, care suferea de grave probleme renale, a mai primit şi două lovituri de picior în frunte, suficient de puternice pentru a-i lăsa o amprentă, a mai spus reprezentanta Parchetului.
Golul anului
Dalian Atkinson şi-a început cariera la Ipswich Town, înainte de a ajunge la Sheffield Wednesday, în 1989. El a ajuns apoi la Real Sociedad San Sebastian, în Spania, revenind ulterior în Anglia, la Aston Villa Birmingham.
Atkinson a înscris primul său gol pentru echipa din Birmingham, în Premier League, pe 15 august 1992, fiind recompensat cu distincţia „golul anului” în acelaşi sezon, 1992-1993.
Dalian Atkinson a jucat ulterior și la una din marile echipe ale Turciei, Fenerbahce Istanbul, dar și în Arabia Saudită, şi în Coreea de Sud.