luni, noiembrie 25, 2024
AcasăNewsComisia Europeană a acceptat proiectele din PNRR ale României pe educație, sănătate,...

Comisia Europeană a acceptat proiectele din PNRR ale României pe educație, sănătate, feroviar și reîmpăduriri. De ce refuză UE să finanțeze irigațiile și autostrăzile

-

Comisia Europeană a acceptat proiectele depuse de România pentru a fi finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în domeniile educației, infrastructurii feroviare și de sănătate și planul de reîmpăduriri. Planul pentru construirea de irigații a fost respins și nu sunt șanse să fie acceptat, în timp ce planul pentru autostrăzi nu e înțeles încă la Bruxelles și trebuie depuse eforturi ca să fie explicat, a declarat luni seara, la Digi 24, vicepremierul Dan Barna. Amănunt important: proiectele propuse de țările membre UE pentru PNRR trebuie finalizate până în 2026.

După ce au apărut informații privind reticența Comisiei Europene față de proiectele depuse de România pentru PNRR, la București s-a dezlănțuit urgia. Televiziunile oligarhilor, acompaniate de PSD, s-au repezit să proclame incapacitatea Guvernului și meschinăria UE, care de fapt n-ar vrea să ne dea banii.

Proiecte de miliarde pentru reîmpăduriri, infrastructura feroviară și de sănătate și programele pe educație au fost acceptate de UE fără obiecții

Însă, dincolo de propagandă, lucrurile sunt mai complicate și mai nuanțate când sunt privite în detaliu. Unele proiecte au fost acceptate, altele sunt refuzate pentru că sunt depășite tehnologic, iar în privința altora oficialii de la Bruxelles trebuie făcuți să înțeleagă realitățile din România.

Dan Barna a explicat că au apreciat partea de educație, de infrastructură de sănătate, partea de feroviar, partea de împăduriri. Sunt miliarde importante acolo și în ceea ce înseamnă partea de împăduriri, și în ceea ce înseamnă construcția de spitale, reforma în educație și tot ceea ce înseamnă infrastructura în educație. Toate acestea sunt considerate de Comisie ca fiind suficient de mature și suficient de închegate să se găsească în forma finală“.

- Advertisement -

Actualul plan de irigații al României, conceput în sistemul tradițional, “contribuie, în realitate, la deșertificare. Comisia Europeană a fost foarte clară, nu va finanța proiectul

Proiectul construirii de irigații depus de România, care e vechi de mai mulți ani, este depășit și UE l-a refuzat fără discuții pentru că, în realitate, sistemul tradițional contribuie la deșertificarea zonelor. Nu mai e timp pentru a se elabora un nou proiect, în acord cu concepția modernă de irigare, așa că acesta ar putea fi transferat, spre finanțare UE, către bugetul multianual primit de România.

Dan Barna despre refuzul categoric al UE de a finanța actualul proiect de irigații, pe care România îl are de mai mulți ani la sertar

“Problema cu irigațiile e că, așa cum știm noi irigațiile – canale care străbat câmpiile și de acolo cu pompe se fac irigațiile -, în realitate contribuie la deșertificare, pentru că, practic, se extrage apa din sol, o parte e preluată înapoi în sol, o parte se evaporă. Se pierde accelerat apa din sol, România are o prezență a apei în sol sub media necesară și atunci genul acesta de irigații tradiționale sunt depășite complet, iar Comisia Europeană a spus foarte clar: nu o să dăm bani pentru sisteme care în loc să contribuie la un impact pozitiv asupra mediului, de fapt afectează și mai dramatic mediul. Comisia a fost foarte clară și a spus: actuala formulă nu va beneficia de suportul nostru pentru că e o formulă depășită tehnic, moral și nu vom aloca resurse pentru asta“.

Continuă discuțiile cu UE pentru finanțarea autostrăzilor. România cere cei mai mulți bani dintre toate țările pentru infrastructura rutieră

Chestiunea este cu mult mai complicată când vorbim despre finanțarea autostrăzilor. România este țara cel mai mult rămasă în urmă la infrastructura rutieră din toată Uniunea Europeană. Privind dinspre țări unde această problemă s-a rezolvat de decenii, e greu de înțeles de ce ar vrea un stat membru UE să bage 4,5 miliarde de euro în autostrăzi, drumuri expres și centuri ocolitoare ale orașelor.

- Advertisement -

Tocmai de aceea Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a mers deja la Bruxelles, unde luni a avut discuții cu mai mulți comisari europeni.

Dan Barna despre discuțiile cu UE despre finanțarea a 4 autostrăzi în loc de una

Dacă la irigații Comisia a fost tranșantă, la partea de rutier e o chestiune de dialog politic și de susținere politică aliniată. Mesajul transmis de Ghinea, pe care îl transmit și eu și colegii din coaliție – cu cât România va fi mai fermă la nivelul tuturor grupurilor europarlamentare că pentru România infrastructura rutieră e o obligație de dezvoltare și nu avem opțiunea că facem sau nu autostrăzi. Celelalte țări nu au alocări pe programul acesta, pentru că au deja autostrăzi. Noi, având acest deficit de dezvoltare, e foarte important să avem acest acord de dezvoltare. E un dialog deloc simplu, de aceea e nevoie de susținerea tututor partidelor.

Am văzut PSD, aproape iresponsabil, atacând acest program. Eu îmi doresc susținerea întregului spectru politic. În momentul în care mesajul e foarte ferm de la nivelul unui stat membru, șansa ca acel mesaj să fie acceptat e mult mai mare“.

Unde sunt divergențele pentru rețeaua de gaz metan: UE vrea să finanțeze doar două regiuni, România vrea finanțare pentru toată țara

Discuțiile pe infrastructura de gaze sunt, de asemenea, nuanțate. România, fiind deficitară la rețeaua de distribuție și transport, a propus proiecte pentru toată țara. Comisia Europeană a propus finanțare pentru doar două zone. Oficialii de la Bruxelles au în vedere că gazul metan este doar un combustibil de tranziție către energia viitorului, bazată pe hidrogen. Dacă acest tip de combustibil e aproape de implementare în multe din țările UE, din nou România e în urmă și nu poate face saltul de la cărbune direct la hidrogen. De aici discuțiile despre utilitatea finanțării unei rețele naționale pentru gazul metan.

Dan Barna despre discuțiile României cu UE pe tema finanțării rețelelor de gaze

Acolo e un punct de vedere al Comisiei Europene care spune că rețelele care vor fi dezvoltate din PNRR – România nu poate să ardă etape, nu poate să trecă de la cărbune și lemn la hidrogen, gazul e un combustibil de tranziție. Propunerea noastră inițială e pentru întreaga țară. Asta e altă zonă de discuție, cât se acoperă din ceea ce dorește Comisia față de necesitatea națională. În funcție de dezvoltarea deja existentă, probabil că vom ajunge la anumite regiuni unde nu e dezvoltată rețeaua. E o discuție tehnică la gaz, nu e respinsă, e o chestiune care trebuie definită mai clar“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

România sparge celula GRU de la Ambasada Rusiei! Adjunctul atașatului militar, expulzat pentru spionaj și declarat persona non grata

„Cervele” rusofile s-au ales cu dosar penal pentru „lovire sau alte violențe”! Anarhistele PSD-isto-AUR-iste riscă pușcăria

Iată Mafia din Sănătate! În 10 ani, 7 mari infractori, susținuți de PSD sau PDL, au primit 25 de ani de pușcărie

Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Gheorghe Funar – printre foștii parlamentari care își vor pensiile speciale înapoi! Numărul celor care dau în judecată statul, ca să-și recupereze privilegiul, este de ordinul sutelor

Clotilde râde de ultima diversiune de la Ghiță TV: “Serviciile secrete franceze au provocat inundație unde au fost depozitați sacii cu voturi!“

FOTO. Zâmbetul luminos al doctoriței de 38 de ani care a murit de epuizare la Camera de Gardă

Reglare de conturi între „locotenenții” lui Ion Iliescu: Mironov îl alungă pe Gelu Voican Voiculescu de la șefia Institutului Revoluției!

PSD-istul Coarnă a pierdut procesul cu „polițistul #Rezist”! Minciunile împroșcate îl costă 5.000 de euro + 4.120 de lei

VIDEO. Teolog fanatic, anarhist: „Ne-au terfelit sfinții, ni L-au terfelit pe Hristos! Ordinarul ăla de vaccin nu mă interesează!”

Incredibilul Mircea Lucescu! La 75 de ani, câștigă titlul cu Dinamo Kiev, spulberându-și „creația braziliană” de la Șahtior Donețk

2 COMENTARII

  1. Discuțiile acestea PRELUNGITE sunt, de fapt,… ÎN-BENEFICIUL României: U.E…. NE-FORȚEAZĂ (!!!!), practic, SĂ FIM… EFICIENȚI (!), în cheltuirea „banilor-europeni”, NUUU… CA PÂNĂ ACUM!!!!!

    IDIOȚENIILE debitate de către P.S.D., A.U.R. și „Latrine” ar trebui DEMONTATE-PUBLIC, cu aceste ARGUMENTE, zi-de-zi, de c[tre VECTORII-de-COMUNICARE ai Coaliției parlamentar-guvernamentale!!!!!!!!!!!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -