În timp ce, la București, au început deja tânguielile și acuzațiile privind reticența Comisiei Europene la proiectele României din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Cătălind Drulă, ministrul Transporturilor, a mers la Bruxelles, unde luni a avut discuții cu înalți oficiali ai Uniunii Europene.
Drulă s-a întâlnit cu comisarii europeni pentru Transporturi și pentru Competiție, iar discuțiile au fost despre proiectele de infrastructură propuse de România prin PNRR, și care Guvernul speră să fie finanțare din bani europeni. Este vorba de 4 autostrăzi fundamentale pentru România:
– A1: traseul Marginea – Holdea,
– A3: Nădășelu – Poarta Sălajului,
– A7: Ploiești – Pașcani,
– A8: Tg. Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Pașcani.
Cătălin Drulă le-a explicat comisarilor europeni că proiectele depuse de România „sunt mature și adaptate vremurilor noastre, prevăzute cu perdele forestiere și stații electrice de încărcare. Infrastructura din România are nevoie urgentă de dezvoltare modernă și echitabilă între regiuni“.
Conform proiectelor incluse de România în PNRR, 4,5 din cele 30 de miliarde de euro alocate țării noastre ar urma să intre în autostrăzi, drumuri expres, șosele de legătură și variante ocolitoare de centură. România este țara din UE cel mai tare rămasă în urmă la infrastructură – atât rutieră, cât și feroviară. Oficialii UE au dat însă semnale, până acum, că ar fi de acord ca în PNRR să fie inclusă o singură autostradă. „Am avut o întâlnire foarte productivă cu doamnele comisar Adina Vălean și Margrethe Vestager. Le mulțumesc amândurora pentru sprijinul acordat priorităților României din domeniul transporturilor și, cu precădere, proiectelor ce le dorim finanțate prin PNRR“, a spus Drulă la finalul discuțiilor.
România are alocată a 7-a cea mai mare sumă din Uniunea Europeană.
Cătălin Drulă (U.S.R.-P.L.U.S.) FACE TREABĂ (BUNĂ!) în fruntea Ministerului-Transporturilor, adică… FACE/CONSTRUIEȘTE AUTOSTRĂZI (!), daaaaaaaaaaaa?!!!!!