vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsVal de percheziții: sunt audiați peste 20 de protestatari CapVid, care au...

Val de percheziții: sunt audiați peste 20 de protestatari CapVid, care au provocat violențele de luni, din București

-

Poliția Capitalei a dat iama în protestatarii CapVid care au participat la violențele din noaptea de luni spre marți (29/30 martie), din zona Piața Unirii din Capitală. Polițiștii au făcut percheziții în București și în trei județe (Ilfov, Giurgiu, Prahova) și au dus la audieri 22 de persoane.

Polițiști din cadrul Poliției Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară, în București și în județele Giurgiu, Prahova și Ilfov.

De asemenea, polițiștii au pus în aplicare mai multe mandate de aducere.

În urma perchezițiilor domiciliare au fost identificate și vor fi conduse la audieri 22 de persoane.

- Advertisement -

În timpul perchezițiilor au fost găsite și ridicate mai multe probe și mijloace de probă, inclusiv materiale pirotehnice.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale (DOS) din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), precum și de cel al Direcției Generale de Jandarmerie a municipiului București și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -