luni, noiembrie 25, 2024
AcasăNewsDe ce sunt noaptea semafoarele pe roșu în București. Nicușor Dan: "S-a...

De ce sunt noaptea semafoarele pe roșu în București. Nicușor Dan: „S-a cumpărat soft cu zeci de milioane, dar nu s-a plătit mentenanța. Probabil că a furat cineva la achizițiile astea”

-

Sistemul de semaforizare inteligentă din București nu mai funcționează pentru că, după ce vechea administrație a plătit zeci de milioane pentru achiziționarea sa, nu a mai făcut și contract pentru mentenanță, a declarat miercuri Nicușor Dan, primarul Capitalei, la Digi 24.

Pe scurt, softul care ar trebui să asigure coordonarea și fluidizarea traficului nu se mai conectează la semafoare. Aceasta este explicația pentru situația stupidă întâmpinată de șoferi noaptea, de exemplu, când pe străzi absolut pustii trebuie să aștepte minute la semaforul roșu.

Primarul Nicușor Dan a explicat: “Semafoarele sunt pe roșu noaptea, când traficul este liber, pentru că a existat un sistem de semaforizare inteligentă căruia nu i s-a mai făcut mentenantă și care nu mai funcționează în momentul de față. Tehnologia este deja depășită. Pe scurt, nu se mai conectează semaforul cu serverul central, senzorul care preia măsurătorile de trafic nu mai funcționează. Administrațiile trecute au cumpărat de zeci de milioane, pentru că dacă cumperi de zeci de milioane, uneori ești fericit. Probabil că a furat cineva la achizițiile astea. Dar urgențele pentru mine sunt să țin pe linia de plutire acest sistem care a pornit cu datorii de 2,5 miliarde. (…) Au fost cumpărate sisteme, dar nu s-a plătit și mentenanța“.

Noul edil spune că tehnologia achiziționată și neîntreținută de vechea administrație era deja depășită. Implementarea sistemului folosit acum în orașele europene costă 150 de milioane de euro: “Dacă vorbim de semaforizare inteligentă, tehnologia a evoluat, iar acum nu mai există fire îngropate în asfalt care măsoară câte mașini trec peste ele, iar dacă se strică asfaltul nu mai funcționează. Există o tehnologie cu camere încorporate, care sunt conectate. Proiectul este ca și scris, într-o primă fază costă undeva la 100 de milioane de euro, dar vrem să mergem până la 150 de milioane de euro, ca să avem inclusiv afișaj în stații și toate lucrurile pe care le-ați văzut în capitalele europene“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Deputatul Cozmanciuc, trimis în judecată după ce a pretins 500.000 de lei pentru o numire la Apele Române, pe „filiera Costel Alexe”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -