Dictatorul Coreei de Nord, Kim Jong Un, a început noul an cu o vizită la mormântul tatălui său (Kim Jong Il) şi al bunicului său (Kim Ir Sen). Kim al III-lea a transmis o scrisoare nord-coreenilor, a informat presa regimului de la Phenian, conform Reuters.
În scrisoare, Kim Jon Un le-a mulţumit oamenilor că au avut încredere şi au sprijinit Partidul chiar şi în timpuri „dificile”, potrivit agenţiei oficiale KCNA.
Liderul de la Phenian s-a scuzat anterior pentru că nu a reuşit să îndeplinească promisiunile de progres economic. Scuzele au vizat și greutăţile pe care cetăţenii au fost nevoiţi să le îndure din cauza sancţiunilor internaţionale şi a măsurilor stricte luate pentru a preveni epidemia de Covid-19.
„În noul an voi munci din greu pentru a aduce mai devreme noua eră în care idealurile şi dorinţele poporului nostru vor deveni realitate”, a precizat Kim Jong Un în scrosoarea către popor.
Coreea de Nord a comunicat că nu a avut niciun caz confirmat de Covid-19, deşi oficialii din Coreea de Sud şi SUA au spus că este puţin probabil ca acest lucru să fie adevărat.
Anul Nou a fost marcat în principala piaţă din Phenian printr-un concert şi un spectacol de artificii la care au participat mii de oameni. La miezul nopţii, Kim Jong Un şi alţi membri din conducerea ţării au vizitat Palatul Soarelui Kumsusan, unde se află trupurile tatălui şi bunicului lui, foşti lideri nord-coreeni.
Kim a fost însoțit şi de delegaţi ai Congresului Partidului Muncitoresc Coreean. Congresul al VIII-lea va avea loc în luna ianuarie, fiind primul din ultimii 5 ani. Este aşteptat ca liderul nord-coreean să anunţe, între altele, un nou plan economic pe 5 ani şi schimbări la nivel înalt.