duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNewsRadu Paraschivescu, ironic după oferta de a se înscrie în AUR: “Declin...

Radu Paraschivescu, ironic după oferta de a se înscrie în AUR: “Declin invitația. Port masca, nevrednicul de mine”

-

Scriitorul și traducătorul Radu Paraschivescu a declinat oferta de a se înscrie în AUR, primită de la Sorin Lavric, lider al partidului, printr-o scurtă postare ironică pe Facebook. Paraschivescu a motivat că nu s-ar încadra în peisajul din AUR pe motiv că el obișnuiește să poarte masca de protecție.

Sorin Lavric, scriitor care este președintele Senatului AUR, a lansat un apel public către “intelectualii de dreapta”, enumerând mai multe persoane pe care le-a invitat să se înscrie în partidul său. “Noi vrem o Românie sub spectrul lui Hristos. Dacă vreți la fel, nu se poate să nu ne întâlnim. Avem 4 ani în față: meditați și răsturnați-vă mințile”, le-a transmis Lavric celor pe care-I consideră intelectuali. Apoi a înșirat o listă cu invitați speciali în AUR: Mihai Neamțu, Mircea Platon, Adrian Papahagi, Cătălin Avramescu, Teodor Baconschi, Radu Paraschivescu. Aceștia au fost puși de liderul AUR lângă personaje controversate și conspiraționiști precum Pompiliu Diplan și Iulian Capsali.

AUR, crescută cu grijă de propaganda conspiraționistă a Moscovei în cele 9 luni de pandemie. Partidul geme de rubedenii și de personaje condamnate sau judecate

Radi Paraschivescu a fost primul dintre cei vizați care a dat un răspuns: “«Nu vreau să fac parte din niciun club dispus să mă accepte ca membru», a spus cândva Groucho Marx. Cu mai puţin umor, declin invitaţia de înscriere în A.U.R. pe care mi-a făcut-o Sorin Lavric ieri, într-un text apărut în «Q Magazine». Lucrurile care ne despart sunt mai multe decât cele care ne apropie. Pe lângă asta, port mască, nevrednicul de mine“.

https://www.facebook.com/radu.paraschivescu.718/posts/382506056157761

- Advertisement -

AUR, partid susținut din umbră de Moscova, se pretinde o formațiune creștin-ortodoxă, dar a trimis în Parlament oameni condamnați sau judecați pentru violențe și tot felul de infracțiuni. Dincolo de programul partidului, care invocă meritocrația ca principiu suprem, în conducere sunt zeci de persoane înrudite între ele: părinți – fii, nași – fini, soți – soții, frați – surori.

Formațiunea a fost crescută, în cele 8 luni de pandemie, de puternica propagandă subversivă a Moscovei, dar și de politica PSD care a contestat existența virusului și, apoi, pericolul acestuia. După luni întregi de strădanii zadarnice, cu provocări și mitinguri eșuate, dar cu o foarte intensă activitate pe Facebook și pe site-urile conspiraționiste, AUR a început să prindă priză la o anumită categorie de public. În ultima lună, în luptă s-a aruncat și Biserica Ortodoxă, care a intervenit în forță și fățiș pentru a promova noua formațiune politică.

La alegerile parlamentare, AUR a câștigat 9% din voturi și a intrat în Parlament, pe fondul unui absenteism fără precedent în istoria României.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Șoșoacă, viitoare senatoare AUR: „Ne vor lua cu Armata, ne vor duce la abator, ca pe vite, la moarte”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -