vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAlegeri 2020BEC a decis renumărarea voturilor de la 4 secții din Capitală. La...

BEC a decis renumărarea voturilor de la 4 secții din Capitală. La una e verificat numărul voturilor USR-PLUS, neclar din cauza unei corecturi olografe

-

Biroul Electoral Central (BEC) a decis, marţi, renumărarea voturilor exprimate în patru secții de votare din Capitală: trei din Sectorul 3 (cele cu numărul 455, 479 şi 526) și una din Sectorul 1 (secţia 35).

Deciziile BEC au fost luate la solicitarea Oficiului electoral al Sectorului 3, respectiv a Oficiului electoral al Sectorului 1.

Luni, Biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti nr. 42 şi-a declinat către Biroul Electoral Central competenţa de soluţionare a cererilor de renumărare a voturilor exprimate în secţiile 455, 479 şi 526 din Sectorul 3, formulate de Oficiul electoral al acestui sector.

Oficiul electoral al Sectorului 3 a solicitat desigilarea sacilor conţinând buletinele de vot întrebuinţate, în vederea renumărării voturilor aferente procesului-verbal de stabilire a rezultatelor pentru Senat în cadrulSecţiei 479. Motivul:„Există un dubiu rezonabil privind numărul de voturi valabil exprimate pentru Alianţa USR-PLUS, ca urmare a unei corecturi olografe, dubiu ce nu poate fi lămurit prin intermediul corelaţiilor din cadrul procesului-verbal”.

- Advertisement -

Desigilarea sacilor conţinând buletinele de vot întrebuinţate în vederea renumărării voturilor în cadrul Secţiei 526 a fost solicitată deoarece „corelaţiile aferente procesului-verbal nu pot fi lămurite prin operaţii efectuate de oficiul electoral”.

În cazul Secţiei 455, „din dosarele aferente lipsesc buletinele de vot nule, acestea fiind depuse din eroare în sacul cu buletinele de vot valabil exprimate”.

Biroul Electoral Central a aprobat, prin Decizia 118, solicitarea de renumărare a voturilor în aceste secţii, stabilind că operaţiunile vor fi efectuate de Oficiul electoral al Sectorului 3, iar corecţiile necesare în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării vor fi efectuate, în baza deciziei oficiului electoral, de către preşedintele acestuia, prin înscrierea valorilor corecte, semnarea în dreptul corecturilor şi aplicarea ştampilei oficiului electoral.

- Advertisement -

De asemenea, în cazul Secţiei 35 din Sectorul 1, a fost solicitată renumărarea voturilor pe motiv că „procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării pentru Senat şi Camera Deputaţilor, înaintate de Biroul electoral al secţiei de votare respective, nu au fost completate în secţia de votare de către preşedintele Biroului electoral al secţiei de votare nr. 35 şi, prin urmare, nici încărcate în SIMPV de către operatorul de calculator”.

BEC a stabilit, prin Decizia 119, ca operaţiunile de renumărare a voturilor din Secţia 35 să fie făcute la sediul Oficiului electoral al Sectorului 1, în prezenţa preşedintelui sau locţiitorului acestuia, până cel târziu la data de 9 decembrie.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* BEC, după 96,43% din secțiile de votare: încă nu e clar dacă PMP trece pragul. PSD 30%, PNL 25,5%, USR-PLUS 15%, AUR 8,7%

1 COMENTARIU

  1. Ce mama dracului tot la ăștia se întâmplă???…după ce-au fost 100 de votanți la secțiile astea, acum le renumaram…Ce greșeală ar putea fi??…Să fi trecut 1000 ?…sau 10000…?..ne facem de râs….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -