vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMainDelir antivaccinist pe cel mai mare grup de Facebook al profesorilor, după...

Delir antivaccinist pe cel mai mare grup de Facebook al profesorilor, după anunțul că au prioritate la imunizare. Constatare: sistemul colcăie de analfabeți, conspiraționiști și fani PSD

-

Anunțul autorităților române că, alături de cadrele medicale, profesorii vor avea prioritate la vaccinarea anti-Covid – la fel ca peste tot în lume – a avut o consecință năucitoare pe Grupul profesorilor din România, cea mai mare comunitate de pe Facebook a cadrelor didactice, cu peste 47.600 de membri.

Postarea în care Valeriu Gheorghiță, medicul coordonator al campaniei naționale de vaccinare, anunță prioritate pentru cadrele didactice a scos la iveală un viespar de neimaginat tocmai în rândurile unei bresle unde se presupunea că ar trebui să existe oameni informați, chibzuiți și cerebrali.

Adesea pe un ton isteric, majoritatea zdrobitoare a celor care au comentat (au fost 154 de postări într-o singură zi) au acuzat conspirații halucinante, au propagat minciuni sau au proclamat că nu se vor vaccina pentru că vaccinul ar provoca boli grave.

Teorii abracadabrante vehiculate de propaganda rusă și de site-urile pretins ortodoxe, despre vaccinurile împotriva poliomielitei și a virusului HPV care ar fi făcut genocid în țări îndepărtate, sunt difuzate fără discernământ și de membrii Grupului profesorilor din România.

- Advertisement -

Contor Icuța, profesoară din Teiuș: “Serios ?Am ajuns si cobai ?”. Elena Ciuștea, profesoară din Neamț: “Credețimă că nici cei din sistemul sanitar nu vor…”

Contor Icuța, cadru didactic din Teiuș care transpiră din greu în lupta cu limba română, plasează isteric, încă de la început, o conspirație și o minciună: că vaccinul ar fi obligatoriu și “cineva” ar vrea să facă experimente pe profesori. Redăm mesajul profesoarei Icuța exact așa cum a știut ea să-l scrie: “Serios ?Am ajuns si cobai ?Daca refuz ce imi fac?M-am saturat de atatea ordine pe care le primim !Sa se vaccineze ei primii Politicienii nostri dragi in frunte cu madam ministra educatiei!”.

O colegă îi răspunde: “Nu te obliga. Ai prioritate asta nu inseamna ca te obliga. De ce induci in mintea oamenilor obligativitatea vaccinului? Te plateste careva pentru asta?”.

Prinsă cu mâța-n sac, profesoara din Teiuș răspunde precipitat, în mai multe postări consecutive, la fel de agramate: “Eu nu induc nimic mi –am exprimat propria parare! Nu mai am voie ?Sunt su alti colegi care au facut asta nu le –a reprosat nimeni nimic ! Iar despre bani stiti bine citi am primit din cei promisi !Nu numai eu toate cadrele didactice! Va rog sa cititi si alte comentarii si apou sa ma acuzati pe mine ca <<induc in mintea oamenilor obligativitatea vaccinului!”.

- Advertisement -

Elena Mirela Ciuștea, profesoară din județul Neamț care nu știe să lege două cuvinte fără greșeli, dar a descoperit conspirații monstruoase, avertizează: “Credețimă că nici cei din sistemul sanitar nu vor… Și ăsta este un răspuns”.

Câteva voci raționale într-o mare de analfabeți, postaci isterici, nemulțumiți și conspiraționiști

O voce rațională care sparge corul țipetelor isterice este cea a profesorului Traian Anghel, din Brăila, autor de manuale si dicționare de informatică și fizică pentru liceu.

Omul face o mențiune de bun-simț: “Nimeni nu va fi vaccinat fără să-și dea acordul. Pe de altă parte, mă gândesc că ar trebui să fim mulțumiți că ni se oferă șansa vaccinării”.

Viorel Muscas, un coleg profesor de matematică și de informatică din Oradea, îl aprobă și, imediat, este “tamponat”. O persoană pe nume Cati Stanciu, al cărei cont de Facebook duduie de postări conspiraționiste, acuză “gândire nazistă” și invocă “drepturile omului”. Dar profesorul din Oradea nu se lasă intimidat: “Da, cred ca ai uitat de drepturile omului cand stateai la coada la farmacie sau la supermarket, nu mai demult de cateva luni… sau cand alergai dupa drojdie si nu o gaseai:)) la ce te ajutau atunci drepturile omului? Dar am promis ca inchei discutia. Vorbim peste cateva luni. Seara placuta!“.

În horă intră și fani PSD mai puțin subtili. Mihaela Simeanu, care-și ascunde profilul, dar par să activeze în județul Vâlcea, trântește o replică în care sugerează că după alegeri, dacă nu votăm “ce trebuie”, va fi schimbată Constituția ca să ni se ia drepturile. Postacul nu nimerește nici măcar luna alegerilor, scriind 6 noiembrie în loc de 6 decembrie: “Mai avem drepturi atât timp cât rezistă Constituția nemodificată! Soarta noastră se decide după 6 noiembrie”.

Ce-a înțeles profesoara Gabriela Simion: Eu vreau ca dupa școala să mă întorc la copilul meu și să fiu alături de el cate zile îmi permite Dumnezeu nu cate imi permite vaccinul“

Gabriela Simion, profesoară cu doi copii la școală și antivaccinistă convinsă, n-a ratat ocazia să intre în discuții. La o întrebare a colegei Vasilica Mihacea – “Poți intra în școală, între copiluți, fără să fi făcut vaccinul? E alegerea ta!” -, conspiraționista începe să debiteze deja arhicunoscutele teme, într-o limbă română foarte aproximativă: “DA, AM ALES DEJA: VIATA !!!! Faceti –l dumneavoastra! Eu vreau ca dupa școala să mă întorc la copilul meu și să fiu alături de el cate zile îmi permite Dumnezeu nu cate imi permite vaccinul. V-ati referit la <<copiluti>>. Profesorii au <<indraznit>> să facă și ei <<copiluti>> si trebuie să le ramana aproape,nu să accepte sinuciderea asistată”.

Chestionată ironic dacă și vaccinul antigripal ucide, Gabriela Simion lămurește definitiv ce are în cap, invocând eterna rudă de care ar fi auzit că ar fi făcut gripă după ce s-a vaccinat: “A făcut vara mea o gripa la 4 saptamani dupa de nu mai știa de ea. Așa că… anul asta i –a spus <<pas>>. Ok. Sănătate!”.

Eduard Tara, profesor din Iași, cere ca autoritățile să nu mai facă vaccinul și să caute un tratament. Laura Camelia, cadru didactic din Constanța, e ironică și scrie că, în sfârșit, profesorii au prioritate la ceva, iar Nicoleta Ana, profesoară la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Paul Popescu Neveanu” din Timișoara, îi răspunde poticnit, cu o conspirație a la PSD-Dragnea: “Daa devenim cobaiii Europei….(tot așa am fost și în guvernarea lui Base când ne,au tăiat salariile)”.

Nicoleta Ana, profesoară din Timișoara: “Nu vreau să mă veccinez…vaccinul vostru este un experiment.amintiti.va cate eșecuri au fost cu vaccinul hpv (in tari precum India )sa nu uitam de vaccinul antipoliomielitic care a avut urmări catastrofale“

Ceva mai încolo, pentru a fi clar, profesoara timișoreană Nicoleta Ana revine cu o postare mai lungă, în care inserează alte teorii conspiraționiste: „Nu vreau să mă veccinez…vaccinul vostru este un experiment.amintiti.va cate eșecuri au fost cu vaccinul hpv (in tari precum India )sa nu uitam de vaccinul antipoliomielitic care a avut urmări catastrofale(chiar la o mătușă de,a mea,pareza -si era copila)așa că în faza asta de testare răspunsul meu este nu“.

Lăsând la o parte greșelile gramaticale elementare ale profesoarei din Timișoara, aceasta propagă minciuna că vaccinul ar fi testat întâi pe profesorii din România. În realitate, serul a trecut deja de testele pe zeci de mii de voluntari din întreaga lume, iar campania de vaccinare va începe simultan în toate țările UE și SUA.

În România vor ajunge, inițial, foarte puține doze, pentru că BioNTech și Pfizer nu pot produce decât câteva zeci de milioane pe lună, care trebuie împărțite pe două continente. Procesul de imunizare va dura luni, poate chiar un an, și tranșele de vaccinuri vor ajunge treptat. Peste tot în lume, strategia este aceeași: cadrele medicale și cele din educație, fiind cele mai expuse la îmbolnăvire, au prioritate. Nicăieri, însă, vaccinul nu e obligatoriu.

Presupusele efecte dezastruoase ale vaccinurilor împotriva HPV (care previne cancerul de col uterin) și poliomielitei s-a demonstrat deja că sunt știri false. Cazurile de efecte adverse sunt extrem de rare, beneficiile lor fiind în schimb colosale pentru oameni.

Un profesor de biologie a încercat să lămurească problema explicând cum funcționează vaccinul. A fost imediat acuzat că a băut și că a fost plătit

În marea de postări ale cadrelor didactice care afirmă că vaccinul e periculos și că nu au de gând să și-l facă apar, pe alocuri, și voci raționale, bine informate.

Edmond Sofian, profesor de biologie la liceul din Dărăbani, județul Botoșani, face puțină lumină în pâcla din mintea numeroșilor săi colegi conspiraționiști și explică științific cum acționează vaccinurile, de ce sunt utile și ce beneficii aduc.

“Dacă se vaccinează 10 mii de oameni și apar efecte nedorite la unul dintre ei,acesta nu este un motiv să nu ne vaccinăm. Se poate muri și de la un paracetamol. Milioane de copii au fost salvați de virusul poliomelitei. Vaccinul pe bază de ARN mesager este artificial. Nu conține componente virale ca vaccinurile clasice. Nu intră în nucleul celulei, doar produce o proteină S din țepii coronavirusului, care este recunoscută de sistemul imun. Atunci când virusul intra cu adevărat în organism, sistemul imun este deja activat și-l va anihila“.

Zadarnic, pentru că imediat Yuli-Ana Sia, postacă anonimă anti-vaxxeriță și pseudo-ortodoxă, îl acuză violent: “Edmond Sofian ce ai baut sau cat ai primit!?! fa-l tu,in cat mai multe doze,o sa gasesti si donatori”.

Profesorul răspunde însă decent și politicos, lăsând-o pe conspiraționista isterică fără replică: “Îl voi face sigur dacă ajung pâna atunci și vă sfătuiesc și pe dumneavoastră să-l faceți. Deja doi colegi de-ai mei sub 50 de ani, care nu sufereau de alte boli, au murit de Covid. Dacă era vaccinul, ar mai fi avut o șansă”.

Plin de postaci PSD-iști care par să scrie la comandă. Unele mesaje sunt copiate unele după altele, iar alte replici sunt din discursul Antenei 3

Foarte multe postări par motivate politic, ceea ce arată cât de adânc a penetrat clientela PSD inclusiv în învățământ. Profesori postaci încearcă să lege vaccinarea anti-Covid de nemulțumiri salariale.

Șerban Nicolae, care își ascunde profilul, intervine periodic cu mesaje de tipul: “Dupa ce ca nu am primit majorarile legale, nici laptop-urile promise de mai mult de 6 luni, aflam ca devenim cobaii noului vaccin experimental. Daca vom suferi medical din cauza vaccinului cine va fi raspunzator? Cu ce drept ne pun ultimii pe lista la toate, dar primii la ce e incert? Educatia este prioritate nationala doar din vorbe“.

Ana Lavinia Stoica, profesoară din Râmnicu Vâlcea, reacționează suburban, după manualul postacilor PSD (replica este foarte des întâlnită la aceștia pe grupurile conspiraționiste): “Mars ma. Il las pe doctori si politicieni“.

Utilizatoarea Lili Lillee, profesoară din Galați care zice că a absolvit Facultatea de Litere, dar nu nimerește virgulele în propoziție, dibăcește o conspirație la mijloc: “Ne baga la înaintare, sau mi se pare mie?! Au nevoie de cobai!”. Imediat, primește confirmarea de la utilizatoarea Livia MV, care a mirosit și ea complotul: “Se pare că România este cobai, așa cum a fost India acum câțiva ani când mai mulți copii au paralizat în urma unui vaccin antipoliomitic (“profesoara” a vrut să scrie antipoliomielitic, dar n-a reușit – n. red.). Africanii s-au deșteptat și nu mai vor să fie nici ei cobai (India este în Asia – n. red.)”.

Aceeași așa-zisă profesoară Livia MV intervine și la alte persoane, pentru a le influența cu conspirații bolnave: “Credeți că se va vaccina vreunul (dintre politicieni – n. red.)? Pentru ei nu va fi același vaccin…dacă mă-nțelegeți”.

O altă profesoară care pare postacă PSD, Burlacu Gabriela Rodica din Constanța, preia discursurile de la Antena 3: “M-am asezat la coada! Sunt in fata, dupa KWIsi CGI.Ai loc si tu”.

Profesoara Ruxandra Maria Călbează, care predă la Școala Gimnazială Ungra, din județul Brașov, dă impresia că este analfabetă funcțional: a citit, dar n-a înțeles absolut nimic. De unde rezultă un dialog absurd.

Călbează afirmă: “Nu sunt cobai”. Ana Durac îi răspunde: “Menționează foarte clar că vaccinul este gratuit, NU obligatoriu. Ce sens are comentariul dvs în acest context?”. Profesoara din Ugra se ofuschează brusc: “Îmi interziceți să-mi exprim părerea?Nu m-am adresat dumneavoastră,așa că nu văd rostul comentariului .”. Ana Durac îi răspunde: “Cum aș putea să vă interzic ceva? Vă spun doar că replica dvs nu-i adecvată contextului. Poate n-ar strica să citiți articolul înainte să comentați. Luați-o ca un sfat!”. Călbează răspunde fudulă: “Ana Durac ,am citit, fiți sigură!”.

Concluziile dramatice ale acestui episod: mulți dintre profesori par mai degrabă un pericol public pentru copii, decât modele de urmat în viață

Concluziile acestui episod, dincolo de tema discuției în sine, sunt foarte dureroase. Comentariile au relevat cutremurătorul nivel al multora dintre cei cărora le încredințăm educația copiilor noștri.

Mulți dintre profesorii de pe grup care au comentat sunt de-a dreptul analfabeți, nefiind în stare să lege măcar o propoziție coerente. Alții sunt pur și simplu înregimentați politic, fani PSD. Unii dintre cei care iau loc la catedră par mai degrabă pregătiți de ospiciu decât de clasa de curs. Destui acuză Guvernul că vrea să fim uciși la comanda Europei.

Majoritatea profesorilor care comentează arată că habar n-au să-și selecteze informațiile și să se documenteze, înghițind ca pelicanii, pe nemestecate, orice teorie conspiraționistă văzută online.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

12 COMENTARII

  1. Și vă mai mirați că sistemul de învățământ este așa cum este? Cum s-a încercat o schimbare, au venit sindicatele, susținute de marea masă a cadrelor didactice, care au blocat-o. Cei care au mai încercat câte ceva au devenit oile negre ale școlilor, au fost marginalizați și și-au văzut de drum în singurătate.

  2. […] Anunțul autorităților române că, alături de cadrele medicale, profesorii vor avea prioritate la vaccinarea anti-Covid – la fel ca peste tot în lume – a avut o consecință năucitoare pe Grupul profesorilor din România, cea mai mare comunitate de pe Facebook a cadrelor didactice, cu peste 47.600 de membri, dezvăluie ziaristii.com. […]

  3. Bine că stau ca ploșnițele de un an de zile ,dar bănii vin !!!… ce-a mai josnică pătură socială a țării sunteți … niște infractori ,profitați de orice numai să nu munciți nenorociților…huo căcaților….

  4. Acesti profesori analfabeti trebuie dati afara urgent de noua guvernare. Salarizarea profesorilor sa se faca pe baza de performanta. Toti profesorii de la scolile si liceele la care 80% dintre elevi nu iau cel putin 5 la examenul de capacitate si bacalaureat sa aiba in prima faza salariile diminuate drastic, daca nu se imbunatatesc rezultatele sa fie dati afara, iar scolile respective sa fie comasate cu altele performante. Romania este in topul rusinos al elevilor analfabeti si analfabeti functionali din lume alaturi de tari din Africa din cauza acestor specimene care nu gandesc singure si nu stapanesc limba romana, cum am putea avea pretentii ca aceste specimene sa isi stapaneasca domeniul de activitate?!

  5. Propun selectarea a o mie de profesori, cei mai buni pentru fiecare disciplina, ceilalti profesori concediati. Din economiile cu salarizarea si spatiile, achizitionata tehnologie pentru invatamantul de acasa si online.

    In acest fel, toti elevii din toata tara vor avea acces la cei mai buni profesori din toata tara. Parintii vor fi mai apropiati de propriile odrasle, vor sti ce si cum li se preda. Gata cu soparlele politice, gata cu sindicalismele, gata cu plictiseala cumplita, gata cu tampeala pe multi bani.

    Ce zici stimati profesori? Nu e mai bine asa?

  6. Așa e, din păcate…!
    ,,Sistemul colcăie de analfabeți, incompetenți, piloși, leneși, ignoranți, las că merge și-asa…
    Uff, aș mai avea multe, multe epitete…
    Și ce e mai de neconceput este că toate se petrec cu aprobarea inspectoratelor școlare, care sunt depășite de situație..
    Semnează,
    ,,Un om din sistemul de învățământ,,

  7. […] Ziaristii.com a mai semnalat gravele probleme care se ascund în învățământul românesc. Anunțul privind apropiata campanie de vaccinare și ordinea prioritară în care se vor face imunizările a stârnit, pe cel mai mare grup de Facebook al profesorilor din România, valuri de ură, teorii conspiraționiste și false argumente anti-vaccin. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -