luni, noiembrie 25, 2024
AcasăNewsSibiu, Șelimbăr, Cisnădie, Tălmaciu - 14 zile de carantină, începând de luni,...

Sibiu, Șelimbăr, Cisnădie, Tălmaciu – 14 zile de carantină, începând de luni, pentru 147.245 de oameni. Adio terase, adio mall-uri în weekend! Program special pentru vârstnici

-

Municipiul Sibiu, orașele Cisnădie și Tălmaciu și comuna Șelimbăr vor intra în carantină începând de luni, 16 noiembrie, timp de două săptămâni, a anunțat vineri Raed Arafat, într-o conferință de presă la Sibiu. Cele patru localități au, în total, o populație stabilă de 175.460 de locuitori.

Cele 4 localități care intră în carantină

  • Sibiu – 147.245 de locuitori (datele demografice sunt cele de la recensământul din 2011, ultimul realizat la nivel național);
  • Șelimbăr – 7.028 de locuitori (comună lipită de municipiul Sibiu, practic un cartier al reședinței de județ);
  • Cisnădie – 14.282 de locuitori (la 10 km sud de municipiul Sibiu);
  • Tălmaciu – 6.905 locuitori (oraș la 18 km de municipiul Sibiu, pe direcția Rm. Vîlcea).

Măsuri care vor fi aplicate în carantină

  • Toate terasele se închid.
  • Magazinele vor avea program cel târziu până la ora 20.00 (în loc de 21.00).
  • Intervalul orar 10.00 – 13.00 este alocat exclusiv persoanele de peste 65 de ani, pentru a face cumpărături în magazine.
  • Mall-urile vor fi închise pe durata weekend-urilor (sâmbătă și duminică). În celelalte zile (luni – vineri), mall-urile pot funcționa cu program redus.
  • Activitățile religioase se vor desfășura doar în spații deschise.

Județul Sibiul deține recordul pe țară la rata de infectare, cu aproape 8 cazuri la 1.000 de locuitori, iar municipiul Sibiu are o rată de peste 11‰.

În aceeași conferință de presă, vicepremierul Raluca Turcan a anunțat că:

  1. șeful DSP Sibiu a demisionat;
  2. subprefectul județului a fost demis;
  3. așteaptă demisia șefului Spitalului Județean.

Raed Arafat: „Magazinele pot avea maximum o persoană la 8 metri pătraţi, respectând toate regulile de sănătate publică stabilite prin ordinele la nivelul Ministerului Sănătății. Iar între orele 10.00 şi 13.00, procurarea de alimente va fi rezervată persoanelor peste 65 de ani. La finalul celor 14 zile de carantină se va face o nouă evaluare a situaţiei. Rugămintea noastră către populaţie e colaborarea şi înţelegerea necesităţii acestor măsuri”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. „Andreea Esca şi-a înscenat îmbolnăvirea cu Covid!” Delirul conspiraționist al lui Dan Bittman frizează demența

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -