vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsLa spitalul din Bârlad și-au tras "spor de Covid" (500 de euro...

La spitalul din Bârlad și-au tras „spor de Covid” (500 de euro lunar) electricieni, spălătorese, tâmplari, zidari, fochiști și instalatori. Din bugetul de 65,8 milioane de lei, 51 de milioane s-au dus pe salarii, sporuri și vouchere de vacanță

-

La Spitalul de Urgență “Elena Beldiman” din Bârlad, județul Vaslui, tot poporul “și-a tras” ilegal suplimentul Covid, sub înaltul patronaj al managerului spitalului.

Sporul de 500 de euro acordat ca stimulent personalului medical explus la riscul contaminării cu coronavirus a devenit pretext de ospăț nemeritat din banul public, scrie publicatia Barladulmeu.ro. Un control al Curții de Conturi din luna iulie a descoperit că 14 salariați ai spitalului – electricieni, spălătorese, tâmplari, zidari, fochiști, instalatori – au fost trecuți pe lista beneficiarilor a 500 de euro (2.500 de lei) lunar, stimulent de risc.

51 din cele 65,8 milioane de lei cheltuite de spitalul din Bârlad în primele 6 luni din 2020 s-au dus pe salarii, sporuri și vouchere de vacanță. Pe mâncarea pacienților și medicamente nu s-a dat nici a 10-a parte

În total, potrivit raportului întocmit de Curtea de Conturi, 402 salariați ai spitalului au beneficiat de suplimentul Covid!

Conform documentelor consultate de ziaristii.com, din cele 65,8 de milioane de lei cheltuite de Spitalul “Elena Beldiman” din Bârlad în primele 6 luni ale lui 2020, peste 51 de milioane (77,5%) au reprezentat salariile, sporurile și vocherele de vacanță ale angajaților. Pentru medicamente s-au alocat doar 3,13 milioane de lei (4,76%), iar pentru hrana bolnavilor – sub 750.000 de lei (1,14%).

- Advertisement -

Managera spitalului, Daniela Borș, își angajase în prealabil soțul ca electrician la spital, în timpul stării de urgență din perioada martie-mai, profitând de momentul în care Guvernul a dat liber la angajări fără concurs, conform publicației Libertatea.

Curtea de Conturi a descoperit că managera Daniela Borș a încercat să dea o aparență de legalitate acordării acestor sporuri, întocmind tot felul de rapoarte și documente care arătau cât de expus a fost personalul auxiliar la infectare.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

  1. Asa si ce? Mai ziaristi de doi bani, voi credeti ca personalul de intretinere – exploatare nu vine in contact cu celebrul virus!? Cine repara un scurtcircuit aparut la instalatia electrica din un salon Covid unde se respira si aer cu Covid, cumva un electrician? Cine spala cearceafurile, pernele si tinutele infestate cu Covid, cumva o spalatoreasa? Cine repara tevile de scurgere de la instalatia sanitara din saloanele Covid ce contin inclusiv excremente cu Covid cumva un instalator? De acesti oameni nu se atinge celebrul virus?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -