Studiul de fezabilitate al Autostrăzii Comarnic – Brașov, pentru care s-au plătit bani grei, prevedea că drumul urma să treacă prin curtea Castelului Cantacuzino din Bușteni, dar și pe la etajul 7 al unor blocuri, a dezvăluit marți seară, la Digi24, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
Explicațiile sunt multiple și toate țin de superficialitate, nepăsare, treabă făcută în bătaie de joc. Faptul că traseul Autostrăzii era trasat prin curtea unui imobil istoric ține de erorile celor care au întocmit studiul. În același timp, după ce proiectul a fost gata, autoritățile locale au continuat să acorde autorizații de construire exact prin locurile pe unde urma să treacă autostrada, fără să țină cont de proiect.
Revizuirea studiului de fezabilitate amână începerea lucrărilor cu încă doi ani
„Am decis să revizuim studiul de fezabilitate, dar modificăm traseul în staţiunile montane. Constatăm că traseul autostrăzii trecea pe la etajul 7 prin câteva imobile construite după ce această autostradă a demarat la nivel de studiu de fezabilitate. În calea acestui traseu s-au dat foarte multe autorizaţii de construcţie care nu trebuiau să fie date şi asta ar fi blocat construcţia autostrăzii. Refacem traseul pe zona staţiunilor montane pentru a nu afecta. De exemplu, autostrada trecea prin curtea Castelului Cantacuzino la Buşteni”, a spus Bode.
Până la urmă, totul se traduce în alte amânări și alți bani dați pe studii de fezabilitate – boala administrației de transporturi din România în ultimii 30 de ani. Revizuirea studiului de fezabilitate pentru autostradă va dura doi ani – doi ani și jumătate, ceea ce înseamnă că începerea lucrărilor se amână iar pentru 2022 sau începutul lui 2023!
Autostrada Comarnic – Brașov va costa 1,2 – 1,4 miliarde de euro și ar urma să fie gata în 2025 sau 2026
Lucian Bode spune că această autostradă despre care se vorbește de 20 de ani va costa 1,2-1,4 miliarde de euro: ”Am împărţit în 5 loturi. Cel mai uşor de realizat e lotul Comarnic – are 7 km, va fi utilizat în regim de variantă ocolitoare, valoarea lucrărilor eligibile este de sub 75 de milioane de euro. Deciziile le luăm la nivel naţional. Nu avem nevoie de multe avize, acorduri de la Comisia Europeană. Sunt bani europeni. Putem demara foarte repede procedurile pentru execuţia lotului Comarnic. Din momentul în care semnăm contractul de execuţie, vorbim de aproximativ 3 ani de zile. Înseamnă că în următorii 5, 6 ani de zile putem vorbi de finalizarea acestui tronson“.
Cum se toacă banii în vânt: sute de milioane de euro se cheltuiesc în România pe studii de fezabilitate prost făcute și care sunt reluate o dată la câțiva ani
Studiile de fezabilitate sunt, în România, o afacere din seria plantărilor de panseluțe sau schimbărilor de borduri. Se plătesc, la nivel național, sute de milioane de euro din bani publici pentru niște hârtii adesea inutile, făcute în bătaie de joc.
Este de notorietate cazul noului stadion de la Craiova, al cărui studiu de fezabilitate inițial, făcut din pix, n-avea nicio legătură cu situația reală. Arena a trebuit reproiectată pe parcurs, iar constructorul a fost nevoit să aducă nenumărate modificări.
Același lucru se întâmplă în foarte multe cazuri. Studiile de fezabilitate – și așa făcute de mântuială – nu sunt urmate de deschiderea șantierelor, astfel că, peste câțiva ani, când se pune din nou problema de a construi o autostradă sau un pod, e nevoie de alt studiu de fezabilitate, plătit cu alte milioane de euro. Apoi se schimbă din nou prioritățile și scenariul se repetă peste câțiva ani.
În cazul Autostrăzii Comarnic – Brașov, aceasta nu a generat până acum decât hârtii, cheltuieli pe studii de fezabilitate și atât.
Marcel Ciolacu , da-i afara din Partid pe acești nenorociți de Solomon și Stativa, care fac de ras partidul social democrat.!!! Urgent ședința și valea.!!! Umflării naibii ca au o burta , niște paraziți pe seama romanilor care muncesc
Trebuie să plece toți incompetenții în frunte cu Ciolacu!
Niste incompetenti incurabili , tip jagardele cu gura mare .
Si care e problema??..în Japonia o autostradă trece printr-un bloc!!..pe la etajul 5!!… este viral clipul pe net… așa că lăsați proiectul așa cum e… dacă faceți alt studiu de fezabilitate o să treacă autostradă pe sub Bucegi…
Și cine mai stă în acel bloc?????
Aia e arta arhitecturala. S-a vrut de la inceput asa o constructie, nu au gaurit blocul pentru ca un bou a gresit planul.
La noi e fie prostie fie smecherie, dupa caz. Faci un plan fake fara sa mergi pe teren si incasezi banii. Faci 10 planuri de fezabilitate fake si te-ai aranjat.
Dacă pui incompetenți pe niște posturi asa e rezultatul, cred că asta era și intenția să dai bani de multe ori pe nimic, este unul din cele mai bune rețete de sifonare a banilor publici.
Eu ma intreb cind statul va cauta sa recupereze banii de la cei care au facut planuri de fezabilitate gresite, din incompetenta sau coruptie. Ponta si cu mafia lui voia ca acea autostrada sa treaca prin niste proprietati ale lor iar statul urma sa le plateasca sume uriase pentru despagubire. Ajungea sa coste 8,4 miliarde de euro pentru 50 km.
Pentru toti comentatorii
Mai baieti va scapa esntialul.
Multe constructii au fost facute dupa inceperea studiului de fezabilitate .Cu autorizatii de constructie ilegale.
Nu stiti voi ce se intampla pe la noi la munte.
Ia vedeti numai la Predeal cate mii de hectare de padure au disparut legal, viloaie in munte cu drumuri de acces si utilitati.
Acum plang ca ii mananca ursul.
Fostul primar e deputat psd.