O înâlnire „de gradul trei” între doi urși și trei lupi – moment foarte rar observabil de către oameni – a fost surprinsă zilele trecute de camerele de supraveghere ale Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt Brașov.
Filmulețul de 35 de secunde a fost postat pe contul de Facebook al regiei. În cadru se observă doi urși aflați la o distanță bună unul de celălalt, care-și văd liniștiți de treabă.
Întâlnirea dintre cei doi urși și grupul de lupi s-a încheiat fără un conflict, de această dată
De unul dintre urși se apropie câțiva lupi, care-l testează. Masivul animal nu se lasă intimidat și adoptă o poziție preventivă, ceea ce-i face pe lupi să dea înapoi. Unul dintre aceștia dă impresia că vrea să facă un ocol, dar ursul – un exemplar care arată experiență în confruntările cu lupii – își schimbă poziția, astfel încât să-și poată observa toți „musafirii” odată.
https://www.facebook.com/106867000991719/videos/604713837060018/
„Urşi şi lupi în Pădurile Braşovului
Doi urși și patru lupi în aceeași zonă este o imagine rară. O astfel de scenă a fost surprinsă în pădurile administrate de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt Brașov. Ba mai mult, chiar dacă sunt două specii aflate în conflict, de data aceasta urșii și lupii nu s-au luat la bătaie. Ce e drept, lupii par a fi înțeles repede mesajul unuia dintre cei doi urși: „Aici eu sunt șeful!”.
În fondul cinegetic nr. 18 Timiș (care este pe raza municipiilor Brașov și Săcele și al orașului Predeal) personalul silvic cu atribuții de vânătoare a realizat anul acesta studii de evaluare la carnivore mari și pisica sălbatică.
În anul 2020, în pădurile Brașovului avem:
– Urs 85: exemplare.
– Lup 22: exemplare
– Râs: 13 exemplare
– Pisică sălbatică 9 exemplare”.
Ursul brun, care trăiește în pădurile din România, este cel mai mare animal din țara noastră. Face parte din familia Ursidelor, este un mamifer foarte puternic, care poate ajunge și la 2,5 metri lungime și câteva sute de kilograme greutate (urșii bruni din Europa sunt ceva mai mici decât cei siberieni pentru că sunt vânați mai intens). Deși este omnivor, ursul este un animal oportunist, care nu se dă în lături de la un ospăț cu carne. Ursul este un „rege” al pădurilor și munților europeni, pentru că nu are rival între animalele sălbatice. Deși este atât de mare și aspectul său poate sugera că este greoi, ursul este capabil să alerge surprinzător de repede – în orice caz, mai repede decât un om.
Lupul cenușiu face parte din familia Canidelor, este un carnivor inteligent și fioros, care vânează în general în haită. Robust și mobil, este mult mai mic decât ursul – până la 1,5 metri și 30-50 kilograme. Compensează însă prin agilitate, o organizare foarte bună a grupului, tehnici variate de atac și o inteligență deosebită.
Urșii și lupii se evită, de obicei
Urșii și lupii se evită, de obicei. Însă mai ales în perioadele cu hrană puțină, conflictele pot apărea atunci când haita doboară un animal (un mistreț, un cerb, o căprioară), iar ursul înfometat simte mirosul de sânge.
Apariția ursului la locul festinului, surprinsă uneori de aparatul de filmat al vreunui cercetător norocos, generează secvențe memorabile. În general, lupta este pierdută de lupi, care știu că pot fi uciși de urs cu o singură lovitură de labă.
Un astfel de moment petrecut în pădurile noastre poate fi urmărit în documentarul „România neîmblânzită”, disponibil pe Netflix.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Scrisoarea unor savanți români către un conspiraționist: „Lumea pe care o propui, lipsită de cercetători și doctori, fără vaccinuri și medicamente, e una pe care n-o poți dori copiilor tăi!”
* Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”