vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsBOR e nemulțumită de propunerea ca împărtășania să fie făcută cu lingurițe...

BOR e nemulțumită de propunerea ca împărtășania să fie făcută cu lingurițe și pahare de unică folosință

-

Biserica Ortodoxă Română a primit cu reținere propunerea ca împărtășania enoriașilor să se facă, după redeschiderea bisericilor, cu pahare și lingurițe de unică folosință. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a menționat că „problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține exclusiv Bisericii”. Totuși, BOR a anunțat că se va consulta cu celelalte biserici ortodoxe, pentru a vedea dacă se acceptă ca modificări ale regulilor la împărtășanie.

Publicate sâmbătă de guvern, pe site-ul Inspectoratului Național pentru Sănătate Publică (INSP), propunerile privind măsurile de precauție care ar trebui luate după 15 mai, când se va redeschide activitatea, cuprind și un capitol dedicat bisericii.

Reticența Bisericii Ortodoxe privește recomandările speciale, unde se cere ca împărtășania să se facă folosindu-se pahare și lingurițe de unică folosință

Unele dintre propuneri sunt generale și logice, altele greu aplicabile, iar câteva a fost evident, din prima clipă, că urmau să stârnească o reacție negativă din partea clerului și a nucleului dur al credincioșilor.

Dacă purtarea măștilor de protecție în public, recomandare pentru păstrarea distanței, trierea celor care intră în biserică și oprirea celor bolnavi erau logice și greu de contracarat, în schimb alte reguli par foarte greu de pus în practică. Se recomandă ca în jurul fiecărui om intrat în biserică să se păstreze 8 metri pătrați. Acest lucru va reduce puternic numărul celor acceptați simultan în interior. Se recomandă evitarea pelerinajelor și a călătoriilor religioase. Se cere ca slujbele să aibă loc în aer liber.

- Advertisement -

În schimb, unele prevederi au provocat – cum era de așteptat – o reacție din partea BOR. La măsuri de protecție speciale se cere a) să nu se mai pupe icoanele și moaștele, b) binecuvântarea să se dea de la un metru distanță, c) împărtășania să se facă folosindu-se pahare și lingurițe de unică folosință.

BOR: „Problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii”

În acest punct intervine, în mod oficial, BOR. „Problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii”, a reacționat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Totuși, o portiță a fost lăsată deschisă: “Biserica Ortodoxă Română se va consulta cu celelalte Biserici Ortodoxe surori pentru a găsi împreună, în comuniune și în spiritul fidelității față de tradiția liturgică, cea mai bună cale referitoare la accesul credincioșilor, în contextul pandemiei, la miezul vieții creștine: Sfânta Împărtășanie”.

Reamintim, factorul de răspândire a virusului Sars-CoV-2 este 2,2, adică fiecare om bolnav infectează, în medie, alți 2,2. Fiind un virus respirator, acesta se pătrunde în organism prin gură, nas, ochi. De aceea medicii recomandă măsuri speciale de protecție: purtarea măștilor medicale, spălarea frecventă a mâinilor cu săpun, să se evite atingerea feței cu mâinile.

- Advertisement -

Reacția BOR a venit la scurt timp după publicarea măsurilor de protecție recomandate de guvern după 15 mai. „Redeschiderea lăcașelor de cult ține de firescul revenirii la necesarele ritmuri ale socialului profund, dimensiunea religioasă a vieții fiind esențială. Recomandările legate de necesara protejare dictată de grija față de noi înșine și de ceilalți vor fi respectate riguros de toți oamenii cu bună-cuviință. Biserica Ortodoxă Română și toate celelalte culte religioase au dovedit în mod exemplar înțelegerea situației create de epidemie și, în cazul Patriarhiei Române, o implicare caritabilă fără termen de comparație”, a menționat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, citat de Basilica.ro.

Problemele au apărut la recomandarea de a se folosi lingurițe și pahare de unică folosință la împărtășanie. Vasile Bănescu a replicat: „Problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii”.

Recomandările privind activitatea lăcașurilor de cult care au generat reacția BOR

Precauțiuni universal valabile

  1. Accesul persoanelor în lăcașurile de cult va fi permis numai cu respectarea precauțiunilor universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2:
  2. Accesul persoanelor în lăcașul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafeţe de 8 mp per persoană;
  3. Atât personalul care deservește lăcașul de cult, cât și persoanele care intră în lăcașul de cult vor purta mască. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
  4. Persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în lăcașul de cult;
  5. La intrarea în lăcașul de cult se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
  6. Se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lacaș.

Precauțiuni speciale:

  1. Se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult, în locul acestor gesturi rituale se va indica îngenuncherea sau înclinarea;
  2. Binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanță de cel putin 1 m;
  3. Se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință;
  4. Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse: mînerele ușilor, obiectele de cult, icoanele, suprafețele;
  5. Slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericești/religioși, numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane.
  6. Nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

8 COMENTARII

  1. N-am nimic cu nicio biserică dar să fi supărat că trebuie să ai grijă de sănătatea enoriașilor se încalcă canoanele, sau n-are biserica 20 de bani pentru câte-o linguriță, dar să furi din fonduri europene sau să fi transportat cu elicopterul nu contează banii!

    • Nu tata sa-ti povestesc eu ceva.
      Eram un om care mergeam dumininica la biserica.
      Sotia mea ,sau familia mea ajuta o familie saraca.
      Cand nu mai aveaue unde sa munceasca cu cu ziua veneau la cersit pe la supermarketuri.
      Copilul cel mai mare, cu care ma vazusem cu o zi innainte cand le cumparasem ceva de mancare, avea 11 ani.
      A fost spulberat si omorat pe trecerea de pietoni in Bod de o masina cu numar strain.
      Nimeni nu stie nimic si preotul a refuzat sa-l inmormanteze pentru ca familia nu platise cotizatia la biserica.
      Daca asta este biserica eu ma fut in ea de biserica.
      Am un an ce cand nu am am mers la biserica si nici nu am sa mai merg.
      Biserica o tin in suflet.

      • Scuza-ma, cred ca ar tb sa cauti un preot adevarat… preotii ortodocsi, catolici – ce or fi ei – provin tot dintre noi – putini buni, multi rai… sper ca ai inteles. Doamne-ajuta!

  2. Cu cine dracu’ se consultă??..cu Alexei al Rusiei??…ăștia sunt criminali,de ce nu-i amendează sudorul??.. nu-i destul că Satana din Suceava a băgat în spital sute de proști??…ce facem transformam bisericile in focare de covid???… înapoiată țară, populata cu cretini..după aia vine arabul și sudorul și închide țara!!!…o luăm de la capăt….de la maimuțe…nu mai bine închideți bisericile!!!…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -