vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsCe tragedie! Bebelușul de 6 luni al unui deputat a fost sufocat...

Ce tragedie! Bebelușul de 6 luni al unui deputat a fost sufocat în somn de mama sa, care s-a așezat peste el

-

O nenorocire incredibilă s-a petrecut într-un hotel din Iași. Un bebeluș de 6 luni a fost sufocat din greșeală de mama sa, care s-a așezat peste el. Micuțul a murit pe loc. Tatăl său e parlamentar în Republica Moldova.

O femeie de 35 de ani și-ar fi sufocat în somn bebelușul de 6 luni, din greșeală, în timp ce dormeau, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Iași, într-un comunicat de presă.

Tragedia s-ar fi produs în primele ore ale dimineții de duminică, în Hotelul Internațional din Iași, unde femeia – Elena Becciev (35 de ani) – era cazată împreună cu soțul ei, deputatul Angel Agache (43 de ani), din Republica Moldova.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. „IPJ Iaşi a fost sesizat de o femeie de 35 ani, cu privire la faptul că s-a cazat la Hotel Internațional din municipiul Iași împreună cu soțul său de 44 ani și copilul de 6 luni, iar pe timpul nopții, în timp ce dormeau, mama a stat în pat peste minor, sufocându-l. Aceștia sunt cetățeni moldoveni. Tatăl minorului decedat este Agache Angel, deputat în Republica Moldova. Au fost demarate cercetări pentru ucidere din culpă”, a transmis IPJ Iași.

- Advertisement -

Din 2009, Angel Agache este deputat în Parlamentul Republicii Moldova, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) – tabăra fostului premier Vlad Filat (arestat între timp). În 2017 a trecut la Partidul Democrat din Moldova (PDM), al mogulului Vlad Plahotniuc (alungat de la putere și fugit din țară, anul trecut).

Angel Agache și Elena Becciev s-a căsătorit pe 11 noiembrie 2011. Nunta a avut loc într-o sală luxoasă de la Moldexpo, iar cununia la Catedrala Mitropolitană din Chișinău. Nașul de cununie al celor doi a fost Vasile Dragan, un milionar în euro care controlează circa 20% din piața vinurilor spumante din Rusia.

Elena Becciev, soția deputatului Angel Agache și mama copilului omorât din neglijență, este fiica fostului director de la întreprinderea municipală Apă-Canal Chișinău, Constantin Becciev.

- Advertisement -

În 2014, Angel Agache deținea un Jeep Grand Cherokee, un Mercedes-Benz CLS, un BMWx5 și o Dacia Logan, plus 2 apartamente, 42 de terenuri agricole, 2 terenuri intravilane, unul extravilan și unul forestier.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -