vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMainÎncă o crimă comisă în baza legii PSD-ALDE-Tudorel. Guvernul PNL o va...

Încă o crimă comisă în baza legii PSD-ALDE-Tudorel. Guvernul PNL o va schimba „în cel mult două săptămâni”, prin asumarea răspunderii

-

Un criminal din Bihor, eliberat în 2018 în baza legii recursului compensatoriu (votată de PSD-ALDE-UDMR), a ucis din nou. În această lună, Guvernul PNL va elimina recursul compensatoriu prin asumarea răspunderii în Parlament, anunță vicepremierul Raluca Turcan.

Iosif Venţel (47 de ani), originar din localitatea bihoreană Aleşd, s-a prezentat în noaptea de sâmbătă spre duminică la sediul poliţiei ca să se predea, după ce şi-a ucis concubina.

Crima s-a produs în jurul orei 2.00, în locuinţa bărbatului din cartierul Obor, municipiul Oradea. Duoă o dispută cu concubina sa, Vențel a sugrumat-o pe aceasta.

- Advertisement -

Iosif Venţel ieşise din Penitenciar anul trecut, după ce a ispăşit o parte din cei 15 ani de detenţie la care a fost condamnat în 2010 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, tot pentru o crimă comisă asupra unei femei.

Și acea primă victimă i-a fost concubină, iar împreună aveau 5 copii. Femeia îl părăsise pe Iosif Vențel, nemaisuportând violențele acestuia, iar el s-a răzbunat. Femeia s-a refugiat la locuința mamei sale, dar bărbatul a dat buzna peste ea, a înjunghiat-o de mai multe ori, apoi i-a zdrobit capul cu un topor.

Criminalul ar fi trebuit să rămână în spatele gratiilor până în 2022, însă a profitat de prevederile Legii 169/2017, care permite reducerea din totalul pedepsei a 6 zile pentru 30 de zile executate în condiţii de detenţie necorespunzătoare, fiind eliberat înainte de termen pe 15 februarie 2018.

- Advertisement -

Iosif Vențel a beneficiat de o dublă clemență a justiției

  • a primit doar 15 ani de închisoare pentru o crimă oribilă, cu premeditare;
  • a fost eliberat cu peste doi ani mai devreme, stând după după grații mai puțin de 13 ani (din 15).

La un an și 8 luni după ce a fost eliberat, a comis o nouă crimă, de data asta prin sugrumare.

Dacă n-ar fi existat sinistra lege a recursului compensatoriu, adoptată de majoritatea parlamentară din 2017 (PSD-ALDE-UDMR) și susținută de ministrul de atunci al Justiției, Tudorel Toader, femeia din Bihor ar fi fost astăzi în viață.

„Dacă Parlamentul nu votează, Guvernul își asumă răspunderea”

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat duminică, la Sibiu, că Guvernul îşi va angaja răspunderea, în maximum două săptămâni, pentru abrogarea recursului compensatoriu, dacă acest lucru nu va fi realizat prin modificarea legii de către Parlament.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, anunțase joi că guvernul nu va abroga prin legea prin ordonanță de urgență, strârnind un val de critici, dat fiind că abrogarea recursului compensatoriu a fost una dintre principalele promisiuni ale PNL în campania prezidențială.

Raluca Turcan:

  • „Guvernul PNL are mandat în favoarea celor cinstiţi, nu a infractorilor! Ne punem mandatul la bătaie ca să apărăm oamenii cinstiţi, puşi în pericol de fosta guvernare prin recursul compensatoriu. Abrogarea recursului compensatoriu este atât de importantă pentru noi, încât ne vom angaja răspunderea, dacă nu va fi realizată prin modificarea legii de către Parlament.”
  • „Sub pretextul unor condiţii improprii de detenţie, PSD a scos pe porţile puşcăriilor aproape 20.000 de infractori periculoşi, care ameninţă viaţa oamenilor.”
  • „Problema posibilelor amenzi din partea CEDO va fi rezolvată prin alte mijloace, cum ar fi brăţări electronice, personal de probaţiune sau chiar construcţia unui nou penitenciar. În niciun caz, eliberarea infractorilor înainte de termen nu este o soluţie.”
  • „Rămânem fermi în respectarea angajamentului de guvernare şi vom include la angajarea răspunderii şi prorogarea termenului de pensionare anticipată pentru magistraţi. În acest fel, evităm blocarea justiţiei şi rejudecarea a mii de procese.”
  • „Vom mai include modificarea condiţiilor de vechime pentru accederea în magistratură, dar şi trecerea de la completele de doi judecători la cele de trei în instanţele inferioare. Anihilarea abuzurilor PSD în justiţie nu mai poate fi tergiversată. Tolerarea atacurilor la justiţie de dragul infractorilor, girată de PSD, nu mai poate continua.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Cioloș, Barna, Orban – strategia pentru primari în două tururi, desființarea secției speciale și anularea recursului compensatoriu

Ratatul bețiv care a violat-o pe Luiza, cu acordul lui Dincă, în „casa groazei”. E bănuit că a participat și la omor, și la ardere

9 COMENTARII

  1. PNL trebuie sa indeoliniti toate promisiunile:
    – Lichidarea SIIJ
    -Anularea recursului compensatoriu
    -Desfiinatrea mutilarii legilor justitiei si a codului penal
    -Eliminarea, ori taxarea masiva a pensiilor speciale
    -Depesedizarea aparatului de stat
    -Publicarea cifrelor dezastrului economic produs de PSD
    -Alegeri locale si parlamentare in doua tururi
    -Prlament cu max 300 de deputati.

  2. Dacă acest guvern PNL DUCE ROMÂNIA PE O CREȘTERE de 4/4,5% in 2020 față de 2019 stunci sunt buni dacă nu sa plece acasă!!!
    Chestiuni de reparare legi sle justiției și alte colaterale nu interesează pe romani!
    Creșterea economică ii interesează pe romani, salarii și respectarea legii pensiei 127/8.07.2018 promulgată de chiriasul de la Cotroceni!!!
    Ca nu știu sa voteze romanii ( oare câți sunt ortodoxi și catolici) asta s-a văzut in mod clar! Romani , țara asta in care v-ați născut este ortodoxa de peste 2000 de ani și voi ați votat practic o alta religie!!! Rușine !!!!
    Mai aveați un pic și va vindeati familiile!!!!

  3. Ti-e greu sa spui care este mai vinovat dintre cei doi. Macar, Liviu Dragnea lupta sa-si salveze pielea, dar Tudorel Toader? Halal profesor universitar de drept, rector al Universitatii Al. Ioan Cuza, fost membru al Curtii Constitutionale si membru al Comisiei de la Venetia.

  4. DE ce?Baronii au dorit amnistie,gratiere si bunurile obtinute prin coruptie sa ramana la posesor.Prin Sectie speciala a dorit ca cei care arata derapajele sa fie anihilati.

  5. Un criminal care a executat 13 ani din 15 primiti si-a omorat partenera , de parca daca ar fi executat 15 ani nu si-ar fi omorat-o pentru ca dupa mintea lipsa a unora care se considera mai rasariti in ultimii doi ani de detentie ar fi fost reeducat si asistat psihologic de incompetentii care lucreaza in sistemul penitenciar romanesc de 30 de ani!!! Mai mult la eliberarea conditionata acest individ nu a fost supravegheat de autoritati :politie, consilier de probatiune, asistent social si inscris la agentiile locale pentru gasirea unui loc de munca asa cum se intampla in tarile „normale”! Suntem si noi cu 5 minute mai destepti macar pe acest site si incercam sa dezbatem adevarata problema a numarului mare de recidivistii in Romania care a existat mereu sau ii injuram in continuare pe Dragnea si Tudorel si ne culcam linistiti pana la urmatorul esec al statului si a noastra ca societate esuata ?! Toti cei eliberati pe baza recursului compensatoriu care au recidivat ar fi recidivat si daca ar fi fost eliberati la termen, in unele cazuri victimele ar fi fost altele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -