vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMass-mediaVIDEO. CTP spune adio emisiunii cu Prelipceanu, de la Digi 24!

VIDEO. CTP spune adio emisiunii cu Prelipceanu, de la Digi 24!

-

Conflictul pe care Cristian Tudor Popescu l-a avut cu postul Digi 24 a dus în cele din urmă la ruptura jurnalistului de emisiunea „Jurnalul de seară”, la care participa alături de Cosmin Prelipceanu.

CTP a comunicat public decizia, fără a da mai multe detalii.

„De acum înainte, mă puteți vedea vineri seara, la Digi 24, și în cursul săptămânii, în intervenții ad-hoc, atunci când este cazul. Nu comentez nimic despre această schimbare, cu excepția comunicării ei, astfel încât publicul să știe unde mă poate vedea. Am dreptul al acest răspuns: nu comentez”, a declarat CTP pentru PaginadeMedia.ro.

- Advertisement -

Jurnalistul a mai spus că a luat această decizie săptămâna trecută, refuzând de asemenea să facă alte comentarii suplimentare.

De unde a plecat conflictul cu Prelipceanu

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu l-a criticat dur pe Cosmin Prelipceanu, realizator la Digi 24, pentru prestația “umilă” pe care a avut-o în seara zilei de 30 octombrie, când Gabriela Firea a fost invitată în studio.

În emisiune, primarul Bucureștiului a recunoscut că a distribuit pe Facebook o postare făcută de stilista Dana Budeanu în care aceasta jignea în mod grobian asociația “Dăruiește viața”, care ridică un spital pentru copiii bolnavi de cancer, finanțat de contribuții private.

- Advertisement -
VIDEO: Intervenția lui CTP la Digi 24, unde îi atacă pe Firea și pe „lașii” din PSD

CTP a acuzat în mod public faptul că Prelipceanu nu a criticat prestația Gabrielei Firea, amenințând că nu mai participă la emisiunile Digi 24.

“Când am apărat cu duritate Digi24 în fața pretenției domnului Mihai Șora – emag ca postul să se desființeze, pentru că s-ar fi aservit PSD, am spus că dacă voi constata eu compromiterea postului Digi 24, nu mă mai vedeți prin studio. Un prim pas spre acest gest a fost făcut aseară, prin emisiunea realizată de primarul general G. Firea, avându-i ca public de figurație pe domnii C. Prelipceanu și R. Kiss. Firea a vorbit 80% din timpul emisiunii, plasând tot ce a vrut. Principala ocupație a dlui Prelipceanu a fost să tacă asurzitor și să dea din cap aprobator. Când a pus una dintre cele nu știu dacă mai mult de 5 întrebări, dl Prelipceanu a avut un ton prevenitor, de scuză, ca să nu zic umil…”, a scris jurnalistul pe pagina sa de Facebook.

Joi, 31 octombrie, CTP s-a întors în studioul Digi 24 și i-a spus lui Prelipceanu:

“Ați subestimat-o pe doamna Firea. E cel mai alunecos, veninos și pervers personaj care poate fi invitat dintre politicienii momentului. Nu v-ați pregătit pentru a îi pune întrebări țintite în legătură cu activitatea primăriei. A condus această discuție, a vorbit despre ce a vrut ea, tot timpul”, a spus jurnalistul.

De asemenea, CTP a luat-o peste picior pe Gabriela Firea despre care a zis că e o “spanky girl”, făcând referire că aceasta i-a cerut lui Bogdan Chirieac să-i dea palme la sfârșitul unui interviu.

Firea încerca să se victimizeze în urma valului de critici la adresa ei după ce atacat investiția privată în spitalul pentru copiii bolnavi de cancer, dar a ieșit o scenă comică.

„Ați văzut un PSD-ist, până la ultimul membru, unul singur care să ia poziție față de acea abjecție a doamnei Firea? Aici e vorba de copii bolnavi de cancer”, l-a întrebat CTP pe Cosmin Prelipceanu, în direct la Digi 24.

Gabriela Firea a intrat în coliziune cu o parte importantă a opiniei publice în urma atacului suburban asupra Oanei Gheorghiu și Carmen Uscatu, cele care conduc Asociația “Dăruiește viață” și care construiesc un spital pentru tratarea copiilor bolnavi de cancer, finanțat de oamenii de rând prin mici contribuții. La realizarea proiectului au participat cu sume de bani peste 260.000 de cetățeni români, fiind una dintre cele mai reușite și spectaculoase campanii umanitare de strângere de fonduri.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

3 COMENTARII

  1. O mișcare normală din partea dlui C-TP. Surpriza mea ar fi fost să nu facă acest pas.
    Domnule Prelipceanu, până și o proastă ca Veorika realizează că, atât tu cât și ‘stăpânii’ tăi, v’ați scos cinstea și onestitatea la mezat, adică faceți ‘jocurile’ celor care plătesc mai bine ! Rușinos ! Dormiți liniștiți și cu conștiința curată noaptea ?! 😈👺

  2. Bravo dle jurnalist !!!….gestul Dvs.este unul normal!…inteleg necesitatea de audienta ,dar pana la un punct!!…cand e vorba de soarta unor oameni care au facut ceva pentru semenii lor nici un gest nu-i in van !!!…ne vedem marti !!!…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -