Ministrul de Interne, Carmen Dan, a vorbit duminică seara la Antena 3 despre condamnarea și întemnițarea mentorului ei politic, Liviu Dragnea.
Profitoare a relației privilegiate pe care a avut-o cu Dragnea în Teleorman și apoi la București, fosta secretară de școală din Videle își face planuri să-l viziteze la închisoare pe cel căruia îi datorează cariera sa politică.
„Eu nu am crezut niciun moment că soluția va fi cea care a fost”, adică de condamnare a lui Dragnea, spune ministrul de Interne. „Cred că toată lumea, cei din PSD, au perceput asta ca pe un șoc.”
Zicerile lui Carmen Dan
- „Nu am vorbit cu domnul președinte, e și o perioadă specială, cea de carantină, nu s-a întâmplat să existe această solicitare. Dânsul stabilește cu cine poate discuta telefonic în această perioadă. L-au vizitat cei din familie și, evident, avocatul.”
- „Binențeles că iau în calcul această posibilitate, de a-l vizita. Eu nu sunt din categoria celor care se dezic. În ultima vreme, am văzut destui, din păcate, chiar din partid, care se dezic de ce a fost înainte.”
- „Liviu Dragnea are un merit extraordinar, Liviu Dragnea a ținut acest partid unit. Prefer să nu dau exemple, pentru că nu sunt un om conflictual. Lucurile trebuie să se așeze, sunt convinsă că se vor așeza. Am încredere foarte mare în această perioadă în puterea premierului Dăncilă de a strânge și a da acest semnal de unitate.”
- „Eu nu am crezut niciun moment că soluția va fi cea care a fost (de condamnare a lui Dragnea – n. red.). Odată ce s-a întâmplat, cred că toată lumea, cei din PSD, au perceput asta ca pe un șoc. Ulterior, membrii acestui partid conștientizează că acest partid mare trebuie să-și regăsească echilibrul.”
- „Eu nu mă așteptam. Nu sunt un politician foarte vechi, dar am constatat că atunci când acest partid a trecut prin crize, a avut capacitatea extraordinară de a se regrupa și de a găsi echilibrul de a traversa crize.”
Liviu Dragnea a fost încarcerat pe 27 mai în Penitenciarul Rahova, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat definitiv la 3 ani şi 6 luni de închisoare, în dosarul angajărilor fictive din Teleorman.