Observând zilele trecute într-o librărie cartea tatălui meu Nicolae Dabija, „Fratele meu de cruce, tătarul”, o povestire pe care o cunosc foarte bine și pe care am citit-o de mai multe ori, fiind și ultima nuvelă pe care a scris-o, mare mi-a fost nedumerirea când am constatat că titlul acestei istorisiri a fost modificat din „Fratele meu de cruce, tătarul” în „Fratele meu, tătarul”.
Cele două cuvinte – „de cruce” – sunt esențiale, fiindcă în această întâmplare se povestește despre doi dușmani de moarte care se înfrățesc prin sânge. Aceștia merg la un preot care-i pune în genunchi, le citește o rugăciune, îi împărtășește și apoi le crestează brațul cu cuțitul de tăiat prescuri, ca sângele lor să curgă în potir.
Și, după ce acesta este amestecat, li se dă să-l bea. Această secvență din narațiune este importantă, fiindcă e vorba de înrudirea prin sânge a acestor doi vrăjmași.
Dar iată că cineva consideră că are tot dreptul să se implice în opera tatălui meu și s-o editeze cu titlul redactat, dându-ne de înțeles că și în cazul altor scriitori, care nu mai sunt printre noi și nu se pot apăra, putem interveni, corectându-i după bunul nostru plac.
Bunăoară, acum câteva numere, când am publicat în paginile revistei ”Literatura și Arta” articolul lui ”Femeia de sacrificiu”, în care N. Dabija spune ”… când o femeie a născut într-un lan de tutun, în timp ce rupea frunze de floarea soarelui…”, deși mi-am dat seama că în propoziție s-a strecurat o greșeală, fiindcă în lanul de tutun nu crește floarea soarelui, am ezitat, totuși, să-l corectez, până nu am căutat în arhiva redacției anul în care a fost publicat articolul, ca să găsesc că era vorba de ”floarea dracului” și nu de ”floarea soarelui”, și abia atunci mi-am permis să intervin în textul lui.
Dar iată că unii sau unele sunt mai îndrăzneți/ îndrăznețe ca mine și mâine-poimâine se vor apuca să-i redacteze și pe Vieru, Arghezi, Blaga ori Eminescu, pentru că știu ei de ce. Un gest ce mi se pare absolut regretabil.
P. S. Aici poate fi citit un fragment din nuvela tatălui meu, Nicolae Dabija – „Fratele meu de cruce, tătarul”, în varianta originală.
