luni, noiembrie 25, 2024
AcasăNewsComisarul european pe Justiţie: nu vă atingeţi de Kovesi în cursa pentru...

Comisarul european pe Justiţie: nu vă atingeţi de Kovesi în cursa pentru şefia Parchetului European!

-

Vera Jurova, Comisarul european pentru Justiţie, a transmis azi un nou mesaj din partea Bruxelles-ului pe adresa puterii de la Bucureşti.

Oficialul european nu doreşte ca Guvernul PSD-ALDE să mai folosească instituţii ale statului pentru a-şi regla conturile cu Laura Codruţa Kovesi.

„Noi pledăm în Europa pentru prezumţia de nevinovăţie şi ea, până ieri, nu a putut părăsi ţara! Iar şi procesul de numire a procurorului-şef european este în derulare. Cum putem considera acest lucru? Sigur că o considerăm ca o piedică. Am spus acest lucru şi data trecută, când m-am întâlnit cu ministrul Justiţiei, la Bruxelles, că vrem să vedem că toţi participanţii la acest proces sunt liberi să participe, nu să fie împiedicaţi de ceva, de exemplu de propria ţară. Am fost foarte clari pe tema asta”, a declarat azi Vera Jourova.

- Advertisement -

Tăriceanu nu dă doi bani pe UE

Între timp, la Bucureşti, liderii PSD şi ALDE nu mai dau doi bani pe ce spun oficialii UE. Azi a fost rândul lui Tăriceanu să atace Europa. A certat-o că se bagă „în treburile interne” ale României.

Rezultatul e că nu lasă politicienii penali s-o „înfunde” pe Kovesi prin celebra secţie SS, făcută fără acordul UE, prin încălcarea Tratatului de aderare, prin care România s-a angajat să se consulte cu UE când modifică sistemul judiciar. PSD şi ALDE nu s-au consultat cu nimeni când au făcut secţia pentru terorizarea magistraţilor.

Kovesi rămâne în cărţi

Cea de-a treia rundă de negocieri între Parlamentul European și Consiliu pe tema numirii procurorului-șef european s-a încheiat joi fără nicio înțelegere, după aproximativ o oră și jumătate, au declarat surse europene pentru G4Media.ro.

- Advertisement -

O nouă sesiune de discuții între reprezentanții celor două instituții europene, a patra și ultima, este programată pentru săptămâna viitoare, pe 10 aprilie.

Negociatorii Parlamentului European şi cei ai Consiliului UE au avut azi a treia rundă de tratative pentru desemnarea primului procuror-şef european, funcție pentru care au rămas în cursă Laura Codruţa Kovesi și francezul Jean-Francois Bohnert.

În conformitate cu reglementările în vigoare, Parlamentul şi Consiliul numesc de comun acord procurorul-şef european pentru un mandat de 7 ani care nu poate fi reînnoit.

Cu o zi înaintea noii runde de negocieri cu Consiliul, preşedintele legislativului european, Antonio Tajani, a solicitat autorităţilor române să oprească obstacolele puse în faţa candidaturii Laurei Codruţa Kovesi pentru şefia Parchetului European. Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar în România, i s-a interzis să părăsească ţara fără autorizaţie şi să facă declaraţii presei, a precizat preşedintele Tajani miercuri în deschiderea sesiunii plenare de la Bruxelles. În numele Parlamentului European, el şi-a exprimat îngrijorarea şi a declarat că Laura Codruţa Kovesi continuă să aibă sprijinul Parlamentului UE.

Comisia Europeană a luat şi ea poziţie miercuri în cazul candidaturii Laurei Codruţa Kovesi pentru postul de procuror-şef european şi a precizat că fosta şefă a DNA trebuie lăsată să-şi susţină candidatura, pentru ca instituţiile europene să poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză, mai arată Agerpres.

CITIȚI ȘI:

2 COMENTARII

  1. Comisarul european pentru justiție ar trebui sa tacă pentru ca fost condamnata este adevărat cu suspendare PRNTRU evaziune fiscală dar vedem cu toții ca gura nu-i tace! Ce bine era dacă si la privatizările făcute in perioada 1998 -2008 ne spuneau cam așa , vedeți ca ați fost pacăliți și trebuie sa va dea niște Milioane in plus.Si când stam sa ne gândim ca au fost “ privatizate “ mii de întreprinderi românești multe dintre ele profitabile , statul roman pierzând miliarde de euro , bani pentru educație, sanatate, pensii. Ne mai miram ca punctul de pensie este o mizerie de 1100 lei punctul când trebuia sa fie cel puțin 2300/2500 lei punctul la cât s-a furat din ROMÂNIA. Vin cei de la Bruxelles și ne spun sa nu punem mâna pe Kovesi de parca ar fi zeița dreptății , ci o individa care a băgat oameni nevinovați la pușcărie câștigându-și ulterior dreptatea la CEDO. Câta mârlănie din partea acestor indivizi de la Bruxelles și Dumnezeu mi-e martor ca dacă ROMÂNIA AVEA CONDUCĂTORI LUCIZI, ATAȘAȚI ROMÂNIEI ȘI ROMANILOR ATUNCI ACEASTA ȚARA AR FI ARĂTAT FERMA ȘI NU AR MAI FI LUATĂ PESTE PICIOR PENTRU CA DE FAPT IDI BAT JOC DE ROMANI.
    LUAȚI LABA DE PE ROMÂNIA PERVERSILOR DE LA BRUXELLES!
    NU AVEM NEVOIE DE “ SFATURILE “ VOASTRE DE DOI BANI!!!!

  2. Care oameni nevinovati „domnule ” Sandu ,adica vrei sa spui ca Ghita , Mazare etc sunt cei mai cinstiti oameni si nu au furat nimic sa- u Dragnea cu tot parditul lor de mafioti inpreuna cu ALDE sa-u UDMR sunt cele mai cinstite partide din Romania ?nu cumva ele au facut parte la acele privatizari de care spui mai sus atunci care sunt vinovati imi poti raspunde sa-u cine stie poate din aceasta claca de mafioti sa nu faci parte chiar „domnia ” voastra ca prea le luati apararea pentr-u ca cum se stie hotul striga hotu astfel sperand ss scape el singur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -