vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăDiasporaParlamentul UE spune DA intrării României în Schengen. Ajutor peste capul PSD-ALDE

Parlamentul UE spune DA intrării României în Schengen. Ajutor peste capul PSD-ALDE

-

Parlamentul European a votat azi pentru primirea imediată României și Bulgariei în spaţiul Schengen, fără legătură cu raportul MCV. Practic, eurodeputaţii au aprobat raportul supus la vot cu 514 voturi „pentru”, 107 „împotrivă” şi 38 de abţineri.

După votul de astăzi din Parlamentul European urmează decizia finală a Consiliului Uniunii Europene.

Comisia Libertăţilor Civile (LIBE) a reiterat în 5 noiembrie recomandarea adresată miniştrilor statelor membre Uniunii Europene (UE) de a aproba rapid aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, ca membre cu drepturi depline, relatează Digi24.ro

- Advertisement -

Hotărârea finală cu privire la aderarea deplină a celor două ţări la spaţiul Schengen este luată prin vot – cu unanimitate – de către miniştrii din cele 28 de state membre, în cadrul Consiliului.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi-a exprimat speranţa, săptămâna trecută, la Bruxelles, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ceilalţi membri ai Guvernului, că România va fi primită în Schengen în mandatul actualei Comisii, subliniind că „mai sunt eforturi de făcut”.

Bulgaria va face parte din spaţiul Schengen din 2019, pentru început doar cu frontierele aeriene, anunţa la sfârşitul lui noiembrie publicaţia bulgară 24 Chasa, citând afirmaţii ale liderului europarlamentarilor PPE, Manfred Weber, candidat pentru preşedinţia Comisiei Europene.

- Advertisement -

Situaţia pentru România s-a complicat după ultimul Raport MCV şi recenta Rezoluţie a Parlamentului European. Documentele acuză guvernarea PSD-ALDE pentru atacul la statul de drept şi încălcarea drepturilor civile ale cetăţenilor (vezi represiunea din Piaţa Victoriei, din 10 august). Reacţia autorităţilor de la Bucureşti a fost să arunce la coş cele două decizii majore ale UE, refuzând să renunţe la atacurile la justiţie (doar ieri, Dăncilă a anunţat că va da ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codurilor Penale – un mare serviciu făcut corupţiei politice). Este încă în toi în interiorul puterii discuţia privind o ordonanţă şi mai gravă: cea a aministiei şi graţierii.

Iată însă că UE alege să nu pedepsească poporul român pentru greşelile intenţionate ale unei puteri politice iresponsabile, care ia de doi ani decizii anti-europene şi anti-democratice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -