joi, iulie 3, 2025
AcasăMainCălin Georgescu, trimis în judecată pentru promovarea unor idei fasciste, legionare, rasiste,...

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru promovarea unor idei fasciste, legionare, rasiste, xenofobe

-

„Guru” Călin Georgescu a fost trimis în judecată într-un prim dosar, urmând să fie cercetat în continuare de procurori pentru alte 5 capete de acuzare. El va trebui să răspundă, în fața unui complet de la Judecătoria Sectorului 1, pentru „promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război”, precum şi „promovarea în public a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată”.

Ion Antonescu, Corneliu Zelea Codreanu, Mișcarea Legionară și salutul legionar îl costă scump pe șarlatanul Călin Georgescu (63 de ani): Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justție (PÎCCJ) a anunțat miercuri, 2 iulie, trimiterea în judecată a fostului candidat pro-rus la Președinția României.

Conform unui comunicat de presă transmis de Parchetul General, Georgescu va fi judecat pentru două infracțiuni grave:

  • „promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război”;
  • „promovarea, în public, a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată”.

Potrivit legii, cele două infracțiuni de care este acuzat Georgescu se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

- Advertisement -

Faptele pentru care a fost trimis în judecată Călin Georgescu au fost comise în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025.

Dosarul va fi judecat de Judecătoria Sectorului 1.

Comunicatul Parchetului General

„Trimitere în judecată pentru promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război”

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale), faptă prevăzută de art. 5 din O.U.G. 31/2002, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

- Advertisement -

Din rechizitoriul întocmit în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:

În perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, la momentele temporale 16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 02 octombrie 2021, 01 septembrie 2024 și 16 mai 2025, inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, precum:

  • mobilizarea în masă a națiunii în vederea regenerării și renașterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creștin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
  • necesitatea emergenței unui lider carismatic, predestinat și autoritar, apt să pună în operă acest proces;
  • glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situația prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnității comunității naționale și de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acțiunilor unor inamici ai statului, artificial identificați sub forma unor actori statali externi;
  • ultranaționalismul populist având la bază un nucleu mitic creștin;
  • cultul mareșalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou național și reproducând, prin imitație, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci și gesturile și tonul vocii sale și efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari la adresa restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 02 octombrie 2021.

În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța și alții.

Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Sectorului 1 București, instanță competentă să judece cauza în fond.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăţie.”

Georgescu este cercetat pentru alte 5 infracțiuni. Una este pedepsită cu 15-25 de ani de închisoare!

Dosarul trimis astăzi în judecată cuprinde doar infracțiunile legate de promovare unor idei extremiste și a personaje pe care itoria le-a condamnat deja, precum Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu.

Pe 26 februarie 2025, când a fost ridicat din trafic și dus la audieri, Călin Georgescu era pus sub urmărire penală pentru 6 infracțiuni:

  • instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prevăzută de art. 47 C. p. raportat la art. 32 C. p. raportat la art. 397 alin. 2 C. p. (se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi);
  • comunicarea de informații false, prevăzută de art. 404 C. p.;
  • fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 326 alin. 1 C. p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. p.;
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prevăzută de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002;
  • promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5  din O.U.G. 31/2002;
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.

Ce excepția penultimei acuzații (trimisă astăzi în judecată), celelalte cinci rămân în stadiul de anchetă la nivelul Parchetului General.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Pensiile speciale și numirile clientelare în funcții-cheie ne lasă fără aproape un miliard de euro din PNRR!

EDITORIALE:

11 COMENTARII

  1. O mare porcărie. Sper că acești răufăcători care au distrus democrația în România vor plăti pentru faptele lor.
    Intrebare: Eu n-am citit nimic din Zelea Codreanu, dar dacă spun ceva ce întâmplător scrie si in carte pot fi acuzat de instigare la ura? Unde este libertatea de gândire?

    • Ai grija ce vorbești Mutulică si mai ales de „poeziile” pe care le-ai scris, nu se știe cind te calcă gorilele milițianului Predoiu la 6 dimineața! Am gasit în poeziile tale 2 cuvinte pronunțate si de Călin Georgescu! Atenție, baricadează
      -te în debara!

    • „Anca Alexandrescu se declarat socata de ce face Bolojan prin Guvern: „Doamneee… cica umbla prin birouri sa vada ce fac aia! Am lucrat cu trei prim-ministri, nu s-a intamplat niciodata asa ceva”

      MERCENARA E SOCATA, NIMIC NOU SUB SOARE. VORBESTE IN „MEDIA” CU „MARS”, CA LA EA IN BUCATARIE.
      ZICEA UN SECURICI CA E INFORMATOARE sie. AR FI DE MIRARE ?
      ALTFEL TI-E DRUMUL CAND SERVESTI SECURICII.

    • „„Ca să știți cu cine sunteți solidari”. Cine este pesedistul Vlad Bontea, fost paznic, acum vicepreședinte la ANCOM și beneficiarul altor sinecuri bugetare, cu venituri colosale. Este nepotul, prin alianță, al unui controversat general SPP, acuzat de crime la Revoluție. Precizările activistului Valeriu Nicolae”

      PARTIDUL SI SECURITATEA PENTRU ETERNITATE!

      sarlatanul ASTA, georgiliescu, ESTE CREATURA SECURICILOR.

  2. Astazi s-a dat o lovitura in plin romanilor platitori de taxe si impozite. In timp ce criminalii economici care au generat aceasta situatie, tandemul Iohannis – Ciolacu – Ciuca, sunt bine mersi, suntem obligati sa suportam golania PSDNLAUR. Aveam pretentii, insa nu poti salva tara cu majorarea taxelor si impozitelor, pentru ca te evita toata lumea. Tarile unde sunt paradisuri fiscale sunt bine mersi. Romania trebuia sa incurajeze investitorii sa vina in Romania, nu sa-si faca bagajele si sa fuga. Totusi vorbim de 10% din PIB care putea fi reglati rapid daca se dorea, birocratii de la UE ne duc in zona de control total, fiind experimentul Europei (din nou).

    TVA 21% ni s-a servit ca suntem cu 19% printre codasii Europei. Pai nu este bine sa ai taxe mici, sa fi o tara primitoare? Cresti taxele nu mai colectezi. Deja magazine online din UE ne calaresc si cara TVA in tarile lor. Cei care au luat decizii evident ca sunt rupti de realitate, nu au afaceri, trag cu tunul doar.

    Accize la carburanti (dupa ce ca avem preturi enorme pe o benzina cu CO mai mica decat realitatea, ca in Germania zboara masina de sub mine, iar aici imi paraie avansul). Abia respiram cu 7 lei/litru, acum vor duce inspre 8 lei. Clar se va vedea la raft. Accize pe zahar si alcool. Avem 2 euro/1 litru de cola, avem torturi de 150 lei/kg. La alcool nu mai zic, berea PET a ajuns 1 litru la 10 lei. Bataia de joc continua. Nu o sa mai cumpar, imi pare rau de comercianti, insa daca nu-si asuma sa nu creasca preturile, o sa isi inchida rapid afacerile.

    Impozitul pe dividende este o jecmanire pe fata. Din profitul brut, Statul ia 16%. Apoi din ce ramane, netul, imparti la asociati. De aici Statul mai vrea 16% (japca pe fata), apoi daca suma est mai mare de 24.300 lei platesti CASS de 10%. Sa tot faci afaceri in Romania.

    Pensie mare este considerata una de 3.000 lei. Foarte tare, unii pensionari nu li s-au actualizat pensiile. Matusa mea este vaduva de colonel care a avut o vechime in munca de 57 de ani (conditii grele), iesit la pensie in 1992 cu o pensie mizerabila. Ultima actualizare a fost in 2015, dupa ce a murit sotul a avut pensie de urmas de 3200 lei. Este bolnava, am ajutat-o sa-si faca operatie de schimbare de cristalin ca nu vedea, nu are copii, foarte trist. Are aceeasi pensie de 10 ani. In timp ce colonei iesiti la 50 de ani, au pensie 14 – 18.000 lei. O jignire fata de munca sotului, care a stat in armata pana la 60 de ani si a fost un om respectat. Deci doamna asta va plati TVA, i se vor lua bani, pentru ca Ciuca-Ciolacu-Iohannis si toti care au fost in spatele lor. In plus, este condamnata la nicio indexare sau recalculare.

    Mancare mai scumpa, oricum mancam cacat la propriu cu pesticide. Medicamente pentru batrani mai scumpe.

    Sa mai adaugam si RCA mai scumpa, energie electrica dubla? Pe fondul taxelor inflatia va roade puternic veniturile si ne vom duce in cap. Totul pentru ca prostii vor masuri de colectare care vor avea efect invers. Daca tot platesc, vreau sa vad pensiile speciale taiate, afara sinecurile, politicienii iresponsabili la puscarie. Daca nu vad asta nu o sa mai platesc nimic.

    Evident ca nu avem alta alternativa acum. AUR este creatia PSD si cel care a votat toate legile idioate, inclusiv neimpozitarea cotei de necontributivitate a magistratilor, propusa de USR. Asa ca Georgescu sa se duca sanatos la puscarie, avem probleme mult mai grave.

    • Zaharul da energie, 80% din supermrket e din zahar. Dar stiti cati diabetici sunt in Romania, ati vazut cati copii, adolescenti, tineri sunt supraponderali? Copii astia, mai devreme decat am crede devin nefunctionali si pun presiune pe sistemul medical.
      Ma uitam ieri intr-un cos de cumparaturi – cumparatori erau doi adulti in jur de 40: un bax bautura carbogazoasa, 3 pungi cipsuri, mezeluri si paine alba.
      Ieri Leu a murit de cancer de colon.
      Tot poporul crede ca boala asta e fireasca si ca aia care fac au avut doar ghinion, au genetica proasta – ii pedepseste un zeu pentru pacate, niciunul nu crede ca ce bagi in tine este cauza. Costurile cu un bolnav de cancer sunt enorme. Probabil ca la noi statul nici nu cheltuie prea mult, individul in mod real nu prea conteaza, dar daca ar cheltui, numai diabetul si cancerul ar necesita bugete enorme.
      Despre petul de bere imi povestea o doamna angajat al unui magazin cunoscut ca daca omul nu are la casa banii sa achite cosul, lasa mancarea si pastreaza petul de bere si pachetul de tigari… Daca nu cad si sant si raman acolo, pe langa faptul ca sunt nefunctionali, oamenii astia ajung la medic, cineva plateste amaratele alea de servicii medicale, retete compensate. Scumpirea zaharului, energizantelor, alcoolului, tutunului face un bine tuturor.
      Comertul face bine economiei dar nu poti arunca orice pe piata. Trebuie sa-ti protejezi cetatenii, macar sa nu-i ispitesti cu produse proaste la preturi accesibile. Oamenii nu au toti frana, mai suntem si latini ortodocsi: multa emotie si vointa putina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -