Mercenarul

Acest text a fost publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 13 octombrie 2016.

Dodon s-a ţicnit.

El ameninţă că, atunci când va deveni preşedinte, îi va pune la închisoare pe toţi unioniştii.

Dar unionişti se declară aproape jumătate din populaţia republicii.

Îi vor ajunge închisori pentru toţi?

Sau aici îl va ajuta Putin?

Pentru acest mercenar politic, toate unirile sunt rele, afară de cea cu Federaţia Rusă. Adică – cu Siberia, cu gulagurile, cu plutoanele de execuţie, cu bisericile dărâmate, cu sclavia şi umilinţele.

Un lucru care ar trebui să ne alarmeze e acela că Dodon merge cu paşi hotărâţi către un război civil. El e dornic de sânge. Rasismul lui contra a tot ce-i românesc se pretează Codului penal. El trebuie scos de urgenţă din cursa electorală – pentru incitarea la ură interetnică (între moldoveni şi români), la intoleranţă, la război civil.

Hei, Comisie Electorală Centrală, ai adormit? De ce nu te autosesizezi? Ori aştepţi şi tu să curgă sânge mai întâi?

„Sânge de român”, cu care derbedeul promite să spele asfalturile.

„Savantul” spune într-o declaraţie a sa, din 5 octombrie curent, că va veni cu interzicerea tuturor scriitorilor clasici contemporani în lucrările cărora se conţine cuvântul „român” (Eminescu, Russo, Alecsandri, Vieru etc.), a „propagandei” acestora; va suprima limba română, tolerând doar limbile „moldovenească” şi rusă; va scoate în afara legii organizaţiile obşteşti cu idei unioniste, pe care el le va sancţiona, cum subliniază, „penal”.

Dar dacă savanţii lumii, inclusiv învăţătorii dodonului – Marx, Engels, Lenin, Stalin –, afirmă că noi suntem români, acest aventurier pune la cale exterminarea propriului popor.

Dispariţia noastră ca aşchie de neam pe această palmă de pământ însă îl preocupă mai puţin: el vrea să fie preşedinte chiar şi fără de popor.

Dodonul are câteva lozinci neghioabe, ca şi cei care le sugerează:

• „Alege-mă pe mine!” (lozinca târfelor de pe Cheiul Bâcului);
• „Moldova are viitor doar dacă-i distrugem pe unionişti!” (cu un gropar al ţării ajuns preşedinte);
• „Jos corupţia!” (acest corupt până-n măduva oaselor, tatăl mafiei cărnii, luptă doar contra corupţiei altora);
• „Jos oligarhii!” (oligarhul proprietar de hoteluri, unul dintre ele fiind „Diplomat”, restaurante, benzinării etc., declară război celorlalţi oligarhi visând să rămână doar dânsul, de unul singur, în toată Ţara Moldovei);
• „Unioniştii vor fi lichidaţi!” (ho, pacoste bolşevică! – asta spunea şi Beria);
• „Guvernul să plece!” (daţi-vă la o parte de la troacă, pentru ca să mă aşez eu! – aceasta spune comportamentul lui, care dă de înţeles că ar lovi cu barda şi-n taică-său, dacă ar sta în drumul lui spre jilţul puterii, în care visează să se dea huţa).

El trebuie liniştit, ca un bolnav. Chiar dacă ţicneala din născare, vorba ceea, leac nu are.

Dacă vreun membru al partidului i se adresează cu „domnule”, Dodonul se supără. Lui îi place să i se spună doar:

– Igori Nikalaevici!

Socialismul lui e socialism de-al lui Hitler. Și-acela îşi spunea socialist, şi-acela voia să-şi facă fericit poporul mai întâi cu minciuna, apoi cu mitralierele.

Unde a ajuns „Führerul” – se ştie. Acolo, sunt convins, va ajunge şi Führerul nostru: la groapa de gunoi a istoriei. Cu tot cu dodonii şi dodoneii lui: Ceban, Bătrâncea, Greceanâi, care-i cântă-n strună.

La început îmi era scârbă de el – o spurcăciune fără scrupule, i-am zis –, acum mi-e milă: să fii coadă de topor, mercenar care să ţinteşti în neamul tău şi să distrugi ce-a mai rămas nedistrus de Imperiul de la Răsărit, cu care ai vrea să-l uneşti; să-i zici lui Putin „eliberator” şi lui Satan – Dumnezeu; să-ţi vinzi neamul pentru 33 de ruble ruseşti… asemenea lichele pui de lele sunt demni doar de compasiune.

Despre imperiul care ne-a făcut cel mai mare rău în istorie – ne-a rupt în 1812 de la ţara noastră o dată, apoi a doua oară în 1940, sfâşiindu-ne sudul şi nordul Basarabiei în 1940, luându-ne Dunărea şi marea, distrugându-ne bisericile, făcându-ne, în 1992, război ca să ne rupă Transnistria, ţinând pe teritoriul nostru o armată de ocupaţie etc. –, Dodon afirmă că ne-a făcut prin toate astea cel mai mare bine. Că deportările sutelor de mii de basarabeni în Siberia, moartea altor sute de mii în foametea organizată în anii 1946-’47, omorurile, deznaţionalizarea, dărâmarea de lăcaşuri sfinte sunt fericiri pentru care noi trebuie să-i fim veşnic recunoscători rusului.

Moscova îl pompează cu surse financiare enorme, ca el să câştige alegerile şi să realizeze ce a promis:

• federalizarea Republicii Moldova, care va însemna nu federalizarea ei cu Transnistria – la care se va mai adăuga încă un subiect cu drept de „veto”, Găgăuzia –, ci federalizarea Republicii Moldova cu Federaţia Rusă;
• transnistrizarea Republicii Moldova;
• declararea neutralităţii Republicii Moldova cu Armata a 14-a de ocupaţie pe teritoriul ei pe vecie;
• scoaterea din funcţii a tuturor acelora care au cetăţenie română (peste un milion de consângeni);
• declararea unionismului ca „flagel, crimă de stat”;
• decretarea limbii ruse ca limbă de stat, alături de cea „moldovenească”, termenul de „română” fiind interzis prin decret;
• trecerea „limbii moldoveneşti” la grafia chirilică;
• substituirea tricolorului cu drapelul roşu cu cap de bou etc.

Federaţia Rusă vrea să ne îngenuncheze definitiv cu un alt „plan Kozak” adus la zi, ca să ne poată oferi drept model Ucrainei, ca ţara vecină să accepte şi ea federalizarea, care nu poate însemna decât capitularea în faţa Kremlinului.

Sunt planuri diabolice, care la noi şi-au găsit un executor în persoana acestui Iuda, care, atunci când intră în biserici (preoţii cu adevărată credinţă după ce acesta iese le sfinţesc imediat), îşi face semnul crucii cu secera şi ciocanul, şi-şi vede steaua cu cinci colţuri aburcată pe cupola fiecărei biserici.

Alaltăieri, la un post de televiziune – iar spoturile lui sunt difuzate de 10-20 de ori pe zi la diverse posturi de televiziune, când un minut de publicitate electorală costă 3.000 de euro –, ne-a ameninţat cu un război civil dacă el nu câştigă alegerile.

Cineva mi-a atras atenţia că Dodon nu e atât de prost cum se face. Păi, nici Iuda n-a fost prost. Dar a găsit la timp creanga care să-i rezolve toate problemele.

Asta e deocamdată deosebirea dintre Iuda din Biblie şi Iuda al nostru.

Doamne, luminează-i minţile cât încă nu e târziu de tot!

Nicolae Dabija

P. S. Dodon şi alţii ca el l-au învinuit pe Mihai Ghimpu de trădare, pentru că nu i-a ajutat să ajungă cât mai curând la troaca puterii.

E ca şi cum Iuda ar zice că trădător este cel răstignit, pentru că nu s-a lăsat benevol bătut în cuie, el şi tot neamul lui.

Dar Ghimpu n-a trădat niciodată cauza naţională. El s-a aflat dintotdeauna pe poziţii naţionale ferme. Lucru care este cel mai important.

De-a lungul carierei sale politice, Ghimpu nu i-a trădat decât pe trădători. Se afirmă că ar fi „omul lui Plahotniuc” (toţi cei care nu împărtăşesc ideile unuia sau altui politician e la modă acum să fie etichetaţi delaolaltă „oameni de-ai lui Plahotniuc”). Dar dacă e „omul lui Plahotniuc”, de ce acesta nu l-a acceptat la guvernare acum trei ani, când a decis că el cu Filat pot guverna şi fără Ghimpu? Ceva nu se leagă aici.

Mihai Ghimpu a îmbrăţişat în totalitate şi fără rezerve Programul „Sfatul Ţării–2”, de Unire a Republicii Moldova cu România, ca unică ieşire din situaţia dezastruoasă în care ne-am pomenit după 25 de ani de orbecăială prin ceaţa tranziţiei (către ce?!) şi al cărei capăt nu se mai zăreşte. Faptele vieţii lui mă îndeamnă să cred în el.

Nicolae Dabija, 13 octombrie 2016

DE ACELAȘI AUTOR:

* Stăpânii cu reflexe de slugă

* Zâmbete radioactive

* Patrioți în umbră

* „Noi, maldavenii”