Mașinăria de vot a partidului-stat PSD-PNL duduie în primele ore ale alegerilor locale și europarlamentare. Între orele 7.00 și 12.30, județele „roșii“ din sudul României – controlate cu mână de fier de baronii locali – sunt prinse într-un fel de întrecere ca în perioada comunistă, care ar putea fi intitulată și „țării cât mai multe voturi“.
La ora 12.30, după cinci ore și jumătate de vot, la nivelul întregii Românii votaseră 3.546.746 oameni, adică 19,16% din totalul alegătorilor. Media e trasă puternic în sus de ceea ce sociologul Barbu Mateescu numește „Mordorul PSD“ – zonele sărace din sud, unde partidul-stat controlează totul și unde primarii își scot pe sus „iobagii“ la vot.
Până la ora 12.30, campioana prezenței la vot era Teleormanul, fostul domeniu al lui Dragnea. Pe locul 2 urma Oltul, feuda clanului Stănescu, iar pe 3 – Giurgiu, moșia clanului Bădălău. Acestea sunt printre cele mai sărace județe din România. Top 10 e completat de alte județe la fel de sărace, toate din Muntenia și Oltenia.
Iată clasamentul primelor 10 județe ca prezență la urne, la ora 12.30:
- Teleorman – 27,65%
- Olt – 27,48%
- Giurgiu – 25,36%
- Vâlcea – 25,26
- Mehedinți – 24,99%
- Dâmbovița – 24,75%
- Gorj – 24,45%
- Călărași – 24,11%
- Buzău – 23,19%
- Argeș – 23,00%.
Pentru o comparație, Bucureștiul avea la aceeași oră prezență la vot 14,8%, Timiș – 16,9%, Sibiu – 16,83%, Constanța – 19,49%, Arad – 17,17%, Bihor – 18,58%, iar Cluj – 15,97%.
E de așteptat însă ca electoratul care nu depinde de baronii locali și cel din marile orașe să iasă la vot în partea a doua a zilei, când diferențele ar trebui să se reducă, așa cum se întâmplă de obicei.
SAURON pol ?
UNUL DIN CELE MAI SINITRE CLANURI DIN romania !
LE TIN SPATELE SECURISTI SI magistrati ?
Rețeaua nemafiotă „Frații PSD Stănescu”. Ultimul episod, deși meritau 100. | Starea Impostorilor #35
https://www.youtube.com/watch?v=5ze8K6ovUpQ
Rețeaua nemafiotă “Frații PSD Stănescu”. Creiere odihnite, averi infinite | Starea Impostorilor #34
https://www.youtube.com/watch?v=RNTKPJFIkKw
Rețeaua Stănescu-PSD. Atât de bogați, că ar putea să bată monedă proprie. | Starea Impostorilor #33
https://www.youtube.com/watch?v=VmGOfGIP4zw
Rețeaua Stănescu din Olt (I). 400 de portbagaje cu șpagă. PSD+SRI+Justiție | Starea Impostorilor #32
https://www.youtube.com/watch?v=MbEf-pDhkWQ