joi, noiembrie 21, 2024
AcasăOpiniiCartianuAcest Hannibal Lecter al politicii americane

Acest Hannibal Lecter al politicii americane

-

Pe 11 mai, Donald Trump a șocat America și lumea arătându-și admirația față de Hannibal Lecter, personajul principal din filmul „Tăcerea mieilor”. Nu e de mirare că-l admiră și pe Putin. Omul e consecvent: îi plac marii criminali.

„Make America Great Again” – Să facem America din nouă măreață, le-a spus Donald Trump compatrioților săi, iar aceștia l-au crezut și i-au dat zeci de milioane de voturi. În 2016 l-au ales președinte, în 2000 au eșuat la diferență destul de mică, iar în 2024 amenință să-l încoroneze din nou. Febra MAGA continuă să facă ravagii, răspândndu-se în lume și amenințând să atingă cote pandemice.

Măreață este doar prăpastia pe care Trump a săpat-o în societatea americană. Până la el, niciun președinte n-a produs o asemenea diviziune, n-a transformat marea Americă în două Americi mai mici, dar mai intolerante, agresive, cu arma la picior.

Pe 23 februarie 2022, cu doar o zi înainte de invadarea Ucrainei de către armata Rusiei, Donald Trump îl lăuda pe Vladimir Putin, remarcându-i „geniul”, „priceperea”, „farmecul” și „patriotismul”. Nu și crimele, care se înșirau deja pe 22 de ani de putere absolută.

- Advertisement -

„L-am cunoscut foarte bine pe Putin. M-am înțeles bine cu el. Mă plăcea. Și eu l-am plăcut. El este un tip dur, are mult farmec, dar și foarte mult orgoliu. Dar apropo, își iubește țara, știți? Își iubește țara!” – pălăvrăgea Trump, inept, deși serviciile americane informau de câteva zile că Rusia masează trupe la granița cu Ucraina, în pregătirea unei invazii.

Multe tâmpenii a mai spus Trump de atunci până acum. Dar niciuna n-a depășit-o pe asta: „Regretatul și marele Hannibal Lecter este un om minunat. De multe ori avea un prieten la cină. Da, Hannibal Lecter. Felicitări regretatului și marelui Hannibal Lecter!”.

Trump a încadrat mesajul dement într-un discurs anti-imigrație rostit la o adunare electorală în New Jersey. Treaba lui că vânează voturi agitând problema migrației, dar de ce trebuia să facă apologia unui criminal în serie?!

- Advertisement -

Trump pare individul care n-are discernământ, dar de fapt e monstrul fără suflet, uneori și fără creier.

Să spui că Hannibal Lecter „este un om minunat” – asta înseamnă să n-ai suflet, să n-ai empatie față de victimele unui criminal sadic, față de victimele tuturor ucigașilor.

Să scapi asemenea vorbe în fața unei mulțimi de zeci de mii de oameni, știind că mesajul tău va ajunge la sute de mii de americani și la miliarde de pământeni – asta înseamnă să n-ai creier.

Faptul că o mulțime sedată politic te-a aplaudat, urlând de fericire la auzul unor asemenea enormități, nu înseamnă că toată America e sedată, nici că omenirea e anesteziată. Mai devreme sau mai târziu, marile tâmpenii îți explodează în nas.

Dacă Hannibal Lecter este – în viziunea lui Donald Trump – „un om minunat”, „la fel de minunat” este și Donald Trump. Un „minunat” în serie!

A-l admira pe Hannibal Lecter te transformă pe tine însuți într-un Hannibal Lecter. În cazul lui Trump, un Hannibal Lecter al politicii americane.

Singura dilemă a electoratului american poate fi aceasta: dacă pune ștampila pe Donald Trump, cu cine votează el, de fapt – cu Hannibal Trump sau cu Donald Lecter?

Make America Criminal Again – iată sloganul care i se potrvește lui Donald Trump, marele admirator al marilor ucigași!

MACA, nu MAGA.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

ALTE EDITORIALE DE GRIGORE CARTIANU:

* Sunt mândru că mi-e silă de mândraci!

România văzută prin portbagajul lui Buzatu

Solovioave, vezi că-ți rup urechile!

Tăiați, bă, pensiile speciale!

CITIȚI ȘI:

9 COMENTARII

  1. Trump merita sa fie criticat pentru destule, insa nu cind nu e cazul. Trump avea parere buna despre Putin inainte de invazie? Pai Macron nu avea? Merkel nu avea? Churchill nu isi dorea in Anglia pe cineva ca Hitler inainte de razboi?
    Nu stiu in ce context a spus aia cu Hannibal Lecter. Posibil sa fi fost vreo gluma. Sau sa-l fi confundat, ca nu e prea cult.
    Daca ati fi un ziarist corect ati vorbi la fel de critic si de Biden si toate mizeriile ce sunt sprijinite de el cu democratii lui: transgenderism, BLM, LGBTQ+, rasism contra albilor, cancel culture, adus migranti in masa, woke, antisemitism etc. Practic democratii distrug SUA si democratia asa cum o stim. Si daca macar s-ar limita aici. Insa exporta plitici woke si in Europa.

    • Nu-i nici o mirare ca Trumpeta e iubită de bolșevici 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
      Prost dar jmecher, cum le place comuniștilor 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  2. Părerea mea este ca Biden e mult mai slab ca președinte decit Trump, fiind manipulat de liota lui de consilieri favorabili prelungirii războiului până la moartea ultimului ucrainean. Pe deasupra e și senil, vezi obsesia lui Biden pentru criminalul Putin, pe care îl vede ca pe o problema personală. Biden nu pricepe cu adevărat ce se întâmplă în război, ca dovadă că a cerut României să-și slăbească apărarea și să trimită sistem Patriot în Ucraina.
    Asta nu înseamnă nici pe departe ca as fi fan Trump. Aștept sa vina un Roosevelt sau un Kennedy, nu mai doresc playboy ca George W. Bush sau Bill Clinton.

    • N-ar strica să ne dai niște lecții despre lumea liberă, tovarășe ! Cine n-are bolșevici să și-i cumpere ! 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -