sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaVIDEO. Cei doi ucigași de origine română furau muniție pentru mafia popilor...

VIDEO. Cei doi ucigași de origine română furau muniție pentru mafia popilor pro-ruși din Ucraina! Aveau acasă 100 de grenade și 25.000 de cartușe

-

Au apărut amănunte șocante despre cei doi subofițeri ucraineni de origine română care au ucis, pe 20 aprilie 2024, un polițist în regiunea Vinniția, după ce au fost opriți în toiul nopții pentru un control de rutină.

Valeri Vasilache (56 de ani) și fiul acestuia, Vitali Vasilache (26 de ani), sunt considerați a fi niște fanatici ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene pro-ruse. Ei furau cantități enorme de armament și muniție din unitatea lor militară pentru a sprijini invazia putinistă.

Conform unei dezvăluiri făcute de șeful Procuratorii specializate din Vinniția, Oleksiy Rîhliuk, preluată de canalul de televiziune TCH, în casa criminalilor au fost găsite cantități impresionante de muniție: 100 de grenade și 25.000 de cartușe.

În plus, un camarad de arme al celor doi militari ucraineni de origine română, luptătorul Evghen Karas, scrie pe contul său din rețeaua de socializare X (fostă Twitter) că ucigașii Vasilache – tată și fiu – ar fi slujit în cadrul unei unități ucrainene de apărare aeriană tocmai pentru a sustrage de acolo echipamente complete de explozibili.

- Advertisement -

Paralela cu blestemătorul popă Longhin Jar

Evgheni Karas a dezvăluit și legăturile strânse ale celor doi subofițeri români de origine ucraineană cu Biserica Ortodoxă Ucraineană pro-rusă. Karas s-a întrebat încă din titlu dacă nu cumva aceștia sunt teroriști ai grupării Patriarhiei Moscovei, aflată sub oblăduirea Patriarhului Kirill, KGB-istul în sutană al lui Vladimir Putin.

Scenariul enunțat de Evghen Karas confirmă încă o dată de ce luptătorii Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) au descins, după izbucnirea războiului, în toate bisericile pro-ruse din Ucraina. În multe din ele au găsit atât arme și muniție, cât și materiale de propagandă în favoarea Kremlinului.

În acest sens, a fost vizată și biserica în care a slujit preotul român putinist Longhin Jar, fostul stareț al Mănăstirii Bănceni, care ține de Eparhia Cernăuților și a Bucovinei. Acesta este un susținător feroce al regimului criminal de la Moscova, refuzând să treacă în adevărata Biserică Ortodoxă a Ucrainei, care numără peste 20 de milioane de credincioși. Supus fidel al KGB-istului Kirill, Longhin Jar a aruncat blesteme grele, chiar în timpul slujbei, asupra Patriarhului Bartolomeu I al Constantinopolului – adevăratul „Papă al Ortodoxiei”.

- Advertisement -

„Bandiții au fost fanatici ai Bisericii Ruse care nici în 2023 nu au renunțat la «secta FSB». Pe telefoanele lor erau și sarcini primite de la preoții ruși

Evghen Karas: „Ucigașii polițistului fac parte din gruparea teroristă a Patriarhiei Moscovei? Ieri (21 aprilie – n. red.) au venit multe informații. În special, de la persoane care au fost comandate de unul dintre ucigași. S-a spus că a slujit corect și responsabil. Dar datele actualizate explică multe. Au fost fanatici ai Bisericii Ruse, care nici în 2023 nu au renunțat la secta FSB. Acum este clar de ce au ucis un polițist cu sânge rece. Infiltrați probabil în unitatea de apărare aeriană, bandiții transportau mai mult decât cartușe și grenade pentru vânzare. Au transportat seturi complete de explozibili pentru sarcinile teroriste ale agenților Bisericii Ruse. Prin urmare, nu puteau renunța. Se pare că pe telefoanele lor erau și sarcini primite de la preoții ruși. Într-un moment de relaxare, blestemații nu și-au mai făcut curățenie în telefoane. Astfel, în locul articolului despre «trafic ilegal de arme» ar fi fost acuzați de trădare și serviciu pentru secta ruso-teroristă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene a FSB. Câți astfel de agenți mai circulă prin Ucraina? FSB-ul mituiește deputați la pachet pentru a bloca proiectul de lege care interzice Biserica Rusă”.

„Vitali este ucigașul, nu eu”

Imediat după comiterea crimei, cei doi militari ucraineni pro-ruși de origine română au vrut să fugă în Republica Moldova. Cel mai probabil, în Transnistria – regiunea controlată de Rusia teroristă. Dar planurile le-au fost date peste cap, chiar dacă au cerut ajutorul unor colegi de-ai lor din unitate. Aceștia, știind ce faptă abominabilă au săvârșit Valeri și Vitali Vasilache, au decis totuși să-i sprijine în tentativa lor de a fugi din Ucraina.

Potrivit informațiilor oferite de Biroul de Investigații de Stat (SBI), unul dintre complicii criminalilor le-a pus la dispoziție acestora o mașină pe 20 aprilie, iar altul a mers să le ridice pașapoartele străine și un telefon mobil.

SBI anunță: „În pofida faptului că publicul larg știa deja că tatăl și fiul sunt căutați pentru uciderea unui ofițer de poliție, cei implicați au decis să-i ajute. În special, unul dintre ei le-a predat o mașină pentru a evada în străinătate, iar celălalt a mers să ridice pașapoarte străine și un telefon mobil, pe care ulterior le-a predat atacatorilor”.

Ambii criminali au fost capturați a doua zi după ce l-au ucis pe polițistul de 20 de ani, Maksim Zarețki. Ei riscă închisoarea pe viață. În cazul celor doi complici, unul a ajuns în arest pe 24 aprilie, iar celălalt este încă liber, fiind căutat de forțele de ordine pe tot teritoriul Ucrainei.

Valeri Vasilache a susținut public că n-are nicio legătură cu crima și că fiul lui, Vitali, este ucigașul. Acum, tatăl-monstru se căiește, încercând să-i înduplece pe judecători pentru a primi o pedeapsă mai ușoară: „Regret că totul s-a întâmplat așa. Nu înțeleg cum și de ce s-a întâmplat așa. Din păcate, regretele mele nu vor reînvia acea persoană. Și asta va fi vina mea până la sfârșitul zilelor mele. Mă gândesc la asta și regret. Dacă aș fi putut schimba asta, să schimb viața mea cu a lui, aș fi făcut-o cu plăcere. Vitali este ucigașul, nu eu”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

5 COMENTARII

  1. Sa mai spuna cineva ca romanii nascuti intr-o regiune confiscata de stalin de peste 70 ani nu si-au pierdut identitatea in marea slava…asta ne-ar mai trebui acum ,sa ne trezim cu sute de mii de astfel de putinisti,daca s-ar uni Basarabia cu Romania asa cum o doresc oamenii lui Putin de pe la noi,ca hauristii lui simion si sosoaka! Ptiu,drace!!Fereasca Dumnezeu!!

    • Ați recidivat din nou și bateți câmpii fără pic de grație pe un subiect de interes național, de care nu ar trebui să vă mai atingeți. Cred că iar ați uitat să vă luați pastilele și riscați să dați în același delir antiunionist cu spume la gură. Sau poate că mă înșel amarnic, în sensul că Dvs. sunteți doar un troll moscovit abject, cu identitate falsă și foarte mult venin antiunionist. În acest caz, situația Dvs. e mult mai gravă, căci veți da socoteală și în fața lui Dumnezeu la Judecata de Apoi.

    • Ma cutremur si eu cand vad cati rusofili tradatori sunt in aceasta provincie ocupata de Stalin,din Romania,Basarabia…dar e de inteles, caci a fost o directiva clara a criminalului, aceea de a aduce rusi de prin toate partile in teritoriile ocupate cu forta si deportari in masa ale localnicilor pentru a face cat mai dificila revolta autohtonilor impotriva ocupatiei sovietice..acelasi lucru si in Ucraina,e plina tara de tradatori pro rusi.Asa ca e imposibil sa se mai faca o unire clasica acum,doar sa ne vedem impreuna in Europa.Dar nu sunt sanse prea curand,sunt multi rusi in tara si vor cere ajutorul lui Putin sa intervina in „ajutorul” lor,sarmanii,ca nu le e bine deloc daca traiesc si umbla liber prin Europa,ei vor unirea cu „tara mama”mama Russia ,nu? Dusmanii lor de moarte sunt romanii..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -