vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNews„Nu poți face o națiune cu 2.000 de securiști! Agresiunea sistemică a...

„Nu poți face o națiune cu 2.000 de securiști! Agresiunea sistemică a serviciilor la adresa USR versus încurajarea fascismului este parte dintr-un proiect politic similar cu cel interbelic”. Cristian Ghinea denunță cultivarea AUR de către statul român

-

Statul român, prin serviciile secrete, încurajează și cultivă ascensiunea AUR, partid extremist care e pregătit ca un fel de sperietoare pentru alegerile de anul viitor, pentru a asigura păstrarea la putere a coaliției PSD-PNL și pentru a marginaliza partidele cu adevărat democratice din România, avertizează Cristian Ghinea, vicepreședinte al USR. Acesta spune că asistăm, în acest moment, la reeditarea planului interbelic, atunci când monarhia, sprijinită de Armată și servicii, a încurajat mișcarea legionară agresând simultan partidele democratice PNȚ și PNL, care se opuneau dictaturii lui Carol al II-lea.

Afirmațiile au fost făcute miercuri, la Humanitas Cișmigiu, când s-a lansat cartea „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”. Ghinea argumentează în volumul lansat miercuri că proiectul liberal pe care l-a gândit generația de la 1848 nu este încă realizat în România. „Nu poți face o națiune cu 2.000 de securiști”, a spus Ghinea, parafrazând o cuvântare celebră a lui Kogălniceanu, care spusese în 1861 că „nu poți face o națiune cu 2.000 de boieri”.

Vicepreședintele USR spune că agresarea acestui partid de către serviciile secrete din România este un fapt pe care l-a constatat și-l poate proba cu date concrete. În paralel, statul român promovează intensiv extremismul, pentru a muta atenția de la problemele importante ale României.

Mai jos, discursul lui Cristian Ghinea despre similitudinile între modul în care conducerea statului român a acționat în perioada interbelică și situația din această perioadă.

- Advertisement -

„În perioada interbelică, Armata și serviciile secrete au avut o politică explicită e agresare a partidelor democratice, de spargere a PNL și a PNȚ care se opuneau dictaturii lui Carol al II-lea. Nu se deosebește cu nimic de modul în care serviciile secrete agresează USR-ul astăzi”

„În perioada interbelică, Armata și serviciile secrete au avut o politică explicită e agresare a partidelor democratice, de spargere a PNL și a PNȚ care se opuneau dictaturii lui Carol al II-lea. Nu se deosebește cu nimic de modul în care serviciile secrete agresează USR-ul astăzi. Și o spun în carte cu nume, cu prenume, fără a cădea în paranoia. Mă bazez doar pe chestii pe care eu, ca fost ministru, le pot proba cu martori și cu date. (…)

Această luptă anti-privilegii continuă. Această idee că toți trebuie să fim cetățeni, că nu poți face o națiune cu 2.000 de boieri (afirmație făcută de Mihail Kogălniceanu în 1861 – n. red.), nu poți să faci o națiune cu 2.000 de securiști – e fix aceeași chestie – continuă.

(…)

- Advertisement -

Cred că pățim cu AUR aceeași poveste din interbelic. Ideea că legionarii erau populari copleșitor, la nivel de masă, nu e adevărată. Ei au luat 16%, cel mai mult, în niște alegeri. Însă ei au făcut agenda. Și nu numai că au făcut agenda, ei spuneau până la capăt ceea ce ăia din mainstream spuneau cu jumătate de gură. De fapt AUR și Simion spun până la capăt, cu toată gura, ce spunea Ponta, ce spune Ghiță, ce spune PSD-ul înainte de orice fel de alegeri. Înainte de orice fel de alegeri, PSD-ul devine un partid neo-fascist. Curat! Numai un partid neo-fascist poate să spună de Iohannis că nu e ortodox, că n-are copii și că nu trebuie votat. Asta e o logică greșită în sine, nu e doar o tâmpenie. Spui o chestie un background fascist. Ponta și PSD-ul la fel. Un partid aparent de stânga, înainte de alegeri, își pune puțin mov fascist, că ei cred că prind.

Vine AUR și ia de bună chestia asta. Ei fac ca legionarii, spun până la capăt. Dragnea spune «mândri că suntem români», ceea ce înseamnă că te duci, te cerți cu Bruxelles-ul, faci așa, un fel de show, dar în același timp vrei să fii și un politician de stânga, social-democrat, pro-european. Vine Simion și spune: «Nu, hai să fim până la capăt așa!».

Pericolul este ca AUR să mute toată dezbaterea spre extrema dreaptă, exact așa cum s-a întâmplat în interbelic. Pentru că acolo este un moment aberant al istoriei noastre. (…) Primele alegeri din România Mare au fost câștigate de democrați, dar a venit regele și a spus nu, nu-mi place de voi. A fost o nesocotire brutală a votului. Apoi, statul român a zis: «Ăștia democrați sunt periculoși!». Statul român însemnând monarhia, parte din servicii, Armata. A apărut un proiect de stat prin care PNȚ, partidele regionale apărute în România Mare au fost permanent călcate pe cap și băieții ăștia legionari mângâiați pe creștet. Legionarii au început cu crime politice pentru care au fost achitați în mod sistematic. Inclusiv Zelea Codreanu. Asta arată o toleranță mare a statului român la această ideologie. De-asta au fost periculoși, pentru că au mutat dezbaterea. Ceea ce se întâmplă și acum. E o întâmplare pe care o relatez în carte. Am dat drumul la televizor de 24 ianuarie și zice la România TV: «Incredibil, ce a îndrăznit să facă liderul Rezist, Dan Barna!». Dan zicea: «Oare ce oi fi făcut?». Și a stat chestia asta pe burtieră vreo 40 de minute. În acest timp, George Simion era în studio și vorbea poporului despre unire. Ce făcuse Dan Barna abominabil? Îndrăznise să joace hora unirii pe 24 ianuarie. Ăsta este sistemul! Televiziunile nu exprimă ceea ce vrea realizatorul liber, exprimă ceea ce vrea statul, în profunzimea sa, să vedeți. Asta vrea statul să vedeți: George Simion patriot, ține cu românii, liderul Rezist n-are voie să danseze hora unirii, că el nu e de-aici. Nu aparține acestor simboluri.

Această agresiune sistemică la adresa USR versus încurajarea sistemică a fascismului este parte dintr-un proiect politic similar cu acela interbelic. O spun explicit. Asta trăim. Pentru alegerile de anul viitor, același sistem pregătește Blocul Democratic (PSD-PNL – n. red.), ceea ce este foarte amuzant că se numește așa, care are ca pretext amenințarea AUR, cu obiectivul de a marginaliza mișcarea cu adevărat democratică exact așa cum au marginalizat mișcarea condusă de PNȚ în interbelic.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Europarlamentar român: „Criminalii din Guvern refuză banii UE pentru că nu pot să-i fure!” Solicitare oficială către Comisia Europeană să respingă cererea lui Ciolacu de a tăia din PNRR finanțarea de 740 de milioane de euro pentru spitale

* VIDEO. Lui Ciolacu i-a explodat în nas minciuna „9,4%”! Acum își contrazice propria mitomanie: de un an tot clămpănea că „nu putem mări pensiile din cauza plafonului de 9,4% din PIB, pus de USR în PNRR”

* În plină criză, Guvernul Ciolacu dă ilegal 180.000 de euro televiziunii lui Pandele, ca să trimită caravana lui Mircea Radu prin Europa

* VIDEO. Ură viscerală și propagandă rusească delirantă în emisiunea lui Marius Tucă. Istoricul Armand Goșu desființează minciunile „analistului” Hartmann: „Nimeni, în afara lui Putin, nu susține asta!”

* EDITORIAL. Nunta lui Cherecheș. Etalarea obscenă a avuției și puterii în fața gloatei flămânde

* Nașul TV, sancționat de CNA pentru că Radu Moraru n-a găsit tunelurile de sub Bucegi! Drumul secret spre Egipt rămâne ascuns

* VIDEO. Mahalagioaica Amalia Bellantoni a stricat deschiderea anului școlar la Belciugatele! Vrea să predea franceza, dar părinții elevilor nu o acceptă, pentru că a luat nota 5,2 la concurs și nu știe această limbă!

* Miza politică a lui Teodosie „Mache” Tomitanul – scaunul de Patriarh al BOR, oferit de o posibilă guvernare naționalist-filetistă „de AUR”

* Suspendare maximă pentru Simona Halep: 4 ani! Două abateri grave: dopaj și modificarea pașaportului biologic. Românca ar putea reveni abia la 35 de ani

* ANALIZĂ. Edi Iordănescu a scos maximum posibil cu o echipă modestă: 2-2 în Elveția, 1-1 cu Israel, 2-0 cu Kosovo. Adversarii au jucători mai buni

16 COMENTARII

  1. Carol al II lea a avut o politica de agresare a paridelor democratice.

    Eu ca taranul, ma intreb, partidele politice democratice nu l-au agresat pe Carol?

    1. Cine dracu l-a adus rege pe Carol? Partidele democratice.
    2. Cand Maniu si oamenii lui mosmondeau afacerea Skoda, impreuna cu oamenii NKVD-ului de la Skoda unde erau partidele democratice? Il injurau pe Carol ca are amanta. Asta a fost replica lui Maniu.
    3. Cand homosexualul Titulescu deturna tunurile Schneider de mare calibru, catre comunistii din Spania, unde mama dracului erau partidele democratice? Complotau cu filosovieticul Benes , Alexandre Orlov si Litvinov ca sa acopere panamaua!
    4. Cat de democrati erau democrati de pe listele cu mita de la Marmorosh Blank? Cat de democrat era Iorga si ceilalti, care cereau spagi atat de mari ca au bagat sistemul bancar in faliment, inclusiv Marmorosh Blank?
    5. Cat de democrati erau Iorga si ceilalti cand organizau asasinarea lui Codreanu si aruncatea acestuia in groapa cu var nestins? Unde era democratia?
    6. Unde era democratia cand Maniu transmitea catre englezi, nestiind ca tot ce trada el ajungea automat la sovietici?
    7. Cat de mult a sustinut Carol pe lsgionari, daca a organizat lagare de exterminare, unde au fost ucisi fara judecata mii de oameni nevinovati?
    8. Unde erau democratii cand homosexualul Titulescu juca geamparaua cu sovieticii, sperand la un utopic pact de neagresiune?
    9. Cand Titulescu, santajat de Ochrana, impunea, din pozitia de ministru de finante, trimiterea tezaurului la Moscova unde erau partidele democratice? De ce intrigantul asta nu a fost eliminat din viata politica si a fost lasat sa distruga Romania? Da, impotriva conducerii Marmorosh Blank. Interesanta asta.
    10. Nu Carol a distrus Romania ci lacomia si prostia politicienilor democrati. Inclusiv Maniu. In absenta geniului lui Ion I.C. Bratianu totul s-a dus de rapa. Cat de mult l-au hulit democratii si pe Ion I.C.

    D-l Ghinea demonstreaza ca nu prea cunoaste istoria neamului Romanesc, si e in cautarea unui narativ peopagandistic. Gresita directie.

    • Ia-o de la Burebista ! 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
      USR-ul e de vină ! 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  2. Eu am zis ca ma abțin cind e vorba de USR dar e greu sa ma abțin cind văd că ultrasii USR devin tot mai agresivi și scriu articole si comentarii cu pretenția că sint obiectivi. Ne iau de prosti. Putina decentă nu strica, românii vor avea suficienta maturitate în 2024.

  3. Nu doar Ghita Tv sau Pacuraru TV se se preteaza la tot felul de mizerii pe care doar prostii le cred, dar, oriunde se duc, PSD-istii si trompetele lor au program de a raspandi despre USR lucruri fara nicio legatura cu realitatea.
    Eliminarea USR este este un obiectiv pentru cei interesati sa mentina Romania in dezastrul in care este scufundata.
    Sunt ingrijorati, deoarece USR este partidul capabil ca, impreuna cu partidele mai mici care i se alatura, sa scoata Romania la liman.
    Ar fi extrem de necesar ca intelectualii luminati ai tarii, daca exista, sa se mobilizeze si sa sprijune activ aceasta alianta din jurul USR.

  4. Consideratiile dlui Ghinea despre activitatea actualelor „servicii” sunt in opinia mea corecte, desi cred ca sunt unii dintre securisti care nu le place ce se intampla. Insa acesta este secretul lui Polichinelles pe care il stiu pana si unii dintre spectatorii cei mai invederati de la Antena 3 sau Realitatea (RTV-isti mai putini caci acolo IQ-ul este „ganz Unten”). In schimb echivalarea serviciilor actuale cu ce exista in materie de spionaj in Romania inainte de 1940 este grosolanalmente „out of order”. Cred ca dl tanar politician nici nu are pregatirea si mai ales documentarea necesara ca sa faca astfel de inferente. Este adevarat ca regele Carol al II lea si camarila sa au incercat sa se foloseasca de elemente si partide nationaliste si/sau antiseminte („fasciste” cum stangist si totodata simplist eticheteaza dl Ghinea si aici o intrece pana si pe Tov. Lavastine, porcaitoarea en-chef a varfurilor culturale romanesti ) pentru a isi consolida puterea politica. Insa atunci Romania era intre ciocan si nicovala si dupa cum s-a vazut , cu sau fara partide democratice tara tot ar fi fost dezmembrata si umilita iar dupa 1945 inevitabil ocupata de URSS. Evolutia politica din Romania in apropierea celui de al doilea razboi mondial a fost determinata de dinamica relatiilor germano-sovietice. Nu serviciile de spionaj romanesc au inventat acest fascism incriminat de Ghinea. De ce atunci legionarii – fascisti invederati dupa standardul istoricului de conjunctura – i-au executat la Jilava pe Moruzov si pe seful Politiei carliste ? Pentru ca acestia l-ar fi creat pe Corneliu Zelea Codreanu ca pe Georgica Che Gargara serviciile de azi ? Haida de!
    Acum, desi multi habauci valahi nu inteleg, avem o alternativa salvatoarea : aliatii occidentali. Nu mai suntem in paradigma Hitler-Stalin ca in 1938-1940.
    Este regretabil ca o editura de prestigiu incurajeaza promovarea unor teorii simpliste si in fond false care nu fac altceva decat sa dea apa la moara unora care o sa sara in sus de bucurie : „Am spus noi ca romanii erau fascisti si de aceea s-au aliat cu Hitler !”. Oare nu ne spunea acelasi lucru si Generalui Lebed in 1992, comandantul armatei a XIV-a si mai de curandi si lingatoarea de capsunele, Tov. Zaharova, aceasta paparuda de can-can slavica neavand pretentiile de istoric a dlui Ghinea care din pacate este cautionat de personal academic calificat (Cristi Preda, Murgescu si implicit dl Liiceanu ca editor, intelectuali care pana acum nu i-am auzit sa emita speculatii si aprecieri stangiste).

    • Ghinea a scris o carte pe care inca nu am citit-o. S-ar putea sa interpreteze gresit unele adevaruri istorice.
      Dar noi traim ACUM, si se intampla lucruri foarte grave. Prezentul trebuie sa fie adevarata preocupare.
      Nu stiu cum a tratat in aceasta carte prezentul, dar implicarea lui reala in lupta care se duce ACUM este corecta.
      A-l ataca pentru greseli de interpretare a istoriei este pentru unii pasionati un exces scuzabil. Dar pentru altii o schema tactica usor de recunoscut: Ghinea minte si nu respecta trecutul poporului roman – USR e dusmanul poporului.

  5. Mă îndoiesc că USR este atit periculos incit sa se coalizeze împotriva lui televiziunile și celelalte partide. USR ar trebui sa-si schimbe abordarea si echipa de lideri răsuflati. Trebuie sa-l vedem ca pe o alternativa iar asta depinde numai de ei, mai puțin de ultrasii lor. Ar trebui intr-un fel sa preia sloganul lui Ciolacu dar invers, „fapte, nu vorbe”.
    Mult mai periculos este AUR, dar PSD PNL prin tot ce fac ei nu fac decit sa umfle procentele AUR.

  6. Sa te dai „de dreapta” si sa resapezi mizerii trotskyiste, e cam prea mult.

    Un brand bun presupune integritate si consecventa. Jocul asta de-a alba-neagra ideologica e prea mult pentru mine.

    (Si Basescu s-a lasat tras in capcana asta si s-a facut praf. Nu-mi imaginez ce poate crede Ghinea.)

    Cum o fi venind asta? Luptam impotriva ocupatiei rusesti reluind temele ptopagandei rusesti?

    Ghinea tocmai s-a sinucis politic.

      • Nu pricepeti nimic, nu-i asa?
        L-a pus dracu’ si cu tasu’ pe Ghinea sa vorbeasca prostii?
        Sau pe Barna sa propuna reorientarea aliantelor militare? Sau pe Ciolos sa otraveasca si mai tare relatia cu Polonia?

        USR teoretic se adreseaza unor oameni logici si cu memorie functionala, cu dragoste de tara si adevar.

        Practic, a ajuns sa fie prizonierul unor talibani.

        Cum credeti ca suna ceea ce tocmai ati spus? USR este sfanta sfintelor, orice dezacord este un atac la sfanta sfintelor! Pai oameni buni, mentalitatea asta e caz de tratat la paihiatrie nu de exhibat in ziar.

        Serios, voi chiar sunteti incapabili sa va vedeti greselile si sa invatati din ele? Sau tineti neaparat sa pierdeti voturi cu niste odiotenii ca cea de fata?

  7. Ajuți pe cineva care e capabil de reforma. Barna și Mosteanu ți se par de viitor? Am auzit ca ei deschid liste la următoarele alegeri. Nu prea vad dorință de reforma, mai degrabă anchilozare. Oricâtă bunăvoința am avea încă nu ne putem pronunța. Poate totuși va sări iepurele de undeva. Le dorim succes.

  8. Baiatul asta de la USR spune numai prostii, iarasi USR-ul da cu mucii in fasole. Astia au nevoie de cineva sa I invete sa comunice. De ce nu a facut pacaliciu asta de Ghinea o analogie cu Evul Mediu sau cu dacii ca tot sunt la moda. Intelegem din comunicatul lui ca USR este un partid de stanga care are ceva cu monarhia, cu legionarii, paradoxal si cu comunistii. Le place globalismul, urasc proprietatea privata afirmand ca sunt prea multi proprietari in Romania si copiaza principiile si legile economiei nord americane de dragul capitalismului. Dar multe lucruri din capitalismul nord american nu se pot implementa la noi in tara, cel putin asa cum il doresc cei de la USR sau unii liberali. De exemplu liberalizarea preturilor la energie a fost o mare prostie. O mare parte din populatie nu putea sa-si plateasca facturile la energie. Domnisoara Cristina Pruna a spus in 2021 ca putem alege orice distribuitor; resultatul a fost ca la orice companie mergeai pretul era la fel de mare. Nu poti face capitalism de dragul capitalismului aplicand mot a mot principiile pe care unii USR isti si liberali le au invatat cand au studiat in vest. Nu avem nici teritoriul, economia sau/si populatia Statelor Unite sau Canadei, nu avem sistemul de drept pe care il au aceste tari si multe altele. Cu tot capitalismul lor, astazi, in America si Canada, in special in statele si provinciile conduse de liberali se pot observa cartiere intregi de corturi, cu oameni care se drogheaza si isi fac nevoile pe strada. In California sunt zeci de mii de oameni care traiesc in corturi, in special in orasele mari; la fel in statul Washington, BC in Canada. Se potimplementa anumite principi, reguli, legi pe care le intalnim in cultura nord americana, dar adaptate la cultura si nivelul nostru de trai. Poate ar trebui sa incepem cu justitia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -