vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăFără categorieVIDEO. Momente penibile pentru Putin, lăsat să-l aștepte pe președintele egiptean

VIDEO. Momente penibile pentru Putin, lăsat să-l aștepte pe președintele egiptean

-

Momente absolut stânjenitoare pentru președintele rus Vladimir Putin, nevoit să-l aștepte peste 20 de secunde pe omologul său egiptean, generalul Abdel Fattah Al-Sissi, la o întâlnirea tete-a-tete petrecută chiar la Sankt Petersburg. Episodul, surprins pe camerele video și devenit viral, a alimentat și mai tare speculațiile cu privire la pierderea de prestigiu pe care Putin a înregistrat-o mai ales în rândurile liderilor autoritari, care apreciază în primul rând forța.

La Sankt Petersburg se ține cel de-al doilea summit Russia – Africa, la care participă zeci de lideri de pe continentul negru, mai ales din țări unde la putere se află dictatori sau conducători autoritari.

Pe parcursul celor două zile de lucrări au avut loc și momente caraghioase, cum ar fi acela în care generalul Ibrahim Traore, președintele statului Burkina Faso, a proclamat lupta până la moarte cu colonialismul occidental, iar Putin a aplaudat în vârful degetelor. În același timp, Putin a anunțat că vor fi șterse 23 de miliarde de dolari din datoriile țărilor africane față de Rusia și că se va intensifica colaborarea în baza căreia studenți și ofițeri africani vor fi primiți la Moscova, pentru a fi instruiți.

- Advertisement -

Acesta poate fi un motiv de îngrijorare pentru țările occidentale, pentru că este foarte probabil ca africanii veniți la studii în Rusia să fie recrutați de serviciile secrete, urmând ca apoi să fie transformați în elite controlate de Moscova.

Episodul cu generalul Al-Sissi arată însă că nu toate țările africane sunt dispuse să intre pe orbita Rusiei. Egiptul este una dintre puterile de pe Continentul Negru care are relații cu Statele Unite. În aprilie, puterea de la Cairo a renunțat la colaborarea militară cu Rusia și la comanda avioanelor de luptă Su-35, informând că va fabrica muniție pentru Ucraina.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Curtea de Justiție a UE desființează regimul mafiot Iohannis – PSD – servicii: prescripția faptelor decisă de CCR, prin care au scăpat toți infractorii, este ilegală!

* „În loc să taie pensiile speciale și sinecurile, Ciolacu ne crește nouă taxele. Un parazit nu-și părăsește niciodată gazda de bunăvoie”

* Principalul vinovat instituțional pentru „azilele groazei”, secretarul de stat impus de Lia Olguța Vasilescu, a rămas în funcție. Jurnalistul Vanghele: „Ăsta e creatoru’ sistemului ăstuia nemernic, lumpenu’ ăsta patibular”

* VIDEO. Fiara dezlănțuită, în cazul „azilelor groazei”, deși era filmată și avea în față un bărbat în putere. „E clar că bieții bătrâni nu aveau nicio șansă, îi zdrobea bruta”

* VIDEO. Comportament bizar al șefei unui „azil al groazei”: a dansat pe stradă cântând „Criminalaaaaa!”. Dezlănțuirea în 7 fotografii

* VIDEO. Avocatul torționarilor din cazul „azilelor groazei”: fostul milițian Pavel Abraham, acuzat că a maltratat protestatari la Mineriada din 13-15 iunie 1990

* Dosarul „Otopeni”: șpăgi de peste 1,5 milioane de euro erau notate minuțios într-un fișier numit ”Viața e frumoasă”!

* SONDAJ. Românii au cea mai mare încredere în Codruța Kovesi. Intenția de vot la partide: PSD – 31%, PNL – 19%, AUR – 18%, USR – 11%

* VIDEO. La o zi după ce a nenorocit Nașul TV, Șoșoacă a adus o amendă și pentru Realitatea Plus! De data asta, complice la fake-news i-a fost conspiraționista dragnistă Anca Alexandrescu

* VIDEO. Hulpavul preot Calistrat povestește cum își dijmuiește enoriașii: 10% din toate cheltuielile nunții! „L-ați luat pe Dumnezeu de prost? Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? 10% trece-mi în cont sau pune-mi în plic!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -