Klaus Iohannis s-a decis să dea încă o șansă PSD-ului, ferindu-l pe Marcel Ciolacu de decontarea electorală a grevei profesorilor. La o singură zi după ce anunțase că rotativa guvernamentală trebuie să se încheie până la 1 iunie și că totul trebuie să meargă „sticlă“, președintele s-a răzgândit și spune că demisia lui Nicolae Ciucă și instalarea lui Marcel Ciolacu în funcția de premier se amână până după ce profesorii vor ieși din grevă. Acest lucru înseamnă că PNL va rămâne, o dată în plus, să deconteze dezastrul guvernării comune cu PSD.
Liderii coaliției s-au întrunit vineri dimineață, a doua zi după anunțul lui Klaus Iohannis, și surse din PSD, PNL și UDMR spun că se va anunța oficial amânarea rotativei guvernamentale.
Generalul Nicolae Ciucă anunțase miercuri că vineri își dă demisia. După declarația lui Iohannis, șeful Guvernului a primit „la loc comanda“ și va rămâne în funcție, pe post de paratrăsnet al nemulțumirilor și criticilor populare. Marcel Ciolacu rămâne în rezervă, urmând a fi activat după ce va fi trecut furtuna.
Această schimbare sugerează că șeful PSD este alesul Sistemului pentru a candida la Președinție anul viitor.
Până atunci, însă, Guvernul se confruntă cu furia oamenilor. 15.000 de profesori, susținuți de sute de elevi, au protestat joi în Piața Victoriei față de salariile mizerabile. Marți e așteptat un nou protest de amploare, de data asta la ușa lui Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Această acțiune sindicală a zguduit deja din temelii regimul Iohannis-PSD-PNL, toți cei implicați neștiind cum să scoată cămașa.
Profesorilor li se spune că nu sunt bani la buget, deși coaliția PSD-PNL mărește aproape săptămânal veniturile diferitelor categorii privilegiate de bugetari și angajează în ritm susținut clientela de partid în administrație.
În paralel, aceeași coaliție PSD-PNL a transmis Bruxelles-ului că e dispusă mai degrabă să renunțe la miliardele de euro din PNRR pentru modernizarea României, decât să taie pensiile speciale care înghit 2,4 miliarde de euro pe an.
Excelente articolele din ziaristii.com!
Felicitari dlui Cartianu si colegilor din redactie!
Actualul inca presedinte al Romaniei se face de ras prin inconsecventa declaratiilor. Daca ieri anunta ritos ca pana la 1 iunie va fi gata noul guvern rotativa, astazi a dat o la intors.
Impresia lasata este penibila
Un personaj cinic care a castigat doua mandate de 10 ani in total pentru ca a fost raul cel mai mic. El a fost de la inceputuri marioneta grupului Voiculescu care a nasit USL cu alte doua marionete ale vremii Ponta si Antonescu. Recentele vizite in care a spart bugetul presedintiei cu avioane luxuoase si escale sa-si ia frumusetea de la poarta casei denota un individ lipsit de orice scrupule fata de votantii sai. Pana si Basescu a dat satisfactie votantilor sai cat a fost presedinte, nu si Iohannis care s-a sters la fund cu voturile a 6.5 milioane de romani si i-a desconsiderat pe cei care au stat la cozi umiliti in fata ambasadelor.
De asta nu mai pot dormi lacheii lui iohann din fostul pedele..asta le-a fost misiunea inca din 2014,dupa mazilirea lui Crin Antonescu.In 2024,vom asista cu totii la fuziunea cu pesede,ce greu e sa ghicesti!Mission accomplished!
A nu stiu cata oara Premierul de la Grivco da o sansa P$D. D-asta are tupel sa sparga banul public cu vizite inutile. Are spate asigurat.
Nu cred ca da o sansa PSD, este prea evident ca omul a jucat de la inceput in tabara adversa. PNL va pierde in alegeri enorm si va ajunge sub 10%, iar PSD din nou va lua caimacul si nu va mai avea nevoie de atarnatori. Cel mult le va oferi niste posturi caldute unora ca Bode, Ciuca.
Problema cea mare este ca Ciolacu a declansat greva profesorilor pentru ca sa santajeze sa nu preia guvernul. Din pacate foarte putini s-au prins ca individul acesta nesimtit si needucat este un golan cu tupeu. Cocoselul PNL a picat de closca, castanele de scoate onorabilul doctor fals Ciuca pensionar de lux la putin peste 50 de ani, ingrasat din bani publici.
Klaun e mare maestru la trucaje 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂