vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsVIDEO. O gașcă de motocicliști enduro, care teroriza vietățile dintr-o pădure din...

VIDEO. O gașcă de motocicliști enduro, care teroriza vietățile dintr-o pădure din Brașov, a dat peste bârlogul unui urs. Animalul speriat s-a repezit la „fumegători”

-

O gașcă de indivizi care terorizau cu motocicletele vietățile dintr-o pădure din județul Brașov a dat peste bârlogul unui urs, incidentul fiind aproape să se încheie tragic. Animalul, speriat de vacarmul infernal făcut de motoarele sălbaticilor, s-a repezit și a ajuns la prima motocicletă, dar ocupantul acesteia o abandonase deja și o rupsese la fugă.

Una dintre cele mai barbare și distructive modalități de „distracție“ a enduriștilor din România este de a cutreiera pădurile cu motocicletele ori cu ATV-urile. Acestea distrug solul și îngrozesc de moarte toate vietățile cu zgomotul lor infernal. Unele dintre animale – păsări și mamifere deopotrivă – mor efectiv de infarct, din cauza spaimei.

În urma acestor indivizi rămâne un dezastru ecologic: pete de ulei și benzină, poteci și drumuri distruse, pajiști rupte de pneuri, ambalaje de mâncare și peturi aruncate la întâmplare.

Intrarea cu motocicleta enduro ori cu ATV-ul în pădure este interzisă, dar legea nu se aplică niciodată și derbedeii fac prăpăd inclusiv în rezervațiile naturale.

- Advertisement -

Incidentul de zilele trecute a fost înregistrat de camera video montată pe casca unuia dintre motocicliști. Cei trei au nimerit peste bârlogul unui urs – posibil aflat încă în hibernare.

Animalul îngrozit a ieșit și s-a repezit spre grup. Primul dintre motocicliști și-a abandonat vehiculul și a rupt-o la fugă, abia având timp să se depărteze înainte ca ursul să ajungă la motocicleta căzută. Cel care avea montată camera video pe cască a avut în prima clipă intenția să fugă și el, dar și-a dat seama, probabil, că ursul era mult mai rapid și i-ar fi ajuns, așa că s-a răzgândit și a început să tureze motorul.

- Advertisement -

Speriat de zgomot, animalul s-a întors și a fugit, dar dacă al doilea motociclist n-ar fi turat motorul, e foarte probabil ca episodul să se fi încheiat cu victime.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Desființați pensiile speciale! Nu puneți în pericol dezvoltarea României pentru a conserva privilegiile unor caste!”

* Liberalii în Senat: „Ciucă are 3.000 de euro. Dacă asta vi se pare o pensie mare…”. În realitate, premierul are 3.600 de euro, de 10 ori mai mult decât pensia medie în România. Și s-a pensionat la 52 de ani!

* Guvernul PSD-PNL anunță că e gata să renunțe la 700 de milioane de euro, din tranșa a doua a PNRR, pentru că n-a introdus legea avertizorului de integritate

* VIDEO. Ciolacu minte ca o poștă sovietică: zice că PNRR e „secret”, deși atât el, cât și ceilalți PSD-iști l-au votat în Parlament! Documentul poate fi citit de oricine, oricând, pe site-ul ministerului

* Rusofilul Cozmin Gușă îi ia apărarea lui Rareș Bogdan și spune că acesta e victima SUA: „Vă dau un nume – Victoria Nuland. Face ce dorește în România. Acesta e ultimul dans al lui Rareș Bogdan”

* Kovesi va sesiza Comisia Europeană asupra reintroducerii OUG 13 de către coaliția PSD-PNL: „Este intenția de a dezincrimina parțial infracțiunea de abuz în funcție”

* George Simion s-a întâlnit cu un șef al FSB la Cernăuți, dezvăluie fostul ministru al Apărării din Moldova. „Asta explică de ce AUR face politică pro-rusă în România“

* Cum au blocat PSD și Grindeanu autostrada spre Moldova chiar și când aveau la cheie banii și proiectul. „O ignoră pur și simplu. Nu se lucrează pe niciun metru din cei 300 de kilometri“

5 COMENTARII

  1. „O bandă de motocicliști enduro”?!
    Pentru moment am crezut că sunt la Ghiță TV, sau la Pocăilă 3.

    Autorul articolului probabil că are o ură personală față de motocicliști, cel puțin așa rezultă din vehemența cu care a prezentat „nenorocirea”.
    Astfel de generalizări sunt periculoase și incită la ură, stimată redacție. Din întâmplare sunt și eu motociclist, deși nu fac parte din nici o „bandă” și nu am motocicletă enduro.
    De-a lungul celor peste 20 de ani de când am această pasiune, am observat (și mi se confirmă prin acest articol) că românii nu pot să depășească prejudecățile pe care le au vis-a-vis de motocicliști, probabil influențați de înțelepciunea populară sau de filmele americane, conform cărora motocicliștii sunt sataniști, drogați, violenți și antisociali. Și fac gălăgie, dom’le!
    În nenumăratele mele drumuri prin țară am fost șicanat în trafic, înjurat, blestemat, scuipat, s-a aruncat cu pietre după mine, etc., deși nu am făcut nimic ilegal, motocicleta mea este înmatriculată, cu ITP la zi, cu asigurare plătită, iar pentru o perioadă desul de lungă a fost singurul mijloc de transport de care dispuneam. Ca să înțelegeți absurdul situației, eram înjurat pentru că făceam naveta la serviciu cu motocicleta! Probabil că, dacă aș fi avut vreo mașină second-hand adusă de prin Germania, fără frâne, cu toba spartă, cu direcția distrusă, nu ar fi fost nici o problemă.
    Nicăieri, cu excepția României, nu am întâlnit un asemenea val de ură față de motocicliști, iar asta spune multe despre mentalitatea bolnavă a acestui popor.
    Pe principiul reciprocității, aș putea să afirm că „O bandă de jurnaliști plătiți de partidele politice contribuie la reprimarea democrației prin articole părtinitoare și subiective, prin ignorarea subiectelor cu adevărat importante, preferând să distragă atenția prin știri bombastice și fără nici o importanță”.
    Cum sună, stimați jurnaliști, când sunteți luați „la grămadă” cu vânduții din presă?

    Cu stimă,
    Un motociclist

  2. „Autorul articolului probabil că are o ură personală față de motocicliști”
    Nu domnule, n-are nimeni nimic cu motociclistii, dar eu unul le-as da amenzi drastice. Ce-ar fi daca 10000 oameni ar umbla zilnic creanga prin paduri cu ATV-uri? Ar mai exista forme de viata prin acele paduri?
    Aceasta aroganta semnata de „Un motociclist” arata exact nivelul lui de educatie. Nici o ingaduinta fata de acesti aroganti needucati!

    • Adică dumneata crezi că doar niște needucați ar putea fi motocicliști?!

      Nu am spus nicăieri să nu fie sancționați, dacă au greșit. Am spus doar că se generalizează, am dat și un exemplu.
      M-am semnat „Un motociclist” și mi s-a mai confirmat o dată mentalitatea românească. Gata, e clar, sunt doar un „arogant needucat”. :))))

    • Scuze, eu m-am referit strict la deranjul din paduri si din spatiile protejate. Incolo fiecare are dreptul sa circule cum doreste daca respecta legea si normele de poluare fonica. Cei din filmare NU au respectat legea, de asta am postat.
      Drum bun!

      • Nu trebuie sa ti ceri scuze, domnul “un motociclist” se victimizeaza. Probabil a avut cateva experiente nefericite cu motocicleta. Articolul de mai sus nu generalizeaza. In articol se vorbeste despre un grup de motociclisti prin padure.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -