vineri, mai 31, 2024
AcasăRăzboi în Ucraina„Vei fi nevastă de campanie!“ Femeile din armata rusă sunt „distribuite“ între...

„Vei fi nevastă de campanie!“ Femeile din armata rusă sunt „distribuite“ între ofițeri, ca să-i „consoleze“. Cine refuză doarme afară, cu șobolanii, ori e trimisă în linia întâi

-

Femeile înrolate în armata rusă se confruntă cu abuzuri sexuale din partea ofițerilor, care le forțează să devină „neveste de front“, alternativa fiind o viață de coșmar ori trimiterea de-a dreptul în linia întâi a războiului din Ucraina, ca „să-și bage mințile-n cap“, relevă o anchetă a publicației „Europa Liberă“ – secțiunea rusă. Sunt prezentate cazurile concrete ale unor femei înrolate din diverse motive și aflate sub contract la diverse arme, dar care au fost luate de comandanții care și le-au împărțit efectiv ca la piață.

Una dintre victime, care a acceptat să-și povestească experiența, are deja două luni de când face tratament la psiholog, cu antidepresive puternice, încercând să uite prin ce-a trecut.

Margarita relatează că femeile din compania medicală a regimentului din care a făcut parte au fost „convinse“ prin amenințări să întrețină relații sexuale cu ofițerii. Acum, după luni de teroare, ea are frecvente atacuri de panică și coșmaruri. „Mi se întâmplă să am impresia că e cineva care umblă pe la fereastră ori că obiectele se mișcă. Sau că altcineva stă pur și simplu pe mine“, spune Margarita, care nu mai suportă să rămână singură.

Lucrurile relatate de femeie despre realitățile din interiorul armatei ruse sunt înfricoșătoare: uciderea soldaților de către propriii colegi, ofițerii beți care abuzează de militarii mobilizați, forțarea femeilor căsătorite din compania medicală să întrețină relații sexuale. Margarita spune că au încercat s-o bage și pe ea „sub cineva” încă din prima zi.

- Advertisement -

Femeia a primit propunerea să semneze un contract cu armata în vara lui 2022. Părăsise cariera militară în 2017, după 11 ani, dar de atunci n-a reușit să-și găsească un serviciu bun și nici să se adapteze la viața civilă, așa că a acceptat, mai ales că avea copiii bolnavi și datorii la bănci. „M-au dus la clinica medicală, ca infirmier la spital. A trebuit să învăț foarte repede, nu era timp de gândire“.

Margarita s-a înrolat la departamentul medical, dar colonelul a luat-o „să lucreze“ pentru el. „Polkan a pus ochii pe tine. Probabil că vei fi o soție de teren

Numai că, între timp, femeia fusese văzută de colonel, care a pus ochii pe ea. A dat ordin să fie mutată la cartierul general al regimentului. „Când am ajuns prima dată la Nijni Novgorod, la Novosmolino, acest colonel m-a remarcat imediat la formație. El este la comanda Regimentului 10 de tancuri. Mi-a spus: «Margot, vino la mine!». M-a întrebat de ce nu sunt echipată, nu aveam uniformă atunci. I-am spus că serviciul nostru profesional funcționează foarte prost și că nu există o mărime pentru mine. A ordonat să fiu echipată și a spus că mâine voi merge la sediu, să lucrez. La început nu am înțeles, credeam că am ajuns la clinica medicală, iar eu trebuie să studiez medicina. Iar când m-am dus la sediu să lucrez și am început să comunic cu băieții de la departamentul de personal mai aproape, mi-au spus: «Polkan a pus ochii pe tine. Probabil că vei fi o soție de teren». Am întrebat ce înseamnă asta, iar ei mi-au răspuns: «Gătește, spală și satisface-l»”.

După o lună, regimentul a fost trimis pe frontul din Ucraina. Acolo, deși colonelul devenea din ce în ce mai insistent, ea a încercat să-și facă treaba, să îngrijească răniții și să fie utilă, dar în schimb s-a trezit în mijlocul unui adevărat coșmar. Când a înțeles că Margarita nu avea de gând să devină de bunăvoie o „soție de campanie“, ofițerul a ordonat să i se creeze condiții insuportabile, care s-o forțeze să accepte. „Când am ajuns la «zero» (adică în Ucraina – n. red.) și am intrat în sfârșit în unitatea medicală, comandantul acesteia mi-a spus că polkanul a ordonat să fiu pedepsită sever”, povestește Margarita. „Timp de o lună am trăit pur și simplu pe stradă. Când alții își petreceau noaptea în corturi și case, eu dormeam pe jos, lângă drum, într-o mică pădure. Împreună cu șoarecii de câmp. Am încercat să mă încălzesc, bineînțeles. Dar când îți este frig, nu dormi niciodată. Ai putea pleca și flămând. Au vrut să-mi înfrângă voința, în general, așa încât să accept să mă culc cu el. Dar am supraviețuit, iar când și-a dat seama de asta, am fost aruncată imediat la artilerie, tot la ordinul lui. În zona roșie, chiar în față. Poate că a crezut că o să mor acolo“.

- Advertisement -

Cele 7 femei din unitatea medicală au fost împărțite între comandanții de plutoane. Unul își bătea cu ciomagul „nevasta“, care era măritată în viața reală. Într-o zi, a împușcat-o. Cazul s-a mușamalizat, rușii au dat vina pe ucraineni

Margarita relatează că în unitatea medicală a Regimentului 10 tancuri erau în total 7 femei cu vârste cuprinse între 23 și 38 de ani. Pe fiecare dintre ele au încercat s-o „plaseze“ câte unui comandant de pluton. Scenele erau îngrozitoare: „Una pentru recunoaștere, cealaltă pentru tancuri, iar a treia pentru infanterie. Când ne-am dus acolo, nimeni, desigur, nu știa ce se întâmpla. Iar când am înțeles totul, nu a mai fost cale de întoarcere“, spune Margarita. „Am văzut cu ochii mei cum un comandant de pluton a împușcat-o pe prietena «lui», Svetlana. Au băut acolo, sau a existat un fel de gelozie, nu știu. Și au aranjat ca și cum ar fi făcut-o ucrainenii. El s-a împușcat în braț, ca și cum ar fi apărat-o, iar după trei săptămâni, cam așa, s-a întors din spital“.

Victima bețivului, Svetlana, a supraviețuit acestei întâmplări, dar a rămas cu dizabilități. A fost operată deja de 5 ori și urmează o a 6-a intervenție chirurgicală. Acum, Svetlana s-a întors acasă, în Buriatia, așteptând să revină la Moscova pentru încă o operație.

Înainte s-o împuște, comandantul plutonului cu indicativul „Acacia” o bătea pe Svetlana cu un ciomag. La aceste bătăi au existat martori. Margarita spune că ceea ce s-a întâmplat i-a provocat un șoc îngrozitor. Toate femeile din unitatea medicală erau căsătorite, dar numai Svetlana i-a spus soțului ei că erau obligate să se culce cu ofițerii.

Comandantul unității medicale era tot o femeie cu gradul de colonel, care era și ea indignată de ce se întâmpla, dar nu a intervenit niciodată în ajutorul subordonatelor sale. Așa că aproape toate femeile, cu viața transformată într-un coșmar, au cedat și au acceptat să le furnizeze servicii sexuale ofițerilor ruși din regiment. Unele dintre ele, spune Margarita, au fost obligate să facă și sex în grup. Supraviețuitoarea spune că nu e nimeni de condamnat, pentru că acolo era o chestiune pur și simplu de supraviețuire.

O altă femeie, pe nume Marina Zaițeva, care a fost subofițer între 2001 și 2006, interval în care a fost trimisă în Cecenia, a relatat pentru publicația Europa Liberă – secțiunea rusă că așa-zisele „neveste de campanie“ există de mult timp în armata rusă. Femeile care acceptă acest rol pot fi date de la un militar la altul dacă „soțul“ este transferat în altă parte.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Coaliția PSD-PNL readuce în forță Ordonanța 13 a lui Dragnea, cu prag și mai ridicat, de 250.000 de lei, pentru iertarea abuzului în serviciu

* Liberalii în Senat: „Ciucă are 3.000 de euro. Dacă asta vi se pare o pensie mare…”. În realitate, premierul are 3.600 de euro, de 10 ori mai mult decât pensia medie în România. Și s-a pensionat la 52 de ani!

* VIDEO. Ciolacu minte ca o poștă sovietică: zice că PNRR e „secret”, deși atât el, cât și ceilalți PSD-iști l-au votat în Parlament! Documentul poate fi citit de oricine, oricând, pe site-ul ministerului

* Liberală din preajma lui Rareș Bogdan, atacuri violente la UE și propagandă rusească delirantă. „De ce nu mai sunt bani de pensii? Că se fac politici de diminuare a populației? Că se aruncă banii în farma și armament?”

* George Simion s-a întâlnit cu un șef al FSB la Cernăuți, dezvăluie fostul ministru al Apărării din Moldova. „Asta explică de ce AUR face politică pro-rusă în România“

* Șoșoacă, scelerată: „Am devenit ținta numărul 1 a criminalilor ucraineni. Vor să mă elimine fizic”. Putinista a fost declarată „amenințare la adresa securității naționale” a Ucrainei și supusă unui regim de sancțiuni

* Colonelul Turcescu și-a găsit locul: s-a angajat la televiziunea clanului Firea-Pandele! Milionarul putinist va fi plătit generos de locuitorii orașului Voluntari. Va fi coleg cu Oana Lovin și Mădălin Ionescu, prietenii ambasadorului Kuzmin

- Advertisement -

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -