Miercuri după-amiază, Laura Codruța Kovesi a fost așteptată la Aeroportul Otopeni de câteva zeci de oameni, cu buchete de flori. Fosta șefă a DNA a transmis câteva mesaje de mare impact, mulțumindu-le tuturor celor care luptă pentru justiție și stat de drept în România.
De asemenea, s-a declarat solidară cu procurorii și judecătorii care duc o luptă dreaptă și grea în aceste zile.
Declarațiile Laurei Codruța Kovesi la Otopeni
- „M-am înscris în cursa pentru Parchetul European (EPPO) ca profesionist. Nu am avut suportul guvernului de la București, nici nu l-am cerut, nici nu mă așteptam și nu mă aștept să-l primesc”.
- „Ceea ce a depins de mine am făcut. Este o mare onoare că am obținut primul loc la selecția tehnică a Comisiei Europene și că am avut ocazia să-mi susțin candidatura în Parlamentul European, alături de alți doi profesioniști. Competiția pentru desemnarea EPPO a fost organizată într-un mod desăvârșit, sunt bune practici din care toate țările au ceva de învățat; și mai ales noi, în România, avem de învățat”.
- „Acest vot din Parlamentul European nu a fost doar pentru mine, ci a fost un vot pentru sistemul de justiție român, dar și pentru toți cetățenii români care au susțintut în ultimii ani lupta anticorupție și statul de drept. Acest vot a fost pentru toți procurorii și judecătorii din Europa care sunt supuși presiunilor în activitatea lor”.
- „În aceste zile, magistrații români se opun cu îndârjire preluării sub control politic a Justiției, în urma unei ordonanțe de urgență ce încalcă normele europeane, încalcă recomandările explicite ale Comisiei Europene, ale GRECO și ale Comisiei de la Veneția”.
- „Sunt magistrat român și sunt alături de colegii mei. Situația la care s-a ajuns este chiar gravă, un protest al magistraților este ceva ieșit din comun. În ziua în care eu mi-am susținut candidatura în comisiile Parlamentului European, DNA, instituția pe care am condus-o până acum o jumătate de an, a afișat un mare banner pe site-ul propriu, prin care a avertizat că este în pericol, că se încearcă blocarea activității și că nu va mai putea combate corupția de nivel înalt”.
- „Nici votul din Parlament, nici cel din Consiliul Uniunii Europene nu mai depind acum de mine. Ceea ce a depins de mine, am făcut. Acum este normal ca decidenții europeni să evalueze prestațiile noastre, ale candidaților”.
- „Le mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată, le mulțumesc și cetățenilor români care m-au susținut în acest demers”.