joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsMaia Sandu reduce la tăcere 6 RTV-uri dintr-un foc! Televiziunile mincinoase îl...

Maia Sandu reduce la tăcere 6 RTV-uri dintr-un foc! Televiziunile mincinoase îl au în spate pe „Ghiță de Moldova”, infractorul fugar Ilan Șor

-

Republica Moldova va interzice temporar 6 canale de televiziune, pentru difuzarea de „informaţii incorecte” despre ceea ce se întâmplă în ţară şi în războiul Rusiei din Ucraina, au anunţat vineri autorităţile de la Chişinău.

Canalele îşi vor pierde licenţa pentru că au difuzat informaţii incorecte în legătură cu evenimentele din Republica Moldova şi cu războiul din Ucraina, a anunţat Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE).

Cele 6 canale TV suspendate sunt: Primul în Moldova, RTR Moldova, Accent TV, NTV Moldova, TV 6 şi Orhei TV.

Canalele – dintre care unele emit în limba română, altele în limba rusă – sunt strâns legate de politicianul şi omul de afaceri Ilan Şor, care a fugit din ţară în 2019, după alegerea preşedintei Maia Sandu. Aflat în exil în Israel, Șor a susţinut – prin televiziunile sale și prin plătirea unor manifestanți – protestele de stradă de la Chişinău, făcând presiuni pentru demisia președintei Maia Sandu și a Guvernului condus de Natalia Gavrilița. Șor n-a avut succes.

- Advertisement -

În România, corespondentul televiziunilor mincinoase ale lui Ilan Șor este canalul România TV (RTV), specializat în fake news (minciuni, diversiuni, intoxicări, campanii otrăvite, propagandă pro-rusă). Patronul RTV este Sebastian Ghiță, infractor fugar și el (ca și Ilan Șor), dar nu în Israel, ci în Serbia. Nicio autoritatea a statului român n-a îndrăznit însă, până acum, să ia măsuri drastice, legale, împotriva „televiziunii fake news” a lui Ghiță.

Galaxia TV a fugarului Ilan Șor: trei televiziuni proprii + două ale unor prieteni + una care-l simpatizează

Printre cele şase canale suspendate se numără unele dintre cele mai populare din Republica Moldova. Şor deţine trei dintre ele, alte două aparţin unor apropiaţi ai săi, în timp ce al şaselea îi este simpatizant.

Interdicţia va intra în vigoare de luni, 19 decembrie, şi va dura pe durata stării de urgenţă pe care Moldova a declarat-o după ce Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie 2022.

- Advertisement -

Starea de urgenţă din Republica Moldova, valabilă pe o perioadă de 60 de zile, a fost reînnoită de mai multe ori şi urmează să expire în februarie 2023.

Potrivit Comisiei pentru Situaţii Excepţionale (CSE), „decizia a fost luată în scopul protejării spaţiului informaţional naţional şi prevenirii riscului de dezinformare prin răspândirea informaţiilor false sau a tentativelor de manipulare a opiniei publice, având la bază lista persoanelor fizice şi juridice supuse sancţiunilor internaţionale”.

Comisia pentru Situaţii Excepţionale a făcut, de asemenea, referire la „multiplele constatări din rapoartele de monitorizare ale Consiliului Audiovizualului privind încălcările Codului Serviciilor Media Audiovizuale al Republicii Moldova, implicit aplicarea sancţiunilor pentru lipsa unei informării corecte în reflectarea evenimentelor naţionale, dar şi a războiului din Ucraina”.

„Nu putem admite ca securitatea statului şi viaţa liniştită a cetăţenilor să fie puse în pericol de fugari care doresc să scape de justiţie”

TV 6, unul dintre canalele deţinute de Ilan Şor, a reacționat imediat, victimizându-se și acuzând că argumentele CSE sunt „nefondate” şi „false”. Conducerea televiziunii de propagandă a denunţat „un atac fără precedent la adresa libertăţii de exprimare”.

„Facem apel la comunitatea internaţională, la corpul diplomatic acreditat în Republica Moldova să dea o apreciere corectă a acestor fărădelegi, în conformitate cu standardele aplicate la nivel internaţional în vederea stopării acestor grave derapaje fără precedent în istoria RM”, se spune într-un mesaj postat de TV 6 pe pagina sa de Facebook.

Preşdinta Maia Sandu a reacţionat, vineri seara, la decizia CSE şi a arătat că ea se bazează pe constatările Consiliului Audiovizualului. „Păstrarea păcii şi stabilităţii în Moldova este prioritatea noastră, în contextul dificil în care ne aflăm, având război la hotar. Iar protejarea spaţiului informaţional naţional este un pas important pentru prevenirea tentativelor de destabilizare, puse la cale de persoane supuse sancţiunilor internaţionale. Nu putem admite ca, în această perioadă plină de provocări, securitatea statului şi viaţa liniştită a cetăţenilor să fie puse în pericol de fugari care doresc un singur lucru – să scape de justiţie”, a explicat Maia Sandu, citată de Agora.md.

Şi premierul Natalia Gavriliţa a anunţat că susţine decizia CSE. „Aceste instituţii media au încălcat grav şi în repetate rânduri Codul Serviciilor Audiovizuale, reflectând în mod tendenţios şi manipulatoriu evenimentele din ţara noastră, dar şi cele legate de războiul din Ucraina”, a declarat Natalia Gavriliţa.

„La aproape 300 de zile de război în Ucraina, propaganda în Republica Moldova nu a contenit, ba mai mult – aceasta s-a intensificat. În situaţia în care împotriva ţării noastre se desfăşoară nu doar un război energetic, dar şi unul informaţional, avem responsabilitatea şi chiar obligaţia de a ne proteja cetăţenii şi ţara”, a explicat şefa Guvernului de la Chişinău.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Boicotacii. O campanie de tip AUR-ist în care s-au implicat și oameni serioși. Sau cum poți să faci rău convins fiind că faci bine

VIDEO. Terorism AUR: George Simion și hoarda sa au blocat o benzinărie OMV din Ploiești. Poliția lui Bode a încurajat anarhia

OPINIE. Cum se joacă Iohannis și PNL cu focul: pentru a-și salva pielea după eșecul Schengen, au alimentat discursul extremist și anti-occidental

* Restaurație totală: PSD-ista care vedea „coarnele diavolului” la protestele #Rezist, numită de Ciucă șefă la Directoratul Național de Securitate Cibernetică!

* Jaf pe banii PNRR: nașa PSD-istului Alfred Simonis și verișoara ei câștigă contracte în serie, pentru „consultanță IT” de „digitalizare a instituțiilor”. 40 de contracte de peste 500.000 de euro doar în 2022!

* La Iași s-a ținut ședința prietenilor Rusiei. Lista „suveraniștilor” invitați: Piperea, Tucă, Nistorescu, Severin, Palada, Marga, Cerva, Lasca, Tudorel Toader, Iosefina Pascal, Capsali, Diplan etc.

* Super-finală mondială: Argentina – Franța, dar și două mari erori de arbitraj în semifinale, ambele în favoarea favoritelor

2 COMENTARII

  1. Când vrei cu adevărat poți. Trebuie doar să fi OM de stat.
    Cum noi nu avem oameni de stat nu se vrea decât fura și impozita, peste poate, poporul.
    Va veni, oare, și ziua noastră?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -