duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSportSuper-finală mondială: Argentina - Franța, dar și două mari erori de arbitraj...

Super-finală mondială: Argentina – Franța, dar și două mari erori de arbitraj în semifinale, ambele în favoarea favoritelor

-

Drumul spre finală a fost marcat și de două erori grave de arbitraj, în semifinale, ambele în favoarea marilor favorite: un penalty acordat Argentinei la 0-0 și un penalty neacordat Marocului la 0-1.

Învingătoarea finalei Argentina – Franța va ajunge la 3 titluri supreme, urcând pe locul 4 în clasamentul all-time al Cupei Mondiale, după Brazilia (5), Italia (4) și Germania (4).

Finala Mondialului din Qatar va fi și o confruntare între cele două mari vedete ale actualei ediții: Lionel Messi (35 de ani) și Kylian Mbappé (23 de ani), colegi la Paris Saint-Germain, echipă cu patroni din Qatar!

N-a fost nicio surpriză în cea de-a doa semifinală a Campionatului Mondial de fotbal (Qatar 2022), după cum nu fusese nici în prima. Marile favorite s-au impus fără probleme, dar ambele au fost beneficiarele câte unei erori majore de arbitraj, în momente-cheie.

  • Argentina – Croația 3-0. Messi a deschis scorul dintr-un penalty în minutul 34, dar lovitura de pedeapsă a fost acordată în mod greșit de brigada italiană. Nu portarul croat Livakovici l-a faultat pe atacantul argentinian Julian Alvarez, ci sud-americanul l-a busculat pe ex-iugoslav, intrând direct în el, deși Livakovici stătea pe loc. În mod normal, arbitrul din camera VAR, Massimiliano Irrati, ar fi trebuit să-i semnaleze acest lucru conaționalului său Daniele Orsato, care dictase penalty. Dacă ar fi fost chemat la monitor să revadă faza, Orsato avea toate argumentele să anuleze penalty-ul. Scorul ar fi rămas 0-0 și nu se știe cum se încheia meciul, chiar dacă ulterior Argentina a strălucit, iar Messi și Alvarez au fost încântători.
Alvarez și Livakovici
  • Franța – Maroc 2-0. În minutul 27, la scorul de 1-0 pentru francezi, Theo Hernandez l-a „secerat” în propriul careu pe Boufal, care s-a prăbușit la pământ, dar arbitrul mexican Cesar Ramos i-a dat cartonașul galben africanului pentru simulare! Eroare flagrantă, se impunea penalty pentru Maroc și anularea cartonașului lui Boufal, dar arbitrul din camera VAR, canadianul Drew Fischer, n-a semnalat nimic.
Theo Hernandez în „cosește” pe Boufal în careul francez

Așadar, un penalty acordat gratuit Argentinei la 0-0 și unul refuzat Marocului la 0-1 – două erori majore, imputabile mai ales arbitrilor video, care au avut avantajul reluărilor. Foarte probabil, chiar și fără aceste greșeli, tot la o finală Argentina – Franța s-ar fi ajuns, pentru că au fost evident echipele mai bune, iar tandemul Messi – Alvarez și respectiv explozivul Mbappé au făcut legea.

Semifinalele World Cup 2022

Argentina – Croația 3-0. Goluri: Messi (34 – din penalty), J. Alvarez (39, 69)

Franța – Maroc 2-0. Goluri: Theo Hernandez (5), Kolo Muani (79)

Franța – singura națiune cu 4 finale și (cel puțin) două titluri în ultimul sfert de secol

Finala Argentina – Franța pune față în față două echipe care au deja câte două titluri mondiale: Argentina în 1978 și 1986, Franța în 1998 și 2018.

- Advertisement -

Așadar, una dintre ele va fi campionă a lumii pentru a treia oară și se va plasa pe locul 4 în clasamentul all-time, după Brazilia (5), Italia și Germania (câte 4).

Celelalte trofee supreme au fost câștigate de Uruguay (2), Anglia (1) și Spania (1).

Pentru Argentina este a 6-a finală, pentru Franța a 4-a.

- Advertisement -

Finalele jucate de Argentina

  • 1930 (Uruguay): Uruguay – Argentina 4-2
  • 1978 (Argentina): Argentina – Olanda 3-1, după prelungiri (1-1 după 90 de minute)
  • 1986 (Mexic): Argentina – R. F. Germania 3-2
  • 1990 (Italia): R. F. Germania – Argentina 1-0
  • 2014 (Brazilia): Germania – Argentina 1-0, după prelungiri
  • 2022 (Qatar): Argentina – Franța

Finalele jucate de Franța

  • 1998 (Franța): Franța – Brazilia 3-0
  • 2006 (Germania): Italia – Franța 1-1, după prelungiri (5-3 la penalty-uri)
  • 2018 (Rusia): Franța – Croația 4-2
  • 2022 (Qatar): Argentina – Franța

Franța este singura țară din lume care în ultimii 24 de ani (1998-2022) a câștigat două titluri mondiale (cu șanse de a-l obține și pe cel de-al treilea). Celelalte trofee au revenit Braziliei (2002), Italiei (2006), Spaniei (2010) și Germaniei (2014).

De asemenea, în acest ultim sfert de veac, Franța este singura țară care a jucat 4 finale. În ultimul act au mai ajuns Brazilia (2), Argentina (2), Germania (2), Italia (1), Spania (1), Olanda (1) și Croația (1).

Ultimele 4 ediții au fost câștigate doar de echipe europene, aceasta ar putea fi a 5-a consecutivă. America de Sud n-a mai triumfat din 2002 (prin Brazilia). Astfel, în „meciul” istoric cu America de Sud, Europa a întors „scorul” clar în favoarea sa: de la 8-9 (în 2002) la 12-9! E vorba, evident, de titluri câștigate.

Până la această serie de 4 succese europene, niciun continent n-a reușit să obțină mai mult de două titluti consecutive (Italia 1934 și 1938, Brazilia 1958 și 1962). În rest, a fost „alternanță la putere” între cele două mari continente ale fotbalului.

Cele 4 mize ale duelului Messi – Mbappé

Finala Argentina – Franța va fi și o confruntare între cele două mari vedete ale actualei ediții: Lionel Messi (35 de ani) și Kylian Mbappé (23 de ani), colegi la Paris Saint-Germain, echipă cu patroni din Qatar (țara-gazdă a acestui Campionat Mondial).

Messi și Mbappé își vor disputa, în acest meci, un trofeu colectiv (titlul de campion mondial) și trei individuale:

  • golgheterul CM 2022: până acum, Messi și Mbappé au marcat câte 5 goluri, fiind urmați de alți doi finaliști, argentinianul Alvarez și francezul Giroud;
  • cel mai bun jucător al CM 2022;
  • balonul de aur (fotbalistul anului).

Clasamentul golgheterilor

  • 5 goluri: Lionel Messi (Argentina), Kylian Mbappé (Franţa)
  • 4 goluri: Julian Alvarez (Argentina), Olivier Giroud (Franţa)
  • 3 goluri: Marcus Rashford (Anglia), Bukayo Saka (Anglia), Richarlison (Brazilia), Alvaro Morata (Spania), Gonçalo Ramos (Portugalia), Cody Gakpo (Olanda), Enner Valencia (Ecuador).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Argentina e pentru a 6-a oară în finala Cupei Mondiale! Super-Messi, tot mai aproape de titlul pe care-l vânează de 16 ani. Vom avea „tripla coronă” Kempes – Maradona – Messi?

Semifinale cu echipe de pe trei continente: Argentina – Croația, Franța – Maroc! Anglia a fost îngropată de liderul ei, Harry Kane, care a ratat un penalty crucial

Moment istoric: Maroc – prima echipă africană în semifinalele Campionatului Mondial de fotbal! Portugalia trece dureros de la 6-1 la 0-1, cu și fără Cristiano Ronaldo

Șoc la Mondiale: Brazilia, eliminată în „sferturi”! La fotbal, Croația și-a întins Spațiul Schengen până în America de Sud!

Degeaba și-au aranjat spaniolii traseul spre semifinale: au evitat Croația și Brazilia, dar i-a eliminat Marocul! Ibericii n-au marcat niciun gol în 120 de minute și din 3 penalty-uri

Norocoși și la tragerea la sorți pentru Euro 2024! Nicio „mare putere” în grupă. Pentru primele două locuri ne batem cu Elveția, Israel și Kosovo

Cea mai amară victorie: 4-1 cu Bosnia, dar România retrogradează în Liga C (locurile 33-48 în Europa, din 55 de echipe)

Bravo, CFR Cluj! Rușine, FCSB! Echipa lui Dan Petrescu s-a calificat, cea a lui Gigi Becali e cea mai slabă din Europa

Șocantul caz de dopaj al Simonei Halep: a trișat la US Open sau e victima „echipei Mouratoglou”? De ce a ascuns două săptămâni?

Simona Halep divorțează după un an de căsnicie! Ea se mută la Nisa, orașul antrenorului ei, Patrick Mouratoglou

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -