vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsEurostat: România - inflație de 53,8% la prețurile industriale în octombrie! E...

Eurostat: România – inflație de 53,8% la prețurile industriale în octombrie! E a patra cea mai mare creștere din UE și arată minciuna Guvernului PSD-PNL

-

Datele oficiale ale Eurostat confirmă că Guvernul PSD-PNL minte cu nerușinare când pretinde că inflația generală în România e de numai 15%. Conform Eurostat, în luna octombrie 2022, prețurile la producția industrială din țara noastră au fost cu 53,8% mai mari decât anul trecut. Acest lucru fusese semnalat încă de luna trecută de fostul premier Florin Cîțu, care menționa că e imposibil din punct de vedere economic ca, la o asemenea creștere a prețurilor în ramura industrială, inflația generală să fie de numai 15%, cum pretinde regimul Iohannis-PSD.

România este pe locul 4 în UE în topul celor mai mari creșteri ale prețurilor la producția industrială, conform Eurostat. Acest lucru a fost cauzat de politica dezastruoasă a Guvernului populist PSD-PNL, care a subvenționat inițial doar consumul de energie electrică și gaze al gospodăriilor.

Din acest motiv, multe companii mici și mijlocii care produceau (precum brutăriile, de exemplu) au dat faliment. Combinate uriașe, de importanță strategică, precum Azomureș (îngrășăminte pentru agricultură), și-au încetat activitatea, nefiiind în stare să suporte creșterile de prețuri la gaze.

Politica Guvernului României a fost una falimentară și în contradicție cu cea a numeroase alte țări UE, care au subvenționat și prețurile energiei pentru sectorul industrial.

- Advertisement -
Evoluția prețurilor industriale în Europa raportat la momentul de referință 2015. România a ajuns, după un an de guvernare PSD-PNL, să aibă cele mai mari creșteri, ca urmare a politicii dezastruoase duse în energie

Din acest motiv, la nivelul întregii Uniuni Europene, prețurile produselor industriale au crescut cu doar 31,2%. În zona euro, această creștere a fost și mai mică, de 30,8%.

În România, tariful la energie electrică și la gaze a fost, în unele cazuri, și de 7 ori mai mare la firme comparativ cu consumatorii casnici, o adevărată crimă împotriva industriei.
E greu de spus, în acest moment, cât a fost prostie și cât a fost rea-intenție.

Premierul Nicolae Ciucă, un militar de carieră și pensionar special de la 52 de ani, este absolut incompetent pe probleme de gestionare a unei crize economice.

- Advertisement -

Secretariatul general al Guvernului a intrat pe mâna unor indivizi dubioși din PSD, precum șeful SGG, Marian Neacșu, condamnat în 2016 pentru conflict de interese (își angajase fiica la cabinetul parlamentar) și acuzat acum din nou că-și angajează prieteni pe funcții de directori, precum și secretarul general adjunct, Adrian Țuțuianu, fostul baron PSD de Dâmbovița.

Ministrul de Finanțe, masonul PSD-ist Adrian Câciu, a fost plătit în trecut de chinezi, făcând lobby pentru Huawei când Statele Unite trecuseră deja compania pe lista celor care făceau spionaj pentru armata chineză.

Marcel Ciolacu, liderul PSD, s-a dus chiar acum o săptămână la Chișinău să se vadă cu pionul Rusiei în Moldova, Ion Ceban (primarul socialist al Chișinăului). Ciolacu – viitorul premier al României – nu s-a dus singur, ci însoțit de fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu.

ANRE, instituția care ar fi trebuit să gestioneze sectorul energetic, să facă propuneri de reglementări legislative și să elaboreze studii și rapoarte pe această zonă de importanță strategică, e condusă de mulți ani de un fost electrician, șef de sindicat după 1989 intrat în PSD și pus apoi în această sinecură când n-a mai prins mandat în Parlament. N-au lipsit, dealtfel, și acuzațiile că șefimea numită politic din ANRE a făcut jocuri dubioase, urmărind alte interese decât cele ale statului român.

Așadar, nu e foarte clar dacă deciziile criminale care au sufocat o parte a industriei românești și i-au obligat pe supraviețuitori să mărească prețurile cu peste 50% au fost luate din incompetență sau din calcul premeditat. Se văd doar efectele, România înregistrând o inflație industrială mult peste a majorității țărilor UE.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Baronul PSD-ist Niculae Bădălău a fost înhățat de procurorii DNA! Vicepreședintele Curții de Conturi făcea trafic de influență pentru a căpușa banii statului, folosindu-și fiul, fiica și ginerele drept paravan

* Listele negre făcute de putiniștii români. Politicieni, medici, jurnaliști, artiști și sportivi „vacciniști” sunt somați să-și ceară scuze, fiind comparați cu „criminalii Revoluției”!

* PSD impune, cu complicitatea PNL, o lege abuzivă, care favorizează mafiotizarea sindicatelor. Acestea primesc dreptul să facă afaceri și politică și să colecteze cotizații cu forța!

* Comisia Europeană: pensiile militarilor sunt pensii speciale și trebuie reformate până la sfârșitul anului!

* Statele UE caută soluții să ajute și corupta Românie să intre în Spațiul Schengen: se discută formarea unei comisii de monitorizare după modelul MCV

* Adevărul despre scandalul din TVR: Olaianos n-a „împins-o” pe Nadine Vlădescu, ci a bătut-o crunt! „Am fost lovită cu palmele, pumnii și un set de chei peste față, cap și corp, strangulată și dată cu capul de perete, lovită cu picioarele, dar și cu pumnul în sânul drept”

* VIDEO. O rușine națională: Ilie Năstase. Infractor, agresor, recidivist, mitocan. Spune că pleacă din țara care nu-l merită, dar care l-a făcut general și senator prin impostură. Șantajează, minte și înjură ca un birjar

* Mondialul surprizelor lovește din nou: Belgia – Maroc 0-2! Record istoric: niciodată Asia și Africa n-au șifonat atât de tare Marile Puteri ale fotbalului

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -